ARTICOLUL DE STUDIU 19

„Regele nordului” în timpul sfârșitului

„Regele nordului” în timpul sfârșitului

„La timpul sfârșitului, regele sudului va începe să lupte cu [regele nordului].” (DAN. 11:40)

CÂNTAREA 150 Căutați-l pe Dumnezeu și veți fi salvați!

PREZENTARE *

1. Ce ne dezvăluie profețiile biblice?

 CE LE rezervă viitorul apropiat slujitorilor lui Iehova? Nu trebuie să facem presupuneri în acest sens, deoarece profețiile biblice arată clar ce evenimente importante ne vor afecta în curând pe toți. O profeție, în mod deosebit, ne ajută să înțelegem ce vor face unele dintre cele mai puternice guverne de pe pământ. Ea este consemnată în Daniel, capitolul 11, și prezintă istoria a două puteri rivale, regele nordului și regele sudului. O mare parte a acestei profeții s-a împlinit deja și, prin urmare, putem fi siguri că și restul profeției se va împlini.

2. Potrivit cu Geneza 3:15 și Revelația 11:7 și 12:17, ce aspecte trebuie să avem în vedere când studiem profeția lui Daniel?

2 Pentru a înțelege profeția consemnată în Daniel, capitolul 11, trebuie să avem în vedere că ea se referă doar la conducătorii și la guvernele care au avut și au un impact direct asupra poporului lui Dumnezeu. Chiar dacă slujitorii lui Dumnezeu reprezintă doar o mică parte din populația lumii, ei sunt deseori ținta persecuțiilor acestor guverne. De ce? Deoarece principalul obiectiv al lui Satan și al întregului său sistem este distrugerea celor ce le slujesc lui Iehova și lui Isus. (Gen. 3:15; Rev. 11:7; 12:17) În plus, profeția consemnată în Daniel trebuie să se armonizeze cu alte profeții din Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, putem înțelege corect profeția lui Daniel doar dacă o analizăm în paralel cu alte pasaje din Scripturi.

3. Ce vom analiza în articolul de față și în următorul?

3 Așadar, în continuare vom analiza Daniel 11:25-39. Vom vedea cine au fost regele nordului și regele sudului în perioada 1870-1991 și de ce este necesară clarificarea unei părți a profeției. În articolul următor vom analiza Daniel 11:40–12:1 și vom înțelege mai bine ce ne dezvăluie cu privire la perioada cuprinsă între 1991 și războiul Armaghedonului. În timp ce studiem cele două articole, putem consulta graficul „Regi rivali în timpul sfârșitului”. Pentru început însă, trebuie să stabilim identitatea celor doi regi din această profeție.

CUM PUTEM AFLA CINE SUNT REGELE NORDULUI ȘI REGELE SUDULUI

4. Ce caracteristici trebuie să avem în vedere pentru a putea stabili identitatea regelui nordului și a regelui sudului?

4 Denumirile „regele nordului” și „regele sudului” au fost folosite inițial cu referire la puterile politice aflate la nord și la sud de Israel. Să remarcăm ce i-a transmis un înger lui Daniel: „Am venit să te ajut să înțelegi ce i se va întâmpla poporului tău la sfârșitul zilelor”. (Dan. 10:14) Până la Penticosta din 33 e.n., poporul lui Dumnezeu a fost națiunea Israel. De la Penticostă însă, Iehova a arătat în mod clar că poporul Său era format din discipolii fideli ai lui Isus. Prin urmare, cea mai mare parte a profeției din Daniel, capitolul 11, nu se referă la națiunea Israel, ci la continuatorii lui Isus. (Fap. 2:1-4; Rom. 9:6-8; Gal. 6:15, 16) În plus, de-a lungul timpului, identitatea celor doi regi s-a schimbat. Totuși, anumite caracteristici ale lor au rămas neschimbate. În primul rând, acești regi au interacționat în mod direct cu poporul lui Dumnezeu. În al doilea rând, prin felul în care s-au purtat cu acesta, au demonstrat că îl urau pe adevăratul Dumnezeu, Iehova. Și, în al treilea rând, cei doi regi au luptat unul împotriva altuia pentru supremație.

5. Au existat un rege al sudului și un rege al nordului între anii 100 și 1870? Explicați.

5 După anul 100 e.n., în congregația creștină au început să pătrundă tot mai mulți creștini falși, care promovau învățături păgâne și înăbușeau adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. De atunci și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe pământ nu a mai existat un grup organizat de slujitori ai lui Dumnezeu. Creștinătatea s-a dezvoltat asemenea neghinei de pe câmp, înăbușind identitatea creștinilor adevărați. (Mat. 13:36-43) Acest detaliu este important, întrucât arată că niciunul dintre regii sau regatele care au existat între anii 100 și 1870 nu-i puteau reprezenta pe regele nordului și pe regele sudului. În această perioadă, Dumnezeu nu a avut un popor organizat pe care regii să-l atace. * Cu toate acestea, la puțin timp după anul 1870, regele nordului și regele sudului au reapărut pe scena lumii. De unde știm acest lucru?

6. Când a putut fi identificat din nou poporul lui Dumnezeu? Explicați.

6 Din 1870, poporul lui Dumnezeu a început să existe din nou ca grup organizat. În acel an, Charles Russell și colaboratorii săi au format un grup de studiere a Bibliei. Ei au reprezentat prezisul mesager care ‘a pregătit calea’ înainte de instaurarea Regatului mesianic. (Mal. 3:1) Poporul lui Dumnezeu a putut fi identificat din nou. Existau atunci pe scena lumii puteri mondiale care să-i persecute pe slujitorii lui Dumnezeu? Să analizăm următoarele dovezi.

CINE ESTE REGELE SUDULUI?

7. Cine a ocupat poziția de rege al sudului până în 1917?

7 În 1870, Marea Britanie era deja cel mai întins imperiu și deținea cea mai puternică armată. Acest imperiu a fost descris drept un corn mic care a învins alte trei coarne: Franța, Spania și Olanda. (Dan. 7:7, 8) Marea Britanie a continuat să ocupe poziția de rege al sudului până în 1917. În aceeași perioadă, Statele Unite ale Americii deveniseră puterea economică dominantă și începuseră să colaboreze strâns cu Marea Britanie.

8. Cine îndeplinește rolul de rege al sudului pe parcursul zilelor din urmă?

8 În timpul Primului Război Mondial, Statele Unite și Marea Britanie au format o alianță militară puternică. Atunci, Marea Britanie și fosta ei colonie au devenit Puterea Mondială Anglo-Americană. Așa cum a profețit Daniel, acest rege și-a format „o armată foarte mare și puternică”. (Dan. 11:25) Pe parcursul zilelor din urmă, alianța anglo-americană ocupă poziția de rege al sudului. * Dar cine îndeplinește rolul de rege al nordului?

REGELE NORDULUI APARE DIN NOU

9. Când a reapărut regele nordului și cum s-a împlinit Daniel 11:25?

9 În 1871, după ce Russell și colaboratorii săi formaseră un grup de studiere a Bibliei, regele nordului și-a făcut din nou apariția. În acel an a luat ființă Imperiul German, Otto von Bismarck contribuind la întemeierea lui. Wilhelm I, regele Prusiei, a devenit primul împărat al imperiului și l-a numit pe Bismarck cancelar. * În următoarele decenii, Germania a devenit putere colonială, stăpânind teritorii din Africa și din Oceanul Pacific, și a ajuns, astfel, o amenințare pentru Marea Britanie. (Citește Daniel 11:25.) Imperiul German și-a format o armată puternică, deținând o flotă militară uriașă, a doua ca mărime în lume. În Primul Război Mondial, Germania și-a folosit arsenalul împotriva dușmanilor săi.

10. Cum s-a împlinit Daniel 11:25b, 26?

10 În continuare, Daniel profețește ce avea să se întâmple cu Imperiul German și cu armata acestuia. Profeția arată că regele nordului „nu va rezista”. De ce? „Pentru că se vor urzi planuri împotriva lui. Cei care mănâncă mâncărurile lui alese îi vor cauza prăbușirea.” (Dan. 11:25b, 26a) În timpul lui Daniel, printre cei care mâncau „mâncărurile alese ale regelui” se numărau demnitarii care slujeau „înaintea regelui”. (Dan. 1:5) Pe cine îi reprezintă aceștia în timpurile moderne? Pe funcționarii de rang înalt ai Imperiului German – inclusiv generalii și consilierii militari ai împăratului – care au contribuit, în cele din urmă, la abolirea monarhiei. * Profeția a prezis atât prăbușirea imperiului, cât și deznodământul războiului pe care acesta l-a purtat cu regele sudului. Ea spune cu privire la regele nordului: „Armata lui se va împrăștia și mulți vor cădea uciși”. (Dan. 11:26b) Așa cum fusese profețit, în Primul Război Mondial, armata germană a fost ‘împrăștiată’ și ‘mulți au căzut uciși’. Dintre toate războaiele de până atunci, acesta a făcut cele mai multe victime.

11. Ce au făcut regele nordului și regele sudului?

11 Referindu-se la perioada premergătoare Primului Război Mondial, Daniel 11:27, 28 arată că regele nordului și regele sudului vor sta la aceeași masă și își vor spune minciuni. De asemenea, menționează că regele nordului va strânge „multe bunuri”, ceea ce s-a și întâmplat. Germania și Marea Britanie s-au asigurat reciproc că urmăresc pacea, însă, în 1914, când a izbucnit războiul, aceste asigurări s-au dovedit a fi minciuni. În deceniile dinaintea anului 1914, Germania a înflorit din punct de vedere economic, devenind a doua putere economică din lume. Apoi, Germania a luptat împotriva regelui sudului și a fost înfrântă, împlinind astfel cuvintele din Daniel 11:29, 30a.

CEI DOI REGI LUPTĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI LUI DUMNEZEU

12. Ce au făcut regele nordului și regele sudului în Primul Război Mondial?

12 Din 1914, cei doi regi luptă din ce în ce mai mult unul împotriva altuia și împotriva poporului lui Dumnezeu. De exemplu, în Primul Război Mondial, atât guvernul german, cât și cel britanic i-au persecutat pe slujitorii lui Dumnezeu care au refuzat să lupte în război. În plus, guvernul american i-a aruncat în închisoare pe cei care se aflau în fruntea lucrării de predicare, împlinind astfel profeția din Revelația 11:7-10.

13. Ce a făcut regele nordului în anii ’30 ai secolului trecut și pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial?

13 Apoi, în anii ’30 ai secolului trecut și mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regele nordului a atacat cu brutalitate poporul lui Dumnezeu. Când partidul nazist a ajuns la putere în Germania, Hitler și susținătorii lui au interzis activitatea slujitorilor lui Dumnezeu. Regele nordului a ucis aproximativ 1 500 de Martori ai lui Iehova și a trimis în lagăre de concentrare alte mii de Martori. Aceste evenimente au fost profețite de Daniel. Regele nordului ‘a profanat sanctuarul și a îndepărtat jertfa zilnică’ interzicând lucrarea de predicare. (Dan. 11:30b, 31a) Hitler chiar a jurat că îi va extermina pe slujitorii lui Dumnezeu din Germania.

SE RIDICĂ UN NOU REGE AL NORDULUI

14. Cine a ocupat poziția de rege al nordului după cel de-al Doilea Război Mondial? Explicați.

14 După al Doilea Război Mondial, guvernul comunist al Uniunii Sovietice a preluat controlul asupra vastelor teritorii deținute de Germania. Asemenea regimului totalitar nazist, Uniunea Sovietică și aliații ei i-au persecutat pe toți cei care puneau pe primul loc închinarea la adevăratul Dumnezeu și refuzau să acorde statului supunere absolută. Astfel, Uniunea Sovietică și aliații ei au devenit regele nordului.

15. Ce a făcut regele nordului după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial?

15 La scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, noul rege al nordului, Uniunea Sovietică și aliații ei, a lansat un atac asupra poporului lui Dumnezeu. Așa cum a fost profețit în Revelația 12:15-17, acest rege a interzis lucrarea de predicare și a deportat mii de slujitori ai lui Iehova. De fapt, pe parcursul zilelor din urmă, regele nordului a vărsat „un fluviu” de persecuții asupra slujitorilor lui Dumnezeu, încercând să le oprească lucrarea. Însă aceste eforturi nu au avut succes. *

16. Cum a împlinit Uniunea Sovietică profeția din Daniel 11:37-39?

16 Citește Daniel 11:37-39. Împlinind această profeție, regele nordului ‘nu a ținut seama de Dumnezeul părinților lui’. Uniunea Sovietică a încercat să deposedeze de putere organizațiile religioase tradiționale cu scopul de a elimina religia. În acest sens, încă din 1918, guvernul sovietic a emis un ordin care a stat la baza predării ateismului în școli. Cum i-a dat regele nordului „glorie dumnezeului fortărețelor”? Uniunea Sovietică a cheltuit sume uriașe de bani pentru a-și forma o armată puternică și a produce mii de arme nucleare în dorința de a-și consolida puterea. Regele nordului și regele sudului au ajuns să dețină foarte mult armament, cu ajutorul căruia ar putea să ucidă miliarde de oameni.

DOI RIVALI COLABOREAZĂ

17. Pe cine reprezintă „lucrul dezgustător care cauzează pustiire”?

17 Regele nordului l-a susținut pe regele sudului într-un demers important: ‘așezarea lucrului dezgustător care cauzează pustiire’. (Dan. 11:31) Acest ‘lucru dezgustător’ este Organizația Națiunilor Unite.

18. De ce este numită Organizația Națiunilor Unite „lucrul dezgustător”?

18 Organizația Națiunilor Unite este numită „lucrul dezgustător” deoarece susține că poate aduce pace la nivel mondial, ceva ce numai Regatul lui Dumnezeu va realiza. În plus, profeția arată că lucrul dezgustător „cauzează pustiire” în sensul că Organizația Națiunilor Unite va avea un rol important în distrugerea religiei false. (Vezi graficul „Regi rivali în timpul sfârșitului”.)

DE CE TREBUIE SĂ CUNOAȘTEM ACESTE INFORMAȚII ISTORICE?

19, 20. a) De ce trebuie să cunoaștem aceste informații istorice? b) La ce întrebare se va răspunde în articolul următor?

19 Este important să cunoaștem aceste informații cu caracter istoric deoarece ele demonstrează că o mare parte din profeția lui Daniel despre regele nordului și regele sudului s-a împlinit în perioada 1870-1991. Așadar, putem avea încredere că și restul profeției se va împlini.

20 Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991. Prin urmare, cine îndeplinește în prezent rolul de rege al nordului? Vom găsi răspunsul în articolul următor.

CÂNTAREA 128 Să perseverăm până la sfârșit

^ par. 5 Profeția lui Daniel despre „regele nordului” și „regele sudului” continuă să se împlinească. De ce putem fi atât de siguri? Și de ce trebuie să înțelegem semnificația acestei profeții?

^ par. 5 Pe baza acestui argument, se pare că nu mai este potrivit să afirmăm că împăratul roman Aurelian (270-275 e.n.) și regina Zenobia (267-272 e.n.) au fost „regele nordului”, respectiv „regele sudului”. Această explicație înlocuiește informațiile prezentate în capitolele 13 și 14 ale cărții Să acordăm atenție profeției lui Daniel!.

^ par. 9 În 1890, kaizerul Wilhelm al II-lea l-a înlăturat pe Bismarck din funcție.

^ par. 10 Ei au grăbit căderea imperiului în diverse moduri. De exemplu, nu l-au mai susținut pe kaizer, au divulgat secrete de război și l-au forțat pe kaizer să abdice.

^ par. 15 Așa cum se arată în Daniel 11:34, regele nordului a încetat un timp să-i persecute pe creștinii adevărați, de exemplu în 1991, când s-a prăbușit Uniunea Sovietică.