ARTICOLUL DE STUDIU 2

Ce învățăm de la „discipolul pe care îl iubea Isus”

Ce învățăm de la „discipolul pe care îl iubea Isus”

„Să continuăm să ne iubim unii pe alții, pentru că iubirea este de la Dumnezeu.” (1 IOAN 4:7)

CÂNTAREA 105 „Dumnezeu este iubire”

PREZENTARE *

1. Ce efect are asupra noastră iubirea lui Dumnezeu?

 „DUMNEZEU este iubire”, a scris apostolul Ioan. (1 Ioan 4:8) Din această afirmație simplă înțelegem un adevăr fundamental: Dumnezeu, Sursa vieții, este și Sursa iubirii. Iehova ne iubește, iar iubirea sa ne face să ne simțim ocrotiți, fericiți și împliniți.

2. Potrivit cu Matei 22:37-40, care sunt cele mai importante porunci și de ce ne-ar putea fi greu să o respectăm pe a doua?

2 Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să arate iubire. Manifestarea acestei calități nu este opțională. (Mat. 22:37-40) Când ajungem să-l cunoaștem bine pe Iehova, ne este ușor să respectăm prima poruncă, aceea de a-l iubi. El este perfect și ne tratează cu multă considerație și cu bunătate. Dar, în ce privește a doua poruncă, aceea de a ne iubi aproapele, s-ar putea să nu ne fie la fel de ușor să o respectăm. De ce? Deoarece colaboratorii în credință, care se numără printre semenii noștri cei mai apropiați, sunt imperfecți. Uneori, ei ar putea să spună sau să facă lucruri care, din punctul nostru de vedere, sunt lipsite de considerație și de bunătate. Iehova a știut că ne vom confrunta cu această situație. De aceea, i-a inspirat pe unii scriitori ai Bibliei să consemneze sfaturi concrete pentru a ne ajuta să înțelegem de ce este important să manifestăm iubire și cum putem face aceasta. Unul dintre ei a fost Ioan. (1 Ioan 3:11, 12)

3. Ce a scos în evidență Ioan în scrierile sale?

3 În scrierile sale, Ioan a scos în evidență de repetate ori cât este de important să manifestăm iubire. De fapt, în evanghelia sa, el folosește termenii „iubire” și „a iubi” mai des decât ceilalți trei evangheliști la un loc. Când a scris evanghelia care îi poartă numele și cele trei scrisori, Ioan avea în jur de 100 de ani. Scrierile sale inspirate arată că tot ceea ce facem trebuie să aibă ca motivație iubirea. (1 Ioan 4:10, 11) Însă Ioan a avut nevoie de timp pentru a-și însuși această lecție.

4. A arătat Ioan întotdeauna iubire?

4 Când era tânăr, Ioan nu a arătat întotdeauna iubire. De exemplu, în timpul unei călătorii spre Ierusalim, Isus și discipolii săi treceau prin Samaria. Locuitorii unui sat din acea regiune nu le-au arătat ospitalitate. Cum a reacționat Ioan? El și fratele său Iacov l-au întrebat pe Isus dacă puteau face să coboare foc din cer și să-i distrugă pe toți locuitorii acelui sat. (Luca 9:52-56) Cu o altă ocazie, Ioan nu a manifestat iubire față de ceilalți apostoli. Din câte se pare, el și Iacov au convins-o pe mama lor să-i ceară lui Isus să le dea locuri importante în Regat, alături de el. Când au aflat cele întâmplate, ceilalți apostoli s-au înfuriat. (Mat. 20:20, 21, 24) Însă Isus l-a iubit pe Ioan, în pofida tuturor greșelilor lui. (Ioan 21:7)

5. Ce vom analiza în acest articol?

5 În acest articol, vom analiza exemplul lui Ioan și unele lucruri pe care le-a scris despre iubire. Astfel, vom înțelege cum putem manifesta și noi iubire față de frații și de surorile noastre. De asemenea, vom vedea cum poate un cap de familie să arate iubire față de membrii familiei sale.

IUBIREA TREBUIE DOVEDITĂ PRIN FAPTE

Iehova ne-a arătat că ne iubește trimițându-și Fiul pe pământ ca să moară pentru noi (Vezi paragrafele 6 și 7)

6. Cum își arată Iehova iubirea față de noi?

6 De regulă, asociem iubirea cu un sentiment cald, exprimat prin cuvinte plăcute. Totuși, iubirea autentică nu se rezumă la cuvinte, ea trebuie să fie însoțită de fapte. (Compară cu Iacov 2:17, 26.) De exemplu, Iehova ne iubește și își exprimă iubirea prin cuvinte frumoase, consemnate în Biblie. (1 Ioan 4:19; Ps. 25:10; Rom. 8:38, 39) Însă nu doar cuvintele sale ne conving că ne iubește, ci și acțiunile sale. Ioan a scris: „Prin aceasta a fost dezvăluită iubirea lui Dumnezeu față de noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său unic-născut pentru ca noi să obținem viață prin el”. (1 Ioan 4:9) Iehova a permis ca Fiul său mult iubit să sufere și să moară pentru noi. (Ioan 3:16) Nu există, așadar, nicio îndoială că Iehova ne iubește cu adevărat!

7. Cum și-a arătat Isus iubirea față de noi?

7 Isus i-a asigurat pe discipoli de iubirea sa. (Ioan 13:1; 15:15) El și-a arătat iubirea profundă față de ei, dar și față de noi nu doar prin ceea ce a spus, ci și prin ceea ce a făcut. Isus a zis: „Nimeni nu are iubire mai mare decât cel care își dă viața pentru prietenii săi”. (Ioan 15:13) Cum ar trebui să răspundem la iubirea lui Iehova și a lui Isus?

8. Ce ar trebui să facem, în armonie cu 1 Ioan 3:18?

8 Ne dovedim iubirea pentru Iehova și pentru Isus ascultând de ei. (Ioan 14:15; 1 Ioan 5:3) Isus ne-a poruncit în mod expres să ne iubim unii pe alții. (Ioan 13:34, 35) Trebuie să ne exprimăm iubirea față de colaboratorii în credință nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte. (Citește 1 Ioan 3:18.) Cum putem face acest lucru?

SĂ NE IUBIM COLABORATORII ÎN CREDINȚĂ

9. Ce a făcut Ioan motivat de iubire?

9 Ioan ar fi putut continua să lucreze alături de tatăl său și să câștige bani, având în vedere că familia lui avea o afacere cu pește. Însă el a ales să-și folosească tot restul vieții pentru a-i ajuta pe alții să învețe adevărul despre Iehova și despre Isus. Viața lui Ioan n-a fost una ușoară. El a îndurat persecuții și, spre sfârșitul secolului I, când era deja înaintat în vârstă, a fost trimis în exil. (Fap. 3:1; 4:1-3; 5:18; Rev. 1:9) Deși era în detenție pentru că predicase despre Isus, Ioan a dovedit că îi iubea pe alții. De exemplu, în timp ce era pe insula Patmos, a scris cartea Revelația și a trimis-o congregațiilor, pentru ca acestea să știe ‘ce trebuia să se întâmple în curând’. (Rev. 1:1) Apoi, din câte se pare după ce a fost eliberat, Ioan și-a scris evanghelia, o relatare despre viața și serviciul lui Isus. De asemenea, el le-a scris trei scrisori colaboratorilor săi pentru a-i încuraja. Cum putem imita modul de viață al lui Ioan, caracterizat prin sacrificiu de sine?

10. Cum ne putem dovedi iubirea pentru alții?

10 Ne putem dovedi iubirea pentru alții prin modul în care alegem să ne trăim viața. Lumea lui Satan ar vrea să ne folosim timpul și energia în scopuri egoiste, încercând să câștigăm mulți bani sau să ne facem un renume. În schimb, slujitorii lui Iehova din toată lumea dau dovadă de sacrificiu de sine și își rezervă timp pentru a predica vestea bună și a-i ajuta pe oameni să se apropie de Iehova. Unii reușesc chiar să slujească cu timp integral.

Ne dovedim iubirea pentru colaboratorii în credință și pentru familie prin acțiuni (Vezi paragrafele 11 și 17) *

11. Cum își dovedesc mulți colaboratori iubirea pentru Iehova și pentru frații lor?

11 Mulți creștini fideli sunt nevoiți să lucreze cu normă întreagă pentru a-și întreține familia. Însă acești slujitori loiali fac tot ce pot pentru a susține organizația lui Dumnezeu. De exemplu, unii participă la operațiuni de ajutorare în caz de dezastru, alții lucrează la proiecte de construcție și toți susțin lucrarea mondială prin donații. Iubirea pentru Dumnezeu și pentru semeni îi motivează să facă toate acestea. O altă modalitate prin care ne dovedim iubirea față de frați și surori este aceea de a asista săptămânal la întrunirile congregației și de a le susține în mod activ. Nu lipsim de la întruniri, în pofida oboselii. Dăm răspunsuri, deși suntem, probabil, emotivi. Și, chiar dacă avem cu toții probleme, îi încurajăm pe alții înainte și după întruniri. (Evr. 10:24, 25) Cât de recunoscători suntem pentru tot ce fac frații și surorile noastre!

12. În ce alt mod și-a dovedit Ioan iubirea pentru frații și surorile sale?

12 Ioan și-a dovedit iubirea pentru frații și surorile de credință nu doar lăudându-i, ci și dându-le sfaturi. De exemplu, în scrisorile sale, Ioan i-a lăudat pentru credința lor și pentru faptele lor bune, dar le-a dat și sfaturi directe cu privire la păcat. (1 Ioan 1:8–2:1, 13, 14) Și noi trebuie să ne lăudăm frații și surorile pentru lucrurile bune pe care le fac. Dar, dacă cineva dezvoltă o atitudine nepotrivită sau un obicei greșit, putem arăta iubire dându-i cu mult tact sfaturile necesare. Este nevoie de curaj pentru a sfătui un prieten, dar Biblia arată că prietenii adevărați ‘se ascut’, sau se corectează, unul pe altul. (Prov. 27:17)

13. Ce nu ar trebui să facem?

13 Uneori arătăm iubire pentru frații noștri prin ceea ce nu facem. De exemplu, nu ne supărăm ușor pe ei. Să analizăm un episod care a avut loc în timpul vieții pământești a lui Isus. El le-a spus discipolilor că, pentru a obține viață, trebuiau să mănânce carnea lui și să bea sângele lui. (Ioan 6:53-57) Cuvintele sale au fost atât de șocante, încât mulți dintre discipoli l-au părăsit, dar nu și prietenii săi adevărați, printre care era și Ioan. Ei au fost loiali și au rămas alături de Isus. Nici ei nu au înțeles cuvintele lui și au fost, probabil, surprinși când le-au auzit. Totuși, prietenii loiali ai lui Isus nu au considerat că ceea ce a spus el era greșit și nici nu au privit cuvintele sale ca pe o ofensă. Dimpotrivă, au avut încredere în el, știind că vorbea adevărul. (Ioan 6:60, 66-69) Așadar, este foarte important să nu ne supărăm ușor când prietenii noștri spun ceva ce ne deranjează, ci să le dăm ocazia să ne explice ce au vrut să zică. (Prov. 18:13; Ecl. 7:9)

14. De ce nu trebuie să ne urâm frații de credință?

14 Ioan ne-a sfătuit să nu ne urâm frații de credință. Dacă nu ascultăm acest avertisment, am putea deveni o pradă ușoară pentru Satan. (1 Ioan 2:11; 3:15) În această situație s-au aflat unii creștini de la sfârșitul secolului I. Satan a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a semăna ură și dezbinare în poporul lui Dumnezeu. În perioada în care Ioan și-a redactat scrisorile, în congregație se infiltraseră bărbați care manifestau același spirit ca Satan. Unul dintre aceștia era Diotref. (3 Ioan 9, 10) El era lipsit de respect față de reprezentanții itineranți ai corpului de guvernare. Chiar a încercat să-i dea afară din congregație pe frații care manifestau ospitalitate față de cei pe care îi disprețuia. Câtă aroganță! Și în prezent, Satan face eforturi disperate în încercarea de a dezbina și a cuceri poporul lui Dumnezeu. Să nu permitem niciodată ca ura să ne îndepărteze unii de alții.

SĂ NE IUBIM FAMILIA

Isus i-a cerut lui Ioan să se îngrijească de necesitățile fizice și spirituale ale Mariei. Și capii de familie trebuie să se îngrijească de necesitățile membrilor familiei lor (Vezi paragrafele 15 și 16)

15. De ce anume trebuie să țină cont un cap de familie?

15 O modalitate importantă prin care un cap de familie arată că îi iubește pe membrii familiei lui este aceea de a le purta de grijă din punct de vedere material. (1 Tim. 5:8) Totuși, el trebuie să fie conștient că lucrurile materiale nu contribuie la satisfacerea necesităților spirituale ale familiei. (Mat. 5:3) Să analizăm exemplul pe care l-a lăsat Isus capilor de familie. Potrivit Evangheliei după Ioan, Isus s-a gândit la familia sa chiar și atunci când era pe stâlpul de tortură. La locul execuției, Ioan stătea alături de Maria, mama lui Isus. Deși era în chinuri, Isus i-a cerut lui Ioan să se îngrijească de Maria. (Ioan 19:26, 27) Fără îndoială, frații lui Isus ar fi putut să se îngrijească de necesitățile fizice ale Mariei, dar, din câte se pare, niciunul dintre ei nu devenise încă un discipol al său. Prin urmare, Isus a vrut să se asigure că Mariei aveau să-i fie satisfăcute nu doar necesitățile fizice, ci și cele spirituale.

16. Ce responsabilități grele apăsau pe umerii lui Ioan?

16 Pe umerii lui Ioan apăsau responsabilități grele. Ca apostol, el era în fruntea lucrării de predicare. De asemenea, fiind, probabil, căsătorit, trebuia să se îngrijească de necesitățile materiale ale familiei, precum și de cele spirituale. (1 Cor. 9:5) Ce pot învăța capii de familie din exemplul lui Ioan?

17. Cum poate arăta un cap de familie că își iubește familia?

17 Un cap de familie are multe responsabilități importante. De exemplu, el trebuie să fie conștiincios la locul de muncă, aducându-i, astfel, laude lui Iehova prin conduita sa. (Ef. 6:5, 6; Tit 2:9, 10) În plus, ar putea avea responsabilități în congregație, precum aceea de a păstori și de a da un exemplu în lucrarea de predicare. Totodată, este important ca el să țină cu regularitate închinarea în familie cu soția și copiii săi. Membrii familiei vor aprecia foarte mult eforturile lui de a se îngriji de ei din punct de vedere fizic, afectiv și spiritual. (Ef. 5:28, 29; 6:4)

„RĂMÂNEȚI ÎN IUBIREA MEA”

18. Ce convingere avea Ioan?

18 Ioan a avut o viață lungă și plină de evenimente. El s-a confruntat cu numeroase încercări, care i-ar fi putut slăbi credința. Dar a făcut tot ce a putut pentru a respecta poruncile lui Isus, inclusiv aceea de a-și iubi frații și surorile. Drept urmare, Ioan era sigur că Iehova și Isus îl iubeau și că aveau să-i dea puterea de a depăși orice încercare. (Ioan 14:15-17; 15:10; 1 Ioan 4:16) Nici Satan, nici lumea lui nu l-au putut opri pe Ioan să-și iubească frații și să-și exprime iubirea prin cuvinte și acțiuni.

19. Potrivit cu 1 Ioan 4:7, ce trebuie să facem și de ce?

19 Și noi trăim într-o lume condusă de Satan, dumnezeul plin de ură al acestui sistem. (1 Ioan 3:1, 10) El vrea să ne determine să nu ne mai iubim frații și surorile, însă nu va reuși dacă nu-i permitem. Să fim hotărâți să ne iubim frații și surorile, să ne exprimăm iubirea prin cuvinte și să ne-o dovedim prin acțiuni. Astfel, vom simți bucuria de a face parte din familia lui Iehova și vom fi cu adevărat fericiți. (1 Ioan 4:7)

CÂNTAREA 89 Să ascultăm și vom fi fericiți!

^ par. 5 Apostolul Ioan este, foarte probabil, „discipolul pe care îl iubea Isus”. (Ioan 21:7) Încă de tânăr, el trebuie să fi avut multe calități deosebite. Mai târziu, Iehova l-a inspirat să scrie pe larg despre iubire. În acest articol, vom analiza unele idei din scrierile lui Ioan și vom vedea ce putem învăța din exemplul său.

^ par. 59 LEGENDA IMAGINII: Un cap de familie care are multe responsabilități participă la operațiuni de ajutorare în caz de dezastru, susține lucrarea mondială prin donații și îi invită pe alții alături de el, de soția lui și de copiii lor la închinarea în familie.