M-am născut în 1941 într-o familie modestă din Paris. Îmi plăcea mult să învăț. Imaginați-vă cât de dezamăgit am fost când, la vârsta de zece ani, a trebuit să întrerup școala deoarece m-am îmbolnăvit de tuberculoză! Doctorii mi-au recomandat repaus la pat pentru a nu-mi solicita plămânii. În următoarele luni, mi-am petrecut timpul citind un dicționar și ascultând emisiuni difuzate de Radio Sorbona, un post al Universității din Paris. Nu pot exprima în cuvinte bucuria pe care am simțit-o când doctorul mi-a spus că mă vindecasem și că mă puteam întoarce la școală. Mi-am zis: „Doctorii fac adevărate minuni!”. De atunci, visul meu a fost să-i vindec pe cei bolnavi. Când tata mă întreba: „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”, răspunsul meu era întotdeauna același: „Vreau să mă fac doctor”. Astfel, medicina a devenit prima mea iubire.

Deși am crescut într-o familie de catolici, în mintea mea, existența lui Dumnezeu era o noțiune vagă și aveam multe întrebări fără răspuns. M-am convins de existența unui Creator doar după ce am început să studiez medicina la facultate.

Îmi amintesc momentul când am analizat prima dată la microscop celulele unei lalele. Am fost impresionat să observ reacția celulei la schimbările de temperatură. De asemenea, am remarcat cum citoplasma (o substanță din interiorul celulei) se contractă în prezența sării și se dilată în contact cu apa. Aceste reacții și multe altele le permit organismelor să se adapteze la diferite condiții de mediu. Complexitatea incredibilă a celulei m-a convins că viața nu a putut apărea din întâmplare.

În al doilea an de facultate, am descoperit mai multe dovezi că Dumnezeu există.  La cursurile de anatomie umană, am studiat structura antebrațului, care ne permite să ne îndoim și să ne îndreptăm degetele. Acest mecanism complex alcătuit din mușchi, ligamente și tendoane este o capodoperă a ingineriei. De exemplu, am învățat că tendoanele care leagă unul dintre mușchii antebrațului de falanga mediană a unor degete se bifurcă formând punți pe sub care alunecă tendoanele care ajung la vârful degetelor. Țesuturi rezistente țin tendoanele aproape de oasele degetelor. Fără aceste mecanisme, tendoanele palmei ar ieși în afară, asemenea unui arc încordat. Era evident pentru mine că, în spatele proiectului corpului uman, se afla o inteligență extraordinară.

Admirația mea pentru Proiectantul vieții a crescut în timp ce am studiat modul în care are loc nașterea unui copil. Am învățat că, înainte de naștere, un făt sănătos primește oxigen de la mamă prin intermediul cordonului ombilical. Prin urmare, alveolele – săculeți aflați în interiorul plămânilor – nu sunt încă umplute cu aer. Cu câteva săptămâni înainte de naștere, pereții interiori ai alveolelor se căptușesc cu o substanță numită surfactant. La naștere, prima respirație a bebelușului declanșează o serie de procese remarcabile. Un orificiu din inima copilașului se închide, iar sângele este direcționat spre plămâni. În acel moment vital, datorită surfactantului, pereții alveolelor nu se lipesc unii de alții în timp ce acestea se umplu rapid cu aer. În câteva momente, bebelușul este pregătit să respire singur.

Am început să citesc în mod serios Biblia pentru a-l cunoaște pe Cel care a proiectat toate aceste lucrări extraordinare. M-au fascinat regulile de igienă pe care Dumnezeu le-a dat națiunii Israel cu peste 3 000 de ani în urmă. Conform instrucțiunilor sale, israeliții trebuiau să-și îngroape excrementele, să se spele cu regularitate cu apă și să-i carantineze pe cei care prezentau simptomele unei boli infecțioase. (Lev. 13:50; 15:11; Deut. 23:13) Normele Bibliei reflectă o înțelegere profundă a modului în care se răspândesc bolile, înțelegere pe care oamenii de știință au dobândit-o doar în ultimele secole. De asemenea, legile referitoare la igiena sexuală din cartea Leviticul contribuiau la sănătatea națiunii. (Lev. 12:1-6; 15:16-24) Am ajuns la concluzia că Dumnezeu le-a dat israeliților aceste legi spre binele lor și i-a binecuvântat pe cei care le-au respectat. M-am convins că Biblia este inspirată de Dumnezeu, al cărui nume nu-l cunoșteam la acea vreme.

În timp ce eram la facultate, m-am îndrăgostit de o tânără pe nume Lydie. Ne-am căsătorit în 1965, când eu eram la jumătatea anilor de studiu. Până în 1971, se născuseră deja trei dintre cei șase copii ai noștri. Lydie m-a susținut în mod exemplar pe plan profesional și familial.

Am profesat trei ani într-un spital, după care mi-am deschis propria clinică. La scurt  timp după aceea, la clinică a venit un cuplu, cei doi pacienți despre care am vorbit la început. În timp ce mă pregăteam să-i prescriu soțului un tratament, soția mi-a spus: „Domnule doctor, vă rugăm să ne prescrieți un tratament fără sânge”. Surprins, am întrebat: „De ce?”. Ea a răspuns: „Suntem Martori ai lui Iehova”. Nu mai auzisem până atunci de Martorii lui Iehova și nici despre punctul lor de vedere referitor la sânge. (Fap. 15:28, 29) Doamna și-a scos Biblia și a argumentat decizia lor cu ajutorul ei. Apoi, mi-au vorbit despre ceea ce va realiza Regatul lui Dumnezeu. Am aflat că va îndepărta suferința, boala și moartea. (Rev. 21:3, 4) Am exclamat: „Este chiar visul meu din copilărie! Am vrut să devin doctor pentru a alina suferința oamenilor”. Conversația m-a captivat atât de mult, încât nici n-am simțit când a trecut o oră și jumătate. După ce au plecat cei doi, în adâncul inimii mele nu mai eram catolic. În plus, am aflat că Creatorul, pe care îl admiram atât de mult, avea un nume, Iehova!

M-am întâlnit cu acei Martori de încă trei ori la clinică și de fiecare dată am discutat mai bine de o oră. I-am invitat la noi acasă pentru a vorbi pe larg din Biblie. Deși Lydie a fost de acord să participe la studiul biblic, îi era greu să creadă că unele învățături catolice nu erau adevărate. Am invitat deci un preot la noi acasă și am dezbătut doctrinele bisericii până noaptea târziu, folosind doar Biblia. În urma acelei discuții, Lydie s-a convins că Martorii lui Iehova dețineau adevărul. Iubirea noastră pentru Iehova Dumnezeu a crescut și ne-am botezat în 1974.

Ceea ce am învățat despre scopul lui Dumnezeu privitor la omenire m-a făcut să-mi reevaluez prioritățile. Viața mea și a lui Lydie a gravitat în jurul serviciului adus lui Iehova. Am fost hotărâți să ne educăm copiii potrivit normelor biblice. Iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele a devenit liantul familiei noastre. (Mat. 22:37-39)

Privind în urmă, eu și Lydie ne amuzăm pe seama modului în care copiii percepeau unitatea noastră ca părinți. Ei știau că regula casei era porunca lui Isus: „În vorbirea voastră, «da» să însemne «da» și «nu» să însemne «nu»”. (Mat. 5:37) De exemplu, odată, Lydie nu i-a dat voie uneia dintre fiicele noastre în vârstă de 17 ani să iasă în  oraș cu un grup de tineri. Cineva din grup i-a spus: „Dacă mama ta nu te lasă, du-te la tatăl tău”. Fiica noastră i-a răspuns: „N-are niciun rost. Ei sunt mereu în acord”. Cei șase copii ai noștri au văzut că noi aplicam la unison principiile Bibliei. Îi suntem recunoscători lui Iehova că mulți membri ai familiei noastre îi slujesc.

Deși adevărul îmi schimbase prioritățile, doream să îmi folosesc cunoștințele din domeniul medicinei pentru a-i ajuta pe slujitorii lui Iehova. Astfel, am slujit ca doctor la Betelul din Paris și, ulterior, la Betelul din Louviers. Fac naveta la Betel de aproape 50 de ani. În acest timp, mi-am făcut prieteni buni, unii dintre ei având acum peste 90 de ani. Într-o zi, când am întâlnit un betelist nou, am avut surpriza să aflu că îl ajutasem să vină pe lume în urmă cu aproape 20 de ani!

Pe parcursul anilor, am observat cum Iehova își îndrumă și își ocrotește poporul prin intermediul organizației sale. Drept urmare, iubirea mea pentru el a crescut. La începutul anilor ’80, Corpul de Guvernare a instituit un program în Statele Unite pentru a facilita comunicarea dintre Martori și medici.

Apoi, în 1988, Corpul de Guvernare a înființat în Betel Serviciul de Informații Sanitare. Inițial, acest departament supraveghea comitetele de legătură cu spitalele (CLS), înființate în Statele Unite pentru a-i ajuta pe pacienții Martori să obțină o îngrijire medicală corespunzătoare. Ulterior, au fost înființate astfel de comitete la nivel mondial, inclusiv în Franța. Sunt încântat să observ cum organizația lui Iehova se îngrijește cu iubire de colaboratorii noștri bolnavi!

Medicina a fost prima mea iubire. Însă, evaluându-mi prioritățile, am înțeles că cel mai important era să îi ajut pe oameni să se vindece din punct de vedere spiritual, adică să se împace cu Cel care ne-a dat viață, Iehova Dumnezeu. După ce m-am pensionat, eu și Lydie am devenit pionieri regulari. Și acum participăm, în măsura în care putem, la această lucrare care salvează vieți.

În prezent, fac tot ce pot pentru a-i ajuta pe cei bolnavi din punct de vedere fizic. Însă îmi dau seama că nici cel mai bun doctor nu poate eradica boala și moartea. De aceea, aștept cu nerăbdare timpul când durerea, boala și moartea vor dispărea. Acea lume nouă se apropie cu pași repezi. Atunci, voi avea la dispoziție o veșnicie pentru a învăța mai multe despre creația lui Dumnezeu, inclusiv despre modul minunat în care a fost creat corpul uman. Până acum, visul meu din copilărie s-a împlinit doar parțial. Însă am convingerea că se va împlini în totalitate în lumea nouă.