ARTICOLUL DE STUDIU 27

‘Să nu gândim despre noi mai mult decât trebuie’

‘Să nu gândim despre noi mai mult decât trebuie’

„Îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie, ci să gândească într-un mod care reflectă o minte sănătoasă.” (ROM. 12:3)

CÂNTAREA 130 Să iertăm!

PREZENTARE *

1. Potrivit cu Filipeni 2:3, cum ne ajută umilința să fim în relații apropiate cu alții?

ÎNTRUCÂT suntem convinși că Iehova știe întotdeauna ce este cel mai bine pentru noi, ne supunem cu umilință normelor sale. (Ef. 4:22-24) De asemenea, umilința ne ajută să punem voința lui Iehova mai presus de propria voință și să considerăm că alții ne sunt superiori. Drept urmare, ne bucurăm de o prietenie strânsă cu Iehova și de relații apropiate cu colaboratorii creștini. (Citește Filipeni 2:3.)

2. Ce a vrut să spună Pavel prin cuvintele din Romani 12:3 și ce vom analiza în articolul de față?

2 Totuși, dacă nu suntem atenți, am putea fi influențați de atitudinea oamenilor mândri și egoiști din lumea în care trăim. * Din câte se pare, unii creștini din secolul I e.n. au căzut în această capcană, întrucât apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Roma: „Îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie, ci să gândească într-un mod care reflectă o minte sănătoasă”. (Rom. 12:3) Pavel nu a vrut să spună că nu trebuie să avem respect de sine, ci că este important să fim umili și să avem o părere echilibrată cu privire la noi înșine. În articolul de față, vom analiza trei domenii în care umilința ne ajută ‘să nu gândim despre noi mai mult decât trebuie’: 1) căsnicia, 2) privilegiile de serviciu și 3) rețelele de socializare.

SĂ MANIFESTĂM UMILINȚĂ ÎN CĂSNICIE

3. De ce pot apărea neînțelegeri în căsnicie și cum încearcă unii să le rezolve?

3 Iehova a instituit căsătoria, dorind ca această legătură să le aducă fericire soțului și soției. Întrucât amândoi sunt imperfecți, între ei pot apărea neînțelegeri. De fapt, Pavel a scris că cei ce se căsătoresc vor avea necazuri. (1 Cor. 7:28) Unii soți care se ceartă frecvent ar putea trage concluzia că nu s-au căsătorit cu persoana potrivită. Dacă s-ar lăsa influențați de mentalitatea lumii, ar putea fi tentați să creadă că soluția la problemele lor este divorțul. Gândindu-se doar la propria persoană, ar putea considera că vor fi fericiți doar dacă vor divorța.

4. Ce atitudine ar trebui să evităm cu privire la căsnicia noastră?

4 Să nu permitem să ajungem nemulțumiți de căsnicia noastră. Știm că singurul motiv biblic pentru divorț este imoralitatea sexuală. (Mat. 5:32) Prin urmare, când trecem prin necazuri, așa cum a spus Pavel, nu vrem să ne lăsăm conduși de mândrie și să începem să ne întrebăm: „Îmi oferă această căsnicie tot ce am nevoie? Primesc dragostea care mi se cuvine? Aș fi mai fericit(ă) cu altcineva?”. Să remarcăm că toate aceste întrebări au ceva în comun: o atitudine individualistă. Potrivit înțelepciunii lumii, ar trebui să-ți asculți inima și să faci ceea ce îți aduce ție fericire, chiar dacă aceasta ar însemna să pui capăt căsniciei. Totuși, potrivit înțelepciunii divine, trebuie să fii preocupat „nu doar de propriile interese, ci și de interesele altora”. (Filip. 2:4) Iehova vrea să-ți salvezi căsnicia, nu să-i pui capăt. (Mat. 19:6) Vrea să te gândești în primul rând la El, nu la tine.

5. Potrivit cu Efeseni 5:33, cum trebuie să se poarte partenerii de căsătorie unul cu celălalt?

5 Între un soț și o soție trebuie să existe iubire și respect. (Ef. 5:33) Biblia ne învață că este mai important să dăm decât să primim. (Fap. 20:35) Dar ce calitate trebuie să manifeste un soț și o soție pentru ca în căsnicia lor să domnească iubirea și respectul? Umilința. Partenerii de căsătorie care sunt umili nu caută propriul folos, ci folosul celuilalt. (1 Cor. 10:24)

Un soț și o soție umili nu se vor considera rivali, ci vor colabora, fiind o echipă (Vezi paragraful 6)

6. Ce învățăm din cuvintele lui Steven și ale lui Stephanie?

6 Întrucât manifestă umilință, multe cupluri creștine se bucură de o viață de familie mai fericită. De exemplu, un soț pe nume Steven spune: „Dacă partenerii de căsătorie sunt o echipă, ei vor colabora îndeosebi când apar probleme. Deviza lor trebuie să fie: «ce este cel mai bine pentru noi», nu «ce este cel mai bine pentru mine»”. Soția lui, Stephanie, este de aceeași părere. Ea spune: „Nimănui nu i-ar plăcea să conviețuiască cu cineva cu care să se certe mereu. Când apare o neînțelegere, ne străduim să identificăm cauza. Apoi ne rugăm, facem cercetări și discutăm pentru a găsi o soluție. Atacăm problema, nu ne atacăm unul pe celălalt”. Pentru ca o căsnicie să fie fericită, niciunul dintre parteneri nu trebuie să se considere mai important decât celălalt.

SĂ-I SLUJIM LUI IEHOVA „CU TOATĂ UMILINȚA”

7. Ce atitudine trebuie să aibă un frate când primește un privilegiu de serviciu?

7 Este un privilegiu să-i slujim lui Iehova, indiferent de modul în care facem aceasta. (Ps. 27:4; 84:10) Când un frate poate să se pună la dispoziție pentru a primi un privilegiu special de serviciu în organizația lui Iehova, el face un lucru lăudabil. Biblia afirmă: „Dacă cineva aspiră să fie supraveghetor, dorește o lucrare bună”. (1 Tim. 3:1) Totuși, el nu trebuie să considere că, odată ce a primit o responsabilitate, a devenit o persoană importantă. (Luca 17:7-10) Obiectivul lui trebuie să fie acela de a le sluji altora cu umilință. (2 Cor. 12:15)

8. Ce învățăm din relatările despre Diotref, Ozia și Absalom?

8 Biblia conține exemple-avertisment de persoane care au avut o părere exagerată despre sine. Diotref era un bărbat lipsit de modestie, care dorea să aibă „locul întâi” în congregație. (3 Ioan 9) Plin de mândrie, Ozia și-a arogat dreptul de a îndeplini un serviciu pe care Iehova nu i-l încredințase lui. (2 Cron. 26:16-21) Absalom a încercat cu viclenie să câștige sprijinul poporului pentru a deveni rege. (2 Sam. 15:2-6) Așa cum reiese cu claritate din aceste relatări biblice, cei care își caută propria glorie nu au aprobarea lui Iehova. (Prov. 25:27) Mândria și ambiția duc, în cele din urmă, la un deznodământ dezastruos. (Prov. 16:18)

9. Ce exemplu ne-a lăsat Isus?

9 În contrast cu aceste exemple-avertisment, să analizăm exemplul lui Isus, „care, deși avea chip de Dumnezeu, nu s-a gândit la uzurpare, adică să fie egal cu Dumnezeu”. (Filip. 2:6) Chiar dacă numai Iehova este mai puternic decât el, Isus nu gândește despre sine mai mult decât trebuie. El le-a spus discipolilor săi: „Cel ce se poartă ca unul mai mic printre voi toți, acela este mare”. (Luca 9:48) Este o adevărată binecuvântare să slujim alături de pionieri, slujitori auxiliari, bătrâni de congregație și supraveghetori de circumscripție, care urmează exemplul de umilință al lui Isus! Slujitorii umili ai lui Iehova promovează în organizația sa iubirea, semnul de identificare a adevăraților slujitori ai lui Dumnezeu. (Ioan 13:35)

10. Ce ar trebui să faci dacă consideri că problemele din congregație nu sunt rezolvate cum trebuie?

10 Ce ai putea face însă dacă ți se pare că în congregație există probleme care nu sunt rezolvate cum trebuie? În loc să te plângi, dă dovadă de umilință sprijinindu-i pe cei aflați în frunte. (Evr. 13:17) Prin urmare, întreabă-te: „Sunt, într-adevăr, problemele pe care le observ atât de grave, încât trebuie să fie corectate? Este acesta momentul potrivit pentru a fi corectate? Este responsabilitatea mea să le îndrept? Sincer vorbind, vreau să promovez unitatea în congregație sau vreau să mă promovez pe mine?”.

Cei cărora le sunt încredințate responsabilități teocratice trebuie să aibă reputația de persoane umile, nu doar capabile (Vezi paragraful 11) *

11. Potrivit cu Efeseni 4:2, 3, care sunt rezultatele când îi slujim lui Iehova cu umilință?

11 Iehova prețuiește umilința mai mult decât competența, și unitatea mai mult decât eficiența. Prin urmare, străduiește-te să-i slujești lui Iehova cu umilință. Astfel, vei promova unitatea în congregație. (Ef. 4:2, 3) Fii activ în lucrarea de predicare. Caută modalități de a le sluji altora ajutându-i prin diverse acte de bunătate. Fii ospitalier cu toți, inclusiv cu cei care nu au o poziție de răspundere. (Mat. 6:1-4; Luca 14:12-14) În timp ce colaborezi plin de umilință cu frații și cu surorile din congregație, ei vor remarca nu numai aptitudinile tale, ci și umilința ta.

SĂ MANIFESTĂM UMILINȚĂ CÂND FOLOSIM REȚELELE DE SOCIALIZARE

12. Ce spune Biblia cu privire la prietenii?

12 Iehova dorește să petrecem momente frumoase cu prietenii și cu familia. (Ps. 133:1) Isus a avut prieteni apropiați. (Ioan 15:15) Biblia arată cât de benefice sunt prieteniile adevărate. (Prov. 17:17; 18:24) De asemenea, ne spune că nu este înțelept să ne izolăm. (Prov. 18:1) Mulți sunt de părere că rețelele de socializare sunt un mijloc de a-ți face numeroși prieteni și, prin urmare, de a evita singurătatea. Totuși, trebuie să folosim cu precauție aceste mijloace de comunicare.

13. De ce unii dintre cei care folosesc rețele de socializare se simt singuri și deprimați?

13 Studiile arată că cei ce petrec mult timp citind comentariile postate de alții și uitându-se la pozele acestora pot ajunge să se simtă singuri și deprimați. Unul dintre motive ar fi acela că oamenii postează, în general, poze cu cele mai frumoase momente din viața lor, prezentând doar cele mai reușite fotografii cu ei, cu prietenii lor și cu locurile în care au fost. O persoană care se uită la acele fotografii ar putea trage concluzia că, prin comparație, viața ei este banală, ba chiar monotonă. O soră în vârstă de 19 ani spune: „Eram invidioasă când vedeam cum se distrau alții în weekenduri, iar eu stăteam acasă și mă plictiseam”.

14. Cum ne ajută sfatul din 1 Petru 3:8 în ce privește folosirea rețelelor de socializare?

14 Bineînțeles, rețelele de socializare pot servi unui scop util, cum ar fi comunicarea cu familia și cu prietenii. Totuși, unii postează comentarii, poze și filmulețe cu scopul de a fi admirați de alții. E ca și cum ar spune: „Uitați-vă la mine!”. Unii chiar scriu comentarii lipsite de respect sau indecente cu privire la fotografiile postate de ei sau de alții. Această atitudine nu demonstrează umilință și empatie, calități pe care creștinii sunt îndemnați să le cultive. (Citește 1 Petru 3:8.)

Ce demonstrează postările tale: că te lauzi sau că ești o persoană umilă? (Vezi paragraful 15)

15. Cum ne ajută Biblia să nu cultivăm dorința de a atrage atenția asupra noastră?

15 Dacă folosești rețele de socializare, întreabă-te: „Prin comentariile, pozele sau filmulețele pe care le postez, dau impresia că vreau să ies în evidență? Trezesc oare în alții sentimente de invidie?”. Biblia spune: „Tot ce este în lume – dorința cărnii, dorința ochilor și etalarea ostentativă a mijloacelor de existență – nu provine de la Tatăl, ci provine din lume”. (1 Ioan 2:16) O versiune a Bibliei redă sintagma „etalarea ostentativă a mijloacelor de existență” prin „dorința de a părea important”. Slujitorii lui Iehova nu simt nevoia să se scoată în evidență. Ei respectă îndemnul Bibliei: „Să nu fim înfumurați, luându-ne la întrecere unii cu alții și invidiindu-ne unii pe alții”. (Gal. 5:26) Manifestând umilință, vom evita să adoptăm spiritul oamenilor mândri din această lume, care vor să atragă atenția asupra lor.

‘SĂ GÂNDIM ÎNTR-UN MOD CARE REFLECTĂ O MINTE SĂNĂTOASĂ’

16. De ce trebuie să evităm mândria?

16 Este necesar să cultivăm umilință, întrucât cei care sunt mândri nu au „o minte sănătoasă”. (Rom. 12:3) Oamenii mândri sunt certăreți și înfumurați. Prin modul în care gândesc și se comportă, deseori își fac rău atât lor, cât și altora. Dacă nu își schimbă modul de gândire, mintea lor va fi orbită și coruptă de Satan. (2 Cor. 4:4; 11:3) În schimb, o persoană umilă are „o minte sănătoasă”. Ea are o părere echilibrată și rezonabilă despre sine, fiind conștientă că ceilalți îi sunt superiori în multe privințe. (Filip. 2:3) De asemenea, știe că „Dumnezeu li se împotrivește celor trufași, însă le dă bunătate nemeritată celor umili”. (1 Pet. 5:5) Cei care au „o minte sănătoasă” nu vor ca ‘Dumnezeu să li se împotrivească’.

17. Ce trebuie să facem pentru a rămâne umili?

17 Pentru a rămâne persoane umile, trebuie să aplicăm sfatul Bibliei: „Dezbrăcați-vă de vechea personalitate cu practicile ei și îmbrăcați-vă cu noua personalitate”. Acest lucru presupune eforturi susținute. Trebuie să studiem exemplul lui Isus și să încercăm să-l imităm cât mai mult posibil. (Col. 3:9, 10; 1 Pet. 2:21) Dacă procedăm astfel, rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Pe măsură ce cultivăm umilința, viața noastră de familie se va îmbunătăți, vom promova unitatea în congregație și vom evita folosirea greșită a rețelelor de socializare. Și, lucrul cel mai important, ne vom bucura de binecuvântarea și aprobarea lui Iehova.

CÂNTAREA 48 Să umblăm zilnic cu Iehova!

^ par. 5 Trăim într-o lume caracterizată prin mândrie și egoism. Drept urmare, trebuie să avem grijă să nu adoptăm astfel de trăsături. Articolul de față analizează trei domenii în care nu ar trebui să ne acordăm o importanță exagerată.

^ par. 2 NOTĂ EXPLICATIVĂ: O persoană mândră tinde să aibă o părere mult mai bună despre sine decât despre alții. Astfel, ea este egoistă. În schimb, o persoană umilă nu este egoistă. Umilința este definită drept opusul mândriei sau al aroganței.

^ par. 56 LEGENDA IMAGINII: Un bătrân de congregație care ține o cuvântare la un congres și are o poziție de supraveghere prețuiește și privilegiul de a conduce o întrunire pentru serviciul de teren și de a face curățenie la sala Regatului.