ARTICOLUL DE STUDIU 32

Întărește-ți credința în existența Creatorului

Întărește-ți credința în existența Creatorului

„Credința este . . . demonstrarea evidentă a realităților care nu se văd.” (EVR. 11:1)

CÂNTAREA 5 Minunatele lucrări ale lui Dumnezeu

PREZENTARE *

1. Ce ai învățat despre Dumnezeu?

AI CRESCUT într-o familie de Martori? Dacă da, ai fost învățat că Iehova este Creatorul, că el are o personalitate impresionantă și un scop minunat cu privire la omenire. (Gen. 1:1; Fap. 17:24-27)

2. Cum îi consideră unii oameni pe cei care cred în existența unui Creator?

2 Mulți oameni nu cred că există Dumnezeu și nici că el este Creatorul tuturor lucrurilor. Ei susțin că viața a apărut din întâmplare și că apoi a avut loc un proces de evoluție: de la forme de viață așa-zis simple la forme de viață mai complexe. Unii dintre ei sunt persoane cu o instruire aleasă. Ei susțin că știința infirmă ceea ce spune Biblia și că doar oamenii ignoranți și naivi cred în existența unui Creator.

3. De ce este important să ne consolidăm credința?

3 Ne va fi subminată credința în Iehova, Creatorul nostru iubitor, de teoriile unor oameni influenți? Răspunsul la această întrebare depinde în mare măsură de motivul pentru care credem că Iehova este Creatorul: deoarece așa ni s-a spus sau deoarece ne-am convins singuri examinând dovezile. (1 Cor. 3:12-15) Indiferent de cât timp îi slujim lui Iehova, cu toții trebuie să ne consolidăm credința. Astfel, nu vom fi induși în eroare prin ‘filozofia și amăgirea deșartă’ promovate de cei care contestă ceea ce spune Biblia. (Col. 2:8; Evr. 11:6) Acest articol va analiza trei idei: 1) De ce mulți oameni nu cred în existența unui Creator?, 2) Cum ne putem întări credința în Iehova, Creatorul nostru? și 3) Cum ne putem păstra vie credința?

DE CE MULȚI OAMENI NU CRED ÎN EXISTENȚA UNUI CREATOR?

4. Pe ce anume se bazează adevărata credință? (Evrei 11:1 și nota de subsol)

4 Unii oameni consideră că a avea credință înseamnă a crede în existența unui lucru fără însă a avea dovezi. Dar, în accepția Bibliei, nu aceasta este adevărata credință. (Evr. 11:1) Credința în realități care nu se văd, precum Iehova, Isus și Regatul ceresc, se bazează pe dovezi convingătoare. (Evr. 11:3) Un biochimist, Martor al lui Iehova, a exprimat această idee astfel: „Credința noastră nu e credință oarbă, care ignoră realitățile științifice”.

5. De ce cred mulți că viața nu a fost creată?

5 Dar ne-am putea întreba: „Dacă dispunem de dovezi convingătoare ale existenței unui Creator, de ce spun mulți oameni că Dumnezeu nu este Sursa vieții?”. Unii pur și simplu nu au examinat niciodată dovezile. Robert, care în prezent este Martor al lui Iehova, spune: „Întrucât creația nu a fost nici măcar menționată în școală, am tras concluzia că nu trebuia să cred în ea. Când aveam în jur de 20 de ani, i-am întâlnit pe Martorii lui Iehova, care mi-au adus argumente logice și solide din Biblie în sprijinul creației”. * (Vezi chenarul „ Îndemn adresat părinților”.)

6. De ce nu cred unii oameni într-un Creator?

6 Unii oameni neagă existența unui Creator, afirmând că nu cred în ceea ce nu văd. Cu toate acestea, ei fac unele excepții crezând, de exemplu, în existența forței gravitaționale, o realitate incontestabilă, deși invizibilă. Și credința despre care vorbește Biblia se bazează pe dovezi ale unor ‘realități care nu se văd’. (Evr. 11:1) Însă mulți nu sunt dispuși să investească timpul și eforturile necesare pentru a studia aceste dovezi. Cineva care nu examinează dovezile ar putea ajunge cu ușurință la concluzia că nu există Dumnezeu.

7. Neagă toți oamenii instruiți existența lui Dumnezeu? Explicați.

7 Unii oameni de știință s-au convins că universul a fost creat de Dumnezeu după un studiu aprofundat al dovezilor. * La fel ca Robert, unii au tras concluzia că nu există un Creator doar pentru că la facultate nu li s-a predat creația. Cu toate acestea, mulți oameni de știință au ajuns să-l cunoască și să-l iubească pe Iehova. Asemenea lor, toți trebuie să ne întărim credința în Dumnezeu, indiferent de instruirea pe care o avem. Această responsabilitate îi aparține fiecăruia dintre noi.

CUM ÎȚI POȚI ÎNTĂRI CREDINȚA ÎN CREATOR?

8, 9. a) Ce întrebare vom analiza în continuare? b) Ce foloase vei avea dacă vei studia creația?

8 Cum îți poți consolida credința în Creator? În continuare, vom analiza patru modalități.

9 Studiază creația. Pentru a-ți întări credința în existența unui Creator, trebuie să înveți mai multe lucruri despre animale, plante și corpurile cerești. (Ps. 19:1; Is. 40:26) Cu cât vei studia mai mult creația, cu atât vei fi mai convins că Iehova este Creatorul. În publicațiile noastre, este analizat deseori acest subiect. Nu ar trebui să eviți aceste articole gândindu-te că nu le vei putea înțelege în mod deplin. Trebuie să te străduiești să asimilezi cât mai multe informații posibil. De asemenea, ai putea revedea materialele despre creație de pe site-ul nostru, jw.org, care au fost prezentate la congresele regionale din ultimii ani.

10. Dați un exemplu care arată că există un Creator. (Romani 1:20)

10 Când analizezi creația, remarcă ce îți dezvăluie ea despre Creator. (Rom. 1:20) De exemplu, după cum bine știm, soarele este o sursă vitală de căldură, dar el emite și radiații dăunătoare, numite raze ultraviolete. Însă noi suntem protejați de ele. Cum anume? Pământul, locuința noastră, dispune de un scut protector, stratul de ozon, care filtrează aceste radiații. Pe măsură ce razele ultraviolete devin mai intense, cantitatea de ozon din atmosferă crește. Nu e logic să credem că, în spatele acestui proces, trebuie să existe un Creator iubitor și inteligent?

11. Unde poți găsi informații despre creație? (Vezi chenarul „ Materiale care îți întăresc credința”.)

11 În Indexul publicațiilor Watch Tower și pe site-ul jw.org, poți găsi multe materiale despre creație care îți vor întări credința. Ai putea începe cu unele articole și materiale video din seria „Opera unui Proiectant?”. Acestea prezintă pe scurt informații interesante despre animale și plante. De asemenea, arată cum au încercat unii oameni de știință să copieze modele din natură.

12. La ce anume ar trebui să meditezi când studiezi Biblia?

12 Studiază Biblia. Biochimistul amintit înainte a respins inițial ideea existenței unui Creator. Însă, după un timp, s-a convins de acest adevăr. El spune: „Credința mea nu se bazează doar pe ceea ce am studiat ca om de știință, ci și pe un studiu atent al Bibliei”. Probabil că tu cunoști deja învățăturile Bibliei. Cu toate acestea, trebuie să studiezi în continuare Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-ți întări credința în Creator. (Ios. 1:8; Ps. 119:97) De exemplu, meditează la exactitatea cu care Biblia prezintă în detaliu evenimentele istorice. Analizează profețiile Bibliei și remarcă armonia ei internă. Astfel, nu vei avea nicio îndoială că există un Creator iubitor și înțelept, care ne-a creat și a inspirat scrierea Bibliei. * (2 Tim. 3:14; 2 Pet. 1:21)

13. Menționați un principiu care reflectă înțelepciunea din Cuvântul lui Dumnezeu.

13 Când studiezi Biblia, observă cât de practice sunt sfaturile ei. De exemplu, cu mult timp în urmă, Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat că iubirea de bani este nocivă și produce „multe dureri”. (1 Tim. 6:9, 10; Prov. 28:20; Mat. 6:24) Este încă valabil acest avertisment? Într-o carte se spune: „În general, oamenii materialiști sunt mai nefericiți și mai deprimați. Până și cei care tânjesc după mai mulți bani suferă de tulburări psihice; de asemenea, ei acuză mai multe probleme de sănătate fizică”. (The Narcissism Epidemic) Cât de practic este acest sfat! Îți vin în minte și alte principii biblice utile? Pe măsură ce vei prețui mai mult principiile Bibliei, te vei încrede mai mult în înțelepciunea Creatorului nostru iubitor, ale cărui sfaturi sunt mereu de actualitate. (Iac. 1:5) Drept urmare, bucuria ta va crește. (Is. 48:17, 18)

14. Ce îți va dezvălui despre Iehova studierea Bibliei?

14 Studiază cu obiectivul de a-l cunoaște mai bine pe Iehova. (Ioan 17:3) În paginile Bibliei, vei remarca personalitatea bine conturată a Creatorului, care se oglindește în creația sa. Când înveți despre calitățile lui Iehova, înțelegi că ele aparțin unei persoane reale, nu sunt produsul imaginației cuiva. (Ex. 34:6, 7; Ps. 145:8, 9) Pe măsură ce îl cunoști mai bine pe Dumnezeu, credința și iubirea ta vor crește, iar prietenia ta cu el va fi mai puternică.

15. Ce foloase vei avea dacă vei vorbi cu alții despre convingerile tale?

15 Vorbește cu alții despre credința ta în Creator. Astfel, aceasta va deveni mai puternică. Dar dacă o persoană căreia îi depui mărturie îți pune o întrebare referitoare la existența lui Dumnezeu la care nu știi să răspunzi? Caută argumente biblice în publicațiile noastre, apoi împărtășește-i-le persoanei respective. (1 Pet. 3:15) De asemenea, îi poți cere ajutorul unui colaborator în credință cu mai multă experiență. Chiar dacă acea persoană nu acceptă argumentele, cercetările pe care le-ai făcut îți vor fi ție de folos, deoarece vei avea o credință mai puternică. Prin urmare, nu vei fi influențat de afirmațiile persoanelor așa-zis înțelepte și învățate care susțin în mod fals că nu există un Creator.

CUM ÎȚI POȚI PĂSTRA VIE CREDINȚA?

16. Ce se poate întâmpla dacă nu ne păstrăm vie credința?

16 Indiferent de cât timp îi slujim lui Iehova, trebuie să ne păstrăm vie credința în el. În caz contrar, credința noastră va slăbi. Să nu uităm: Credința se bazează pe dovezi ale unor realități care nu se văd. Ceea ce nu se vede se uită cu ușurință. Pavel a numit lipsa de credință „păcatul care ne înfășoară atât de ușor”. (Evr. 12:1) Cum putem evita această capcană? (2 Tes. 1:3)

17. De ce ajutor avem nevoie pentru a ne păstra vie credința?

17 În primul rând, imploră-l mereu pe Iehova să îți dea spiritul său sfânt. De ce? Deoarece credința este un aspect al rodului spiritului sfânt. (Gal. 5:22, 23) Fără acest ajutor, nu putem să ne păstrăm vie credința în Creator. Dacă îi vom cere lui Iehova neîncetat spirit sfânt, el ni-l va dărui cu generozitate. (Luca 11:13) Îl putem ruga pe Iehova în special ‘să ne dea mai multă credință’. (Luca 17:5)

18. Potrivit cu Psalmul 1:2, 3, ce privilegiu avem în prezent?

18 În al doilea rând, fii consecvent în privința studierii Cuvântului lui Dumnezeu. (Ps. 1:2, 3) Când a fost scris acest psalm, puțini israeliți aveau o copie integrală a Legii. Totuși, regele și preoții aveau acces la copii ale Legii și era prevăzut ca, o dată la șapte ani, Legea să fie citită întregului popor – bărbaților, femeilor, copiilor și locuitorilor străini. (Deut. 31:10-12) În timpul lui Isus, doar puține persoane dețineau suluri cu scrierile sfinte, cele mai multe fiind păstrate în sinagogi. În prezent însă, majoritatea oamenilor pot citi integral sau parțial Cuvântul lui Dumnezeu. Cum ne putem arăta recunoștința pentru acest privilegiu deosebit?

19. Ce trebuie să facem pentru a ne păstra credința puternică?

19 Putem arăta că prețuim Cuvântul lui Dumnezeu dacă îl citim cu regularitate. Nu ar trebui să neglijăm studiul personal, lăsându-l la voia întâmplării. Studiind cu consecvență Biblia, ne vom putea păstra credința puternică.

20. Ce ar trebui să facem?

20 Spre deosebire ‘de înțelepții și de învățații’ acestei lumi, noi avem o credință ferm întemeiată pe Biblie. (Mat. 11:25, 26) Deoarece studiem această carte sacră, înțelegem de ce condițiile de pe pământ se deteriorează și știm ce va realiza Iehova în viitorul apropiat. Să facem tot ce putem pentru a ne întări credința și pentru a-i ajuta pe cât mai mulți oameni să creadă în Creator! (1 Tim. 2:3, 4) În curând, toți cei care vor trăi pe pământ îi vor aduce laude lui Iehova, iar cuvintele din Revelația 4:11 vor reflecta sentimentele lor: „Tu ești demn, Iehova, Dumnezeul nostru, să primești gloria . . . pentru că tu ai creat toate lucrurile”.

CÂNTAREA 2 Iehova te numești!

^ par. 5 Biblia arată în mod clar că Iehova Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. Însă mulți oameni resping acest adevăr. Ei susțin că viața a apărut de la sine. Ne-ar putea submina teoriile lor convingerea că Iehova este Creatorul? Nu, dacă ne întărim credința în Dumnezeu și încrederea în Biblie. În continuare, vom vedea cum putem face acest lucru.

^ par. 5 În multe școli, creația nu este prezentată ca variantă a apariției vieții pe pământ. Unii profesori consideră că astfel nu se încalcă libertatea religioasă a elevilor.

^ par. 7 Comentarii a peste 60 de specialiști, inclusiv oameni de știință care cred în creație, pot fi găsite în Indexul publicațiilor Watch Tower. Caută la subiectul „Știință”, la subtitlul „Oameni de știință care își exprimă credința în creație”. Unele dintre aceste comentarii pot fi găsite și în Ghidul de cercetare pentru Martorii lui Iehova. Caută la subiectul „Știință și tehnologie”, la subtitlul „«Interviu» (rubrică din Treziți-vă!)”.

^ par. 12 De exemplu, vezi articolul „Sunt știința și Biblia compatibile?”, apărut în revista Treziți-vă! din februarie 2011, și articolul „Tot ce prezice Iehova se împlinește”, apărut în Turnul de veghe din 1 ianuarie 2008.