ARTICOLUL DE STUDIU 27

Să suportăm răul, asemenea lui Iehova

Să suportăm răul, asemenea lui Iehova

„Prin perseverența voastră vă veți salva viața.” (LUCA 21:19)

CÂNTAREA 128 Să perseverăm până la sfârșit!

PREZENTARE *

1, 2. Cum ne încurajează cuvintele lui Iehova din Isaia 65:16, 17 să nu renunțăm?

„SĂ NU RENUNȚĂM!” Aceasta a fost tema însuflețitoare a congresului regional din 2017. Programul ne-a ajutat să înțelegem cum putem suporta încercările care se abat asupra noastră. Au trecut patru ani de atunci și încă trebuie să înfruntăm viața în această lume degradată.

2 Prin ce situații grele ai trecut în ultimul timp? Ai pierdut un membru al familiei sau un prieten drag? Suferi de o boală gravă? Porți povara vârstei înaintate? Sau ai fost victima unui dezastru natural, a violenței sau a persecuției? Ori te-a afectat pandemia de COVID-19? Așteptăm cu nerăbdare ziua în care toate acestea vor dispărea în negura uitării și vor rămâne acolo pentru totdeauna! (Citește Isaia 65:16, 17.)

3. Ce trebuie să facem în prezent și de ce?

3 În actualul sistem, viața nu e deloc ușoară, iar în viitor s-ar putea să ne rezerve încercări și mai mari. (Mat. 24:21) Trebuie deci să continuăm să cultivăm perseverență. De ce? Isus a spus: „Prin perseverența voastră vă veți salva viața”. (Luca 21:19) Exemplul de perseverență al altora ne poate ajuta și pe noi să perseverăm.

4. De ce putem spune că Iehova este exemplul suprem de suportare a răului?

4 Iehova Dumnezeu este exemplul suprem de suportare a răului. Acest lucru n-ar trebui să ne surprindă. Necazurile sunt o caracteristică a lumii conduse de Satan. Iehova a stabilit un timp pentru a le pune capăt, deși are puterea de a face oricând acest lucru. (Rom. 9:22) Însă, până atunci, el așteaptă cu răbdare și suportă răul. Să analizăm în continuare nouă lucruri pe care Iehova a ales să le suporte.

CE A ALES IEHOVA SĂ SUPORTE?

5. Cum a fost dezonorat numele lui Dumnezeu și ce sentimente îți trezește acest lucru?

5 Dezonoarea adusă numelui său. Iehova își prețuiește numele și dorește ca toți să-l respecte. (Is. 42:8) Însă, de aproximativ șase mii de ani, numele său este dezonorat. (Ps. 74:10, 18, 23) Acest lucru s-a întâmplat prima dată în grădina Edenului, când Diavolul (însemnând „Calomniator”) l-a acuzat pe Dumnezeu că i-a privat pe Adam și pe Eva de ceva ce le-ar fi adus fericirea. (Gen. 3:1-5) Până în prezent, Iehova este acuzat pe nedrept că îi privează pe oameni de ceea ce au cu adevărat nevoie. Isus a fost profund preocupat de acuzațiile care dezonorau numele Tatălui său. De aceea, și-a învățat discipolii să se roage: „Tatăl nostru, care ești în ceruri, să fie sfințit numele tău”. (Mat. 6:9)

6. De ce a permis Iehova să treacă o lungă perioadă de timp pentru a se dovedi legitimitatea suveranității sale?

6 Contestarea suveranității sale. Iehova are dreptul absolut de a guverna peste ceruri și pământ, iar conducerea sa este cea mai bună. (Rev. 4:11) Însă Diavolul a încercat să-i înșele pe îngeri și pe oameni, făcându-i să creadă că Dumnezeu nu are acest drept. Era nevoie de timp pentru ca legitimitatea suveranității lui Iehova să fie dovedită. Manifestând înțelepciune, Dumnezeu a permis ca oamenii să se conducă singuri o lungă perioadă de timp pentru a se putea demonstra că guvernarea umană este un eșec sigur. (Ier. 10:23) Datorită răbdării lui Iehova, această controversă va fi rezolvată o dată pentru totdeauna. Toți vor ști că modul de guvernare al lui Iehova este cel mai bun și că doar Regatul său va aduce adevărata pace și securitate pe pământ.

7. Cine sunt cei care s-au răzvrătit împotriva lui Iehova și ce sfârșit vor avea?

7 Răzvrătirea unor copii ai săi. Iehova i-a creat perfecți pe toți fiii săi, atât spirituali, cât și umani. Dar, la un moment dat, unul dintre fiii săi îngerești, Satan (însemnând „Împotrivitor”), s-a răzvrătit și i-a determinat și pe primii doi oameni, Adam și Eva, să se răzvrătească împotriva lui Iehova. Și alte creaturi din cer și de pe pământ au ales să se răzvrătească. (Iuda 6) Mai târziu, unii membri ai națiunii Israel, poporul ales al lui Dumnezeu, l-au respins și au început să se închine la dumnezei falși. (Is. 63:8, 10) Pe bună dreptate, Iehova s-a simțit trădat. Totuși, el a ales să suporte situația și va continua să facă aceasta până când îi va distruge pe toți cei care s-au răzvrătit. Cât de bucuroși vor fi atunci slujitorii loiali ai lui Iehova, care îndură răul alături de el!

8, 9. Ce minciuni se spun despre Iehova și cum le putem demasca?

8 Minciunile repetate ale Diavolului. Satan a susținut că Iov, un om drept, și implicit toți slujitorii fideli ai lui Iehova, i se închină Lui din motive egoiste. (Iov 1:8-11; 2:3-5) Diavolul și-a menținut acuzațiile până în ziua de azi. (Rev. 12:10) Când perseverăm în încercări și îi rămânem loiali lui Iehova motivați de iubire, contribuim la demascarea minciunilor lui Satan. La fel ca în cazul lui Iov, perseverența ne va aduce multe binecuvântări. (Iac. 5:11)

9 Satan se folosește de conducătorii religiei false pentru a promova ideea că Iehova este crud și se face vinovat de suferința de pe pământ. Unii chiar spun că, atunci când moare un copil, Dumnezeu îl ia la el pentru că are nevoie de încă un înger. Ce blasfemie! Însă noi știm care este adevărul. Când ne îmbolnăvim grav sau când cineva drag moare, noi nu-l învinovățim pe Dumnezeu. Suntem ferm convinși că el va îndrepta lucrurile și le spunem tuturor cât de bun este Dumnezeul nostru, Iehova. Astfel, el îi poate da un răspuns clar celui ce-l batjocorește. (Prov. 27:11)

10. Ce se spune în Psalmul 22:23, 24 despre Iehova?

10 Suferința slujitorilor săi loiali. Iehova este un Dumnezeu îndurător. El este mâhnit când aude strigătele noastre de ajutor, de exemplu din cauza persecuției, a bolii sau a propriei imperfecțiuni. (Citește Psalmul 22:23, 24.) Iehova suferă alături de noi și vrea să pună capăt suferinței, ceea ce va și face în viitor. (Compară cu Exodul 3:7, 8; Isaia 63:9.) „El va șterge orice lacrimă din ochii [noștri] și moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi.” (Rev. 21:4)

11. Ce simte Dumnezeu cu privire la slujitorii săi loiali care au murit?

11 Pierderea prietenilor săi în moarte. Iehova așteaptă cu nerăbdare să-i vadă din nou pe slujitorii săi fideli care au murit. (Iov 14:15) Îți poți imagina cât de dor îi este lui Dumnezeu de prietenul său Avraam? (Iac. 2:23) Sau cât de mult își dorește El să comunice din nou cu Moise, cu care vorbea „față în față”? (Ex. 33:11) Și cât de mult așteaptă să-i audă pe David și pe ceilalți psalmiști aducându-i laude prin cântări? (Ps. 104:33) Deși acești prieteni ai lui Dumnezeu au adormit în moarte, Iehova nu i-a uitat. (Is. 49:15) El cunoaște și acum fiecare detaliu al personalității lor. Biblia spune că „din punctul său de vedere toți sunt vii”. (Luca 20:38, n.s.) În viitor, el îi va readuce la viață, le va asculta din nou rugăciunile fierbinți și le va accepta închinarea. Dacă moartea ți-a răpit pe cineva drag, sperăm că aceste idei îți vor aduce mângâiere.

12. Ce îl întristează în mod deosebit pe Iehova?

12 Asuprirea oamenilor de către cei răi. După răzvrătirea din Eden, Iehova a știut că, înainte de a se îmbunătăți, situația din lume urma să se înrăutățească. Dumnezeu detestă răutatea, nedreptatea și violența din prezent. El s-a îngrijit întotdeauna în mod deosebit de cei vulnerabili – de cei slabi și lipsiți de apărare, precum orfanii și văduvele. (Zah. 7:9, 10) De asemenea, el este foarte îndurerat când vede că slujitorii săi fideli sunt persecutați și privați de libertate. Să fim convinși că Iehova îi iubește pe toți cei care suportă răul alături de el!

13. În ce stare de degradare a ajuns familia umană sub privirile lui Iehova și ce va face el în curând?

13 Degradarea morală a familiei umane. Satan are plăcerea malițioasă de a-i corupe din punct de vedere moral pe oameni, care au fost creați după chipul lui Dumnezeu. În zilele lui Noe, când „a văzut că răutatea omului era mare . . . lui Iehova i-a părut rău că-i făcuse pe oameni pe pământ și s-a mâhnit în inima lui”. (Gen. 6:5, 6, 11) S-a schimbat cu ceva situația? Nu. Cât de satisfăcut trebuie să fie Diavolul să vadă ce amploare a luat imoralitatea sexuală, sub toate formele ei, inclusiv între persoane de același sex. (Ef. 4:18, 19) Dar și mai satisfăcut este când îi face să păcătuiască pe închinătorii lui Iehova. Când perioada în care Dumnezeu manifestă răbdare va lua sfârșit, el îi va distruge pe toți oamenii imorali, demonstrându-și astfel aversiunea față de practicile lor degradante.

14. Ce efect au acțiunile omului asupra creației lui Iehova?

14 Distrugerea creației sale. Pe lângă faptul că omul „stăpânește peste alt om spre paguba lui”, el distruge pământul și creația animală, pe care Iehova i le-a dat în grijă. (Ecl. 8:9; Gen. 1:28) Unii specialiști avertizează că, din cauza activității umane, în câțiva ani, ar putea dispărea peste un milion de specii *. Potrivit opiniei lor, viitorul planetei noastre este sumbru. Însă noi suntem optimiști deoarece Iehova a promis că ‘îi va distruge pe cei ce distrug pământul’ și va transforma planeta într-un paradis. (Rev. 11:18; Is. 35:1)

CE ÎNVĂȚĂM DIN EXEMPLUL LUI IEHOVA

15, 16. Ce ne motivează să suportăm situația actuală, asemenea lui Iehova? Ilustrați.

15 Să ne gândim la toate situațiile care l-au îndurerat pe Tatăl nostru ceresc timp de milenii. (Vezi chenarul „ Ce suportă Iehova?”.) Iehova ar putea pune oricând capăt acestei stări de lucruri. Însă, pentru noi, răbdarea lui Iehova este o binecuvântare. Să presupunem că un cuplu află că micuțul lor care urmează să se nască are probleme grave de sănătate, nu va duce o viață ușoară și va muri prematur. Cu toate acestea, deși sunt conștienți de sacrificiile pe care trebuie să le facă, venirea pe lume a copilașului le aduce multă bucurie. Iubirea pentru copilașul lor îi determină să suporte orice încercare pentru a-i face viața cât mai ușoară.

16 În mod asemănător, toți descendenții lui Adam și ai Evei se nasc imperfecți. Cu toate acestea, Iehova îi iubește și le poartă de grijă. (1 Ioan 4:19) Și, spre deosebire de părinții din ilustrarea noastră, Iehova poate remedia situația deplorabilă în care ne aflăm. El are un timp fixat când va pune capăt suferinței care apasă asupra creației sale. (Mat. 24:36) Nu ar trebui ca iubirea lui Iehova să ne motiveze să suportăm și noi alături de el, atât timp cât este necesar?

17. Cum ne încurajează Evrei 12:2, 3 să perseverăm?

17 Isus a urmat exemplul Tatălui său de suportare a răului. Când a fost pe pământ, Isus a suportat batjocuri, rușine și o moarte chinuitoare pe un stâlp de tortură. (Evr. 12:2, 3) Ceea ce l-a ajutat pe Isus să facă față acestei situații a fost, fără îndoială, exemplul lui Iehova. Acest model, lăsat de Dumnezeu, ne poate ajuta și pe noi.

18. În armonie cu 2 Petru 3:9, ce foloase avem în urma răbdării lui Iehova?

18 Citește 2 Petru 3:9. Iehova știe când este momentul cel mai bun de a aduce sfârșitul asupra acestei lumi rele. Datorită răbdării sale, a fost adunată o mare mulțime, alcătuită din milioane de persoane care i se închină și îi aduc laude. Suntem recunoscători pentru că Iehova a manifestat răbdare. În caz contrar, n-am fi existat, n-am fi învățat să-l iubim și nu ne-am fi dedicat viața lui. Când Iehova va răsplăti milioane de persoane care au perseverat până la sfârșit, decizia sa de a suporta răul se va dovedi pe deplin justificată.

19. Ce suntem hotărâți să facem și cum vom fi răsplătiți?

19 Prin exemplul său, Iehova ne arată că putem persevera cu bucurie. Deși Satan a cauzat multă suferință, Iehova rămâne ‘fericitul Dumnezeu’. (1 Tim. 1:11) Și noi ne putem păstra bucuria în timp ce așteptăm cu răbdare ca Iehova să-și sfințească numele, să-și justifice suveranitatea și să pună capăt răutății și problemelor din prezent. Să fim hotărâți să perseverăm și să nu uităm că și Tatăl nostru ceresc suportă răul! Astfel, vom trăi împlinirea cuvintelor: „Fericit este omul care perseverează în încercare, pentru că, după ce va fi aprobat, va primi coroana vieții, pe care Iehova le-a promis-o celor ce îl iubesc”. (Iac. 1:12)

CÂNTAREA 140 În curând, vom trăi veșnic!

^ par. 5 Niciunul dintre noi nu este scutit de probleme. Multe dintre ele își vor găsi rezolvarea doar în lumea nouă. Prin urmare, trebuie pur și simplu să le suportăm. Însă nu suntem singurii care trebuie să persevereze. Chiar și Iehova îndură multe situații. În acest articol, vom analiza nouă dintre ele. De asemenea, vom vedea ce s-a realizat datorită răbdării lui Iehova și cum ne ajută exemplul său

^ par. 14 Termenul „specie” nu trebuie confundat cu termenul biblic „fel”, care se referă la o categorie mai largă de organisme vii.