ARTICOLUL DE STUDIU 40

‘Să păzim ce ni s-a încredințat’

‘Să păzim ce ni s-a încredințat’

„Timotei, păzește ce ți s-a încredințat.” (1 TIM. 6:20)

CÂNTAREA 29 Să purtăm demni numele lui Iehova!

PREZENTARE *

1, 2. Potrivit cu 1 Timotei 6:20, ce i s-a încredințat lui Timotei?

 ADESEA, le încredințăm altora lucrurile noastre de valoare. De exemplu, depunem bani la bancă și ne așteptăm ca aceștia să fie păstrați în siguranță, nu să se piardă sau să fie furați. Așadar, înțelegem ce înseamnă a-i încredința unei persoane ceva valoros.

2 1 Timotei 6:20. Apostolul Pavel i-a reamintit lui Timotei că primise ceva prețios: cunoștința exactă despre scopul lui Dumnezeu privitor la omenire. Lui Timotei i se încredințase și privilegiul ‘să predice cuvântul’ și ‘să facă lucrarea unui evanghelizator’. (2 Tim. 4:2, 5) Pavel l-a îndemnat pe Timotei să păzească ceea ce îi fusese încredințat. Asemenea lui Timotei, și nouă ne-au fost încredințate lucruri de valoare. Care sunt acestea? Și de ce trebuie să păzim comoara pe care ne-a dăruit-o Iehova?

NE-AU FOST ÎNCREDINȚATE ADEVĂRURI PREȚIOASE

3, 4. Menționați câteva motive pentru care adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt prețioase.

3 În bunătatea sa, Iehova ne-a ajutat să cunoaștem adevărurile prețioase din Cuvântul său, Biblia. Aceste adevăruri sunt prețioase deoarece ne învață să avem o relație apropiată cu Iehova și să găsim adevărata fericire. Când le acceptăm și trăim la înălțimea lor, suntem eliberați din sclavia învățăturilor false și a practicilor imorale. (1 Cor. 6:9-11)

4 Un alt motiv pentru care adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt prețioase este acela că Iehova li le dezvăluie doar celor umili, care au „o dispoziție corectă”. (Fap. 13:48) Persoanele umile acceptă canalul prin care Iehova ne furnizează în prezent aceste adevăruri. (Mat. 11:25; 24:45) Nu putem înțelege singuri Cuvântul lui Dumnezeu, a cărui valoare este inestimabilă. (Prov. 3:13, 15)

5. Ce altceva ne-a încredințat Iehova?

5 Iehova ne-a încredințat și privilegiul de a-i învăța pe alții adevărul despre el și despre scopurile sale. (Mat. 24:14) Mesajul pe care îl predicăm este deosebit de valoros deoarece îi ajută pe oameni să devină membri ai familiei lui Iehova și le oferă perspectiva de a primi viață veșnică. (1 Tim. 4:16) Indiferent cât timp petrecem în predicare, noi susținem cea mai importantă activitate ce se desfășoară în prezent. (1 Tim. 2:3, 4) Este o mare onoare să fim colaboratori ai lui Dumnezeu! (1 Cor. 3:9)

SĂ AVEM GRIJĂ DE CEEA CE NI S-A ÎNCREDINȚAT!

Timotei a stat ferm de partea adevărului când alții au părăsit adevărul (Vezi paragraful 6)

6. Ce s-a întâmplat cu unii care nu au păzit ceea ce li se încredințase?

6 Unii creștini contemporani cu Timotei nu au prețuit privilegiul de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu. Deoarece a iubit lumea, Dima a renunțat la privilegiul de a sluji alături de Pavel. (2 Tim. 4:10) Se pare că Figel și Hermogen au încetat să predice de teamă că vor fi persecutați la fel ca Pavel. (2 Tim. 1:15) Imeneu, Alexandru și Filet au părăsit adevărul devenind apostați. (1 Tim. 1:19, 20; 2 Tim. 2:16-18) Probabil că toți aceștia au avut la un moment dat o spiritualitate puternică, însă, mai târziu, au pierdut din vedere lucrurile care erau cu adevărat prețioase.

7. Ce tactici folosește Satan împotriva noastră?

7 Satan încearcă să ne facă să renunțăm la comoara pe care ne-a încredințat-o Iehova. Să analizăm câteva dintre tacticile lui. El se folosește de divertismente și de mass-media pentru a promova valori, mentalități și comportamente care ne-ar putea determina să nu-l mai iubim pe Iehova și să nu mai respectăm legile sale. Presiunile din partea colegilor sau persecuțiile sunt alte tactici prin care Satan încearcă să ne intimideze ca să nu mai predicăm. În plus, el vrea să ne ademenească să plecăm urechea la învățătura apostaților și, astfel, să renunțăm la adevăr. (1 Tim. 6:20, 21)

8. Ce învățăm din experiența unui frate pe nume Daniel?

8 Dacă nu suntem atenți, am putea să ne îndepărtăm încetul cu încetul de adevăr. Să analizăm în continuare experiența unui frate pe nume Daniel *, care era un împătimit al jocurilor video. El povestește: „Am început să joc jocuri video când aveam aproximativ zece ani. De la jocuri relativ inofensive, am trecut, cu timpul, la jocuri violente și cu conținut spiritist”. El ajunsese să petreacă aproximativ 15 ore pe zi cu aceste jocuri. Daniel adaugă: „În adâncul sufletului, eram conștient că, din cauza acelor jocuri care îmi răpeau mult timp, mă îndepărtam de Iehova. Totuși, îmi ziceam că principiile biblice nu mi se aplicau”. Influența subtilă a divertismentelor ar putea cu ușurință să ne facă să nu mai ținem strâns adevărul, iar în final să pierdem lucrurile valoroase pe care ni le-a încredințat Iehova.

CUM PUTEM ȚINE STRÂNS ADEVĂRUL

9. În conformitate cu 1 Timotei 1:18, 19, cu ce l-a comparat Pavel pe Timotei?

9 1 Timotei 1:18, 19. Pavel l-a comparat pe Timotei cu un soldat și l-a îndemnat să continue „lupta cea bună”. Acea luptă nu era literală, ci spirituală. În ce sens se aseamănă creștinii cu niște soldați aflați pe câmpul de luptă? Ce calități trebuie să cultivăm ca soldați ai lui Cristos? În continuare vom vedea cinci lecții pe care le învățăm din ilustrarea lui Pavel. Aceste lecții ne ajută să ținem strâns adevărul.

10. Ce este devoțiunea sfântă și de ce trebuie să o cultivăm?

10 Să cultivăm devoțiune sfântă. Un soldat bun este loial. El va lupta cu toată forța pentru a proteja persoanele pe care le iubește sau lucrurile pe care le prețuiește. Pavel l-a îndemnat pe Timotei să cultive devoțiune sfântă, adică un atașament loial față de Dumnezeu. (1 Tim. 4:7) Cu cât vom avea mai multă iubire și devoțiune față de Dumnezeu, cu atât dorința noastră de a ține strâns adevărul va fi mai puternică. (1 Tim. 4:8-10; 6:6)

După o zi lungă de muncă, trebuie să luptăm cu noi înșine pentru a merge la întruniri. Dar eforturile ne sunt bogat binecuvântate! (Vezi paragraful 11)

11. De ce avem nevoie de autodisciplină?

11 Să manifestăm autodisciplină. Un soldat trebuie să se antreneze mereu pentru a fi gata oricând de luptă. Timotei și-a păstrat o spiritualitate puternică deoarece a urmat sfatul inspirat al lui Pavel de a fugi de dorințele greșite, de a cultiva calități plăcute lui Dumnezeu și de a petrece timp cu frații și cu surorile de credință. (2 Tim. 2:22) Acest lucru a necesitat autodisciplină. Și noi trebuie să ne disciplinăm pentru a ne învinge dorințele carnale. (Rom. 7:21-25) În plus, avem nevoie de autodisciplină pentru a putea dezbrăca vechea personalitate și a o îmbrăca pe cea nouă. (Ef. 4:22, 24) Când ne simțim obosiți după o zi grea, trebuie să luptăm cu noi înșine pentru a merge la întruniri. (Evr. 10:24, 25)

12. Cum putem deveni mai iscusiți în mânuirea Cuvântului lui Dumnezeu?

12 Un soldat trebuie să se antreneze cu regularitate pentru a mânui armele cu iscusință. În mod asemănător, și noi trebuie să devenim iscusiți în mânuirea Cuvântului lui Dumnezeu. (2 Tim. 2:15) Întrunirile ne ajută în acest sens. Însă, pentru a-i convinge pe alții că adevărurile biblice sunt într-adevăr prețioase, trebuie să studiem Biblia cu regularitate, fapt ce ne va întări credința. Acest lucru presupune mai mult decât a citi din Biblie. Trebuie să medităm la cele citite și să facem cercetări în publicațiile noastre pentru a înțelege corect versetele și pentru a le aplica în viață. (1 Tim. 4:13-15) Apoi vom putea folosi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-i instrui și pe alții. Când facem acest lucru, nu ne rezumăm la citirea unui verset biblic, ci dorim să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă versetul respectiv și modul în care îl pot aplica. Dacă avem un program regulat de studiere a Bibliei, vom deveni mai iscusiți în mânuirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i învăța pe alții. (2 Tim. 3:16, 17)

13. În armonie cu Proverbele 22:3, de ce trebuie să dăm dovadă de discernământ?

13 Să dăm dovadă de discernământ. Un soldat trebuie să anticipeze pericolul și să-l evite. Și noi trebuie să învățăm să recunoaștem situațiile periculoase, iar apoi să trecem la acțiune pentru a le evita. (Prov. 22:3; Evrei 5:14) De exemplu, trebuie să alegem cu înțelepciune modul în care ne relaxăm și ne destindem. Emisiunile TV și filmele prezintă adesea scene imorale. Conduita imorală este o ofensă la adresa lui Dumnezeu și, în mod inevitabil, va avea efecte dezastruoase asupra noastră. De aceea, dorim să evităm divertismentele care ar putea, treptat, să ne submineze iubirea față de Dumnezeu. (Ef. 5:5, 6)

14. Cum l-a ajutat discernământul pe Daniel?

14 Daniel, menționat mai înainte, a înțeles în cele din urmă că nu era potrivit să joace jocuri video violente și cu conținut spiritist. El a căutat în Watchtower Library articole care să-l ajute în privința problemei cu care se confrunta. De aceea, Daniel a încetat să mai joace jocuri video nepotrivite. El și-a anulat abonamentele la jocurile online și a întrerupt legătura cu alți jucători. Daniel spune: „În loc să joc jocuri video, am început să fac activități în aer liber și să petrec timp cu prietenii din congregație”. El este acum pionier și bătrân de congregație.

15. De ce sunt periculoase istorisirile neadevărate?

15 Asemenea lui Timotei, trebuie să discernem pericolul din spatele informațiilor false răspândite de apostați. (1 Tim. 4:1, 7; 2 Tim. 2:16) De exemplu, aceștia ar putea încerca să răspândească istorisiri false despre frații noștri sau să stârnească îndoieli cu privire la organizația lui Iehova. Astfel de minciuni ar putea să ne submineze credința. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de această propagandă. De ce? Deoarece istorisirile de acest gen sunt răspândite „de oameni cu mintea coruptă, care s-au îndepărtat de adevăr”. Scopul lor este să creeze ‘dispute și dezbateri’. (1 Tim. 6:4, 5) Ei vor să le credem calomniile și să devenim suspicioși cu privire la frații noștri.

16. Ce distrageri trebuie să evităm?

16 Să evităm distragerile. „Ca soldat bun al lui Cristos Isus”, Timotei trebuia să se concentreze la lucrarea de predicare și să nu se lase distras de obiective laice sau materialiste. (2 Tim. 2:3, 4) Nici noi nu ne putem permite să ne lăsăm distrași de dorințele materialiste. „Puterea amăgitoare a bogățiilor” ar putea să ne înăbușe iubirea față de Iehova, recunoștința față de Cuvântul lui Dumnezeu și dorința de a le predica altora. (Mat. 13:22) Trebuie să ducem o viață simplă și să ne folosim timpul și energia pentru ‘a continua să căutăm mai întâi Regatul’. (Mat. 6:22-25, 33)

17, 18. Ce trebuie să facem pentru a evita pericolele care ne amenință spiritualitatea?

17 Să fim pregătiți să acționăm cu promptitudine. Un soldat trebuie să se gândească dinainte cum va acționa într-o anumită situație. Pentru a păzi lucrurile pe care ni le-a încredințat Iehova, trebuie să acționăm imediat când sesizăm un pericol. Ce ne poate ajuta să acționăm cu promptitudine? Trebuie să ne facem din timp un plan de acțiune.

18 De exemplu, înainte de începerea unui eveniment public, auditoriul este rugat să identifice cea mai apropiată ieșire ca să poată părăsi cât mai repede incinta în caz de urgență. În mod asemănător, trebuie să stabilim dinainte ce „ieșire” vom folosi când ne va apărea pe neașteptate o scenă imorală sau violentă ori un material apostat în timp ce navigăm pe internet sau ne uităm la un film ori la o emisiune TV. Dacă ne pregătim din timp, vom acționa cu promptitudine pentru a evita pericolele spirituale și pentru a rămâne curați în ochii lui Iehova. (Ps. 101:3; 1 Tim. 4:12)

19. De ce binecuvântări ne bucurăm dacă păzim lucrurile valoroase pe care ni le-a încredințat Iehova?

19 Trebuie să păzim lucrurile valoroase pe care Iehova ni le-a încredințat: adevărurile biblice și privilegiul de a li le împărtăși altora. Astfel, vom avea o conștiință curată, o viață plină de sens și satisfacția de a-i ajuta pe alții să-l cunoască pe Iehova. Cu ajutorul lui Iehova, vom reuși să păzim ceea ce ne-a fost încredințat. (1 Tim. 6:12, 19)

CÂNTAREA 127 ‘Ce fel de persoană trebuie să fiu’

^ par. 5 Avem marele privilegiu de a cunoaște adevărul și de a-l preda altora. Articolul de față ne va ajuta să prețuim acest privilegiu și să nu renunțăm niciodată la el.

^ par. 8 Numele a fost schimbat.