Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Din cine erau alcătuite forțele de ordine de la templu și care erau îndatoririle lor?

Printre numeroasele sarcini ale leviților care nu erau preoți era și aceea de a menține ordinea și siguranța. Aceștia se aflau în subordinea comandantului gărzii de la templu. Iată ce spune scriitorul evreu Filon despre îndatoririle lor: „Unii dintre ei [dintre leviți] erau portari la intrările în templu, alții stăteau în zona templului, în fața sanctuarului, pentru a nu permite niciunei persoane neautorizate să intre în sanctuar intenționat sau din greșeală. Alții patrulau de jur împrejurul templului, în ture de zi și de noapte, pentru a-l păzi”.

Aceste forțe de ordine erau la dispoziția Sanhedrinului, fiind singurele cărora romanii le permiteau să poarte armă.

Potrivit eruditului Joachim Jeremias, „cuvintele rostite de Isus în momentul arestării, și anume că zi de zi stătuse în templu și îi învățase pe oameni, și totuși nu fusese arestat (Mat. 26:55), devin și mai clare. Isus nu le-ar fi pus această întrebare celor care au venit să-l aresteze dacă aceștia nu ar fi făcut parte din forțele de ordine de la templu”. Același erudit consideră că bărbații trimiși să-l aresteze pe Isus într-o ocazie anterioară făceau și ei parte din forțele de ordine de la templu. (Ioan 7:32, 45, 46) Mai târziu, membrii Sanhedrinului i-au trimis pe comandantul gărzii de la templu și pe câțiva soldați ca să-i aducă pe apostoli înaintea lor. Se pare că tot forțele de ordine de la templu au fost cele care l-au târât pe apostolul Pavel afară din templu. (Fap. 4:1-3; 5:17-27; 21:27-30)