Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 13

Închinarea curată ne ajută să fim cu adevărat fericiți

Închinarea curată ne ajută să fim cu adevărat fericiți

„Tu ești demn, Iehova, Dumnezeul nostru, să primești gloria, onoarea și puterea.” (REV. 4:11)

CÂNTAREA 31 Umblați cu Dumnezeu!

PREZENTARE a

1, 2. Ce criterii trebuie să îndeplinească închinarea noastră pentru a fi acceptată de Dumnezeu?

 UN FRATE îngenunchează la marginea patului și se roagă din toată inima lui Iehova. Într-o atmosferă relaxată, membrii unei familii studiază cu bucurie un subiect captivant din Biblie. Aceste acțiuni reprezintă aspecte ale închinării.

2 Pentru a fi acceptată de Iehova, închinarea noastră trebuie să fie în armonie cu scopul său și să vină dintr-o inimă plină de iubire și respect. Noi îl iubim mult pe Iehova și dorim să-i aducem închinarea care i se cuvine. De aceea, vrem ca aceasta să fie un dar de cea mai bună calitate.

3. Care sunt ideile principale ale acestui articol?

3 În acest articol, vom vedea cum s-au închinat slujitorii lui Iehova în trecut. De asemenea, vom examina opt aspecte ale închinării noastre. Pe parcursul acestei analize, fiecare dintre noi trebuie să se întrebe ce îmbunătățiri poate să facă pentru a-i aduce lui Iehova o închinare de cea mai bună calitate. În final, vom vedea de ce fericirea noastră este strâns legată de închinare.

ÎNCHINAREA ACCEPTATĂ DE IEHOVA ÎN VECHIME

4. Cum și-au arătat iubirea și respectul pentru Iehova slujitorii săi din perioada precreștină?

4 În perioada precreștină, slujitorii fideli ai lui Iehova, printre care Abel, Noe, Avraam și Iov, și-au demonstrat iubirea și respectul față de el. În ce fel? Ei au crezut în Dumnezeu, au ascultat de el și i-au adus jertfe. Biblia nu oferă multe detalii despre modul lor de închinare. Știm însă că au făcut tot ce au putut pentru a-l onora pe Iehova, iar închinarea lor a fost acceptată. Ulterior, Iehova le-a dat urmașilor lui Avraam Legea mozaică. Aceste instrucțiuni specifice le arătau israeliților cum trebuiau să se închine într-un mod aprobat de Iehova.

5. Ce schimbare a avut loc în privința închinării după moartea și învierea lui Isus?

5 După moartea și învierea lui Isus, Iehova nu a mai pretins ca slujitorii săi să respecte Legea mozaică. (Rom. 10:4) Creștinii nu trebuiau să memoreze și să urmeze o listă lungă de reguli, ci să respecte o lege nouă, „legea lui Cristos”, adică să urmeze exemplul lui și să respecte învățăturile sale. (Gal. 6:2) Pentru a-i fi plăcuți lui Iehova și pentru a fi înviorați, și noi trebuie să urmăm exemplul lui Cristos. (Mat. 11:29)

6. Ce trebuie să ai în vedere când studiezi acest articol?

6 În timp ce analizezi fiecare aspect al închinării menționat în continuare, întreabă-te: „Ce progrese am făcut în această privință? Pot face unele îmbunătățiri?”. Pe de o parte, trebuie să te bucuri privind în urmă la progresul făcut, iar pe de altă parte trebuie să-l rogi pe Iehova să te ajute să înțelegi dacă poți face unele îmbunătățiri în ce privește calitatea închinării tale.

CE INCLUDE ÎNCHINAREA NOASTRĂ?

7. Cum sunt pentru Iehova rugăciunile noastre sincere?

7 Rugăciunea. Biblia compară rugăciunea cu tămâia atent pregătită, care era oferită la tabernacol și ulterior la templu. (Ps. 141:2) Tămâia arsă producea o aromă plăcută lui Iehova. În mod asemănător, Iehova „își găsește plăcerea” în rugăciunile noastre sincere, chiar dacă folosim cuvinte simple. (Prov. 15:8; Deut. 33:10) Dumnezeu se bucură mult când ne aude exprimându-ne iubirea și recunoștința față de el. Iehova dorește să ne simțim liberi să-i vorbim despre îngrijorările, aspirațiile și dorințele noastre. Așa cum tămâia era atent pregătită, tot așa și noi trebuie să ne pregătim cu atenție înainte de a-i vorbi lui Iehova. Astfel, rugăciunile noastre vor fi asemenea tămâii de cea mai bună calitate.

8. Care este o modalitate de a-i aduce laude lui Iehova?

8 Laude aduse lui Iehova. (Ps. 34:1) Îi aducem laude lui Iehova când vorbim despre calitățile și lucrările sale extraordinare. Recunoștința ne îndeamnă să-l lăudăm pe Iehova. Dacă obișnuim să medităm la bunătatea sa, adică la tot ce a făcut el pentru noi, motivele de a-l lăuda nu se vor epuiza niciodată. Lucrarea de predicare este o modalitate de a-i oferi lui Dumnezeu „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre”. (Evr. 13:15) Așa cum ne pregătim cu atenție înainte de a-i vorbi lui Iehova în rugăciune, tot așa trebuie să ne gândim dinainte la ce le vom spune celor pe care îi întâlnim în lucrarea de predicare. Astfel, ‘jertfa noastră de laudă’ va fi de cea mai bună calitate și vom predica plini de entuziasm.

9. a) Ce binecuvântări avem, asemenea israeliților, când participăm la întruniri? b) Ce binecuvântări ți-au adus ție întrunirile?

9 Participarea la întruniri. În vechime, israeliților li s-a dat această poruncă: „De trei ori pe an, toți bărbații tăi să se prezinte înaintea lui Iehova, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege el”. (Deut. 16:16) Pentru a asista la sărbătorile anuale, israeliții trebuiau să-și lase locuințele și recoltele nepăzite. Totuși, ei respectau această poruncă pentru că aveau încredere deplină în Iehova, care le promisese: „Nimeni nu va încerca să-ți ia țara când vei urca să te prezinți înaintea lui Iehova, Dumnezeul tău”. (Ex. 34:24) Aceste sacrificii erau bogat răsplătite. Israeliții înțelegeau mai bine Legea lui Dumnezeu, meditau la bunătatea sa și se încurajau unii pe alții. (Deut. 16:15) Și noi avem parte de astfel de binecuvântări când facem sacrificii pentru a fi prezenți la întruniri. De asemenea, Iehova este foarte bucuros când oferim răspunsuri scurte și bine pregătite.

10. De ce este intonarea cântărilor un aspect important al închinării noastre?

10 Intonarea cântărilor. (Ps. 28:7) În vechime, cântările ocupau un loc important în închinarea adusă lui Iehova. De exemplu, regele David a numit 288 de leviți pentru a cânta la templu. (1 Cron. 25:1, 6-8) Și noi ne putem exprima prin cântări iubirea față de Iehova. Dar poate că ne gândim că vocea noastră nu sună foarte bine. Însă, pentru a-l lăuda pe Iehova prin cântări, nu trebuie să fim experți. De exemplu, când vorbim, „toți ne poticnim de multe ori”. (Iac. 3:2) Cu toate acestea, nu ne reținem să vorbim la întruniri și în predicare. Prin urmare, să nu ezităm să îi aducem laude lui Iehova prin cântări, chiar dacă vocea noastră nu este cea mai bună.

11. De ce trebuie să ținem cu regularitate închinarea în familie? (Psalmul 48:13)

11 Studierea Cuvântului lui Dumnezeu și instruirea spirituală a copiilor. În vechime, sabatul era o zi în care israeliții lăsau deoparte activitățile obișnuite și se concentrau asupra lucrurilor spirituale. (Ex. 31:16, 17) Israeliții fideli își învățau copiii despre Iehova și despre calitățile sale. În prezent, fiecare dintre noi trebuie să-și facă un program de citire și de aprofundare a Cuvântului lui Dumnezeu. Studiul reprezintă un aspect important al închinării noastre deoarece ne apropie tot mai mult de Iehova. (Ps. 73:28) De asemenea, la închinarea în familie, părinții își ajută copiii – o nouă generație – să lege o prietenie strânsă cu Tatăl nostru ceresc. (Citește Psalmul 48:13.)

12. Cum a considerat Iehova lucrarea celor care au confecționat mobilierul și ustensilele din tabernacol și ce învățăm de aici?

12 Construirea și întreținerea locurilor de închinare. Potrivit Bibliei, construirea tabernacolului și confecționarea mobilierului și a ustensilelor lui erau ‘lucrări sfinte’. (Ex. 36:1, 4) Și în prezent, lucrarea de construire a sălilor Regatului și a altor clădiri ale organizației este, din punctul de vedere al lui Iehova, un serviciu sacru. Unii frați și surori sunt implicați într-o mare măsură în acest aspect al închinării, de aceea, merită toată aprecierea noastră. Bineînțeles, ei nu neglijează lucrarea de predicare, unii dintre ei dorind chiar să fie pionieri. Bătrânii de congregație arată că susțin lucrarea de construire dacă nu se rețin să-i numească pionieri regulari pe acești frați și surori harnici când aceștia înaintează o cerere și întrunesc condițiile. Însă, chiar dacă nu avem anumite abilități în domeniul construcțiilor, cu toții putem contribui la curățenia și întreținerea clădirilor organizației.

13. Ce punct de vedere trebuie să avem cu privire la donațiile noastre?

13 Susținerea prin donații a lucrării Regatului. Israeliții nu trebuiau să se prezinte „înaintea lui Iehova cu mâna goală”. (Deut. 16:16) Ei trebuiau să aducă o contribuție în funcție de posibilități. Astfel, își exprimau recunoștința pentru măsurile spirituale luate de Iehova spre binele lor. Și în prezent, Iehova se așteaptă să ne exprimăm iubirea față de el și recunoștința pentru tot ceea ce face pentru noi. O modalitate este aceea de a susține financiar congregația din care facem parte, precum și lucrarea mondială, în funcție de posibilități. Apostolul Pavel a spus: „Dacă există dorința de a dărui, darul îi este foarte plăcut lui Dumnezeu, deoarece el se așteaptă ca o persoană să dea potrivit cu ce are, nu cu ce nu are”. (2 Cor. 8:4, 12) Iehova apreciază donațiile noastre făcute din inimă, chiar dacă sunt modeste. (Mar. 12:42-44; 2 Cor. 9:7)

14. Potrivit cu Proverbele 19:17, cum privește Iehova ajutorul acordat colaboratorilor în credință?

14 Ajutarea celor care sunt în nevoie. Iehova le-a promis israeliților că îi va răsplăti dacă aveau să fie generoși cu frații lor săraci. (Deut. 15:7, 10) În secolul I, când creștinii din Filipi i-au trimis un dar apostolului Pavel, aflat în detenție, el a spus că acesta era „o jertfă demnă de a fi acceptată, care îi place lui Dumnezeu”. (Filip. 4:18) De fiecare dată când ajutăm un colaborator care este în nevoie, Iehova consideră că îi oferim un dar lui. (Citește Proverbele 19:17.) Ne-am putea întreba: „Aș putea ajuta pe cineva din congregație?”. Iehova se bucură când ne folosim timpul, energia, aptitudinile și lucrurile materiale pentru a le veni în ajutor fraților noștri. Iehova consideră ceea ce facem pentru alții un aspect al închinării aduse lui. (Iac. 1:27)

ÎNCHINAREA ADEVĂRATĂ NE FACE FERICIȚI

15. Deși necesită eforturi, de ce nu este împovărătoare închinarea adevărată?

15 Închinarea adevărată pretinde timp și eforturi. Însă ea nu este împovărătoare, întrucât îl iubim pe Iehova. (1 Ioan 5:3) Să ne gândim la un copilaș care petrece mult timp făcând un desen pentru tatăl lui. Copilașului nu i se pare greu, întrucât își iubește tatăl. Pregătirea cadoului îl face fericit. Asemenea acestui copilaș, noi îl iubim pe Tatăl nostru ceresc. De aceea, suntem dispuși să investim timp și efort pentru a ne închina lui, ceea ce ne face cu adevărat fericiți.

16. În armonie cu Evrei 6:10, cum privește Iehova eforturile pe care le facem pentru a-i bucura inima?

16 Părinții iubitori înțeleg că fiecare copil este unic și are capacități diferite, de aceea nu pretind aceleași lucruri de la fiecare dintre ei. În mod asemănător, Tatăl nostru ceresc știe că suntem diferiți și că nu trecem prin aceleași situații. Poate că reușești să faci mai mult în serviciul sacru decât unii dintre colaboratorii tăi. Sau poate că, din cauza stării de sănătate, a vârstei sau a responsabilităților familiale, aportul tău este limitat. În acest caz, nu te descuraja. (Gal. 6:4) Atât timp cât faci tot ce depinde de tine și ai motivația corectă, Iehova va fi mulțumit de darul pe care tu i-l poți aduce. Iehova nu va uita lucrarea ta. (Citește Evrei 6:10.) El îți vede chiar și intențiile. Iehova dorește să-i slujești cu bucurie și să fii mulțumit de ceea ce poți face pentru el.

17. a) Ce putem face dacă unele aspecte ale închinării ni se par dificile? b) Ce aspect din  chenarul aferent acestui articol te-a ajutat să fii mai fericit?

17 Dar poate că unele aspecte ale închinării, precum studiul personal sau lucrarea de predicare, ni se par dificile. Ce putem face într-o astfel de situație? Să ne gândim ce am face dacă am vrea să practicăm un sport sau să învățăm să cântăm la un instrument. Pentru a progresa, nu este suficient să dedicăm timp ocazional acestor activități. Va trebui să le includem în programul nostru zilnic. Am putea începe cu perioade scurte, pe care să le creștem treptat. Pe măsură ce vom vedea beneficiile, aceste activități vor deveni din ce în ce mai plăcute. Același principiu se aplică și la închinarea noastră.

18. Cum ne atingem scopul existenței și de ce binecuvântări avem parte?

18 Când ne închinăm lui Iehova din toată inima, atingem chiar scopul existenței noastre. Drept urmare, suntem fericiți, avem o viață împlinită și perspectiva de a-i sluji Dumnezeului nostru pentru totdeauna. (Prov. 10:22) De asemenea, avem pacea minții deoarece știm că Iehova este mereu alături de noi. (Is. 41:9, 10) Avem deci toate motivele să ne închinăm cu bucurie Tatălui nostru ceresc, care este ‘demn să primească gloria și onoarea’ din partea tuturor creaturilor sale. (Rev. 4:11)

CÂNTAREA 24 Veniți la muntele lui Iehova!

a Întrucât este Creatorul, lui Iehova i se cuvine închinarea noastră. El ne aprobă închinarea când ne trăim viața în armonie cu poruncile și principiile sale. În continuare, vom analiza opt aspecte ale închinării, care contribuie la fericirea noastră. De asemenea, vom vedea ce îmbunătățiri putem face pentru a-i aduce lui Iehova o închinare de cea mai bună calitate.