M-am născut în 1935 în Darlaston, un orășel din Black Country (Țara Neagră), o regiune din Anglia în care aerul era plin de fum negru, provenit de la numeroasele turnătorii, dar și de la alte fabrici. Când aveam în jur de patru ani, părinții mei au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. La începutul adolescenței, m-am convins că acesta era adevărul și m-am botezat în 1952, la vârsta de 16 ani.

Cam pe atunci, am început o perioadă de pregătire într-o fabrică mare de unelte de mână și piese pentru motoare. Eram instruit pentru a ocupa un post important în acea companie și eram fascinat de perspectivele care mi se deschideau.

După un timp, un supraveghetor itinerant m-a rugat să conduc studiul de carte în congregația din Willenhall, orașul în care locuiam. Nu știam ce decizie să iau pentru că, în acea perioadă, participam la întrunirile a două congregații. În timpul săptămânii, mergeam la întrunirile celei mai apropiate congregații de locul meu de muncă, din Bromsgrove, oraș situat la aproximativ 30 de kilometri de casă. La sfârșitul săptămânii, mă întorceam acasă la părinți și mergeam la congregația din Willenhall.

Deoarece am dorit să susțin organizația lui Iehova, am acceptat invitația supraveghetorului itinerant, deși a trebuit să renunț la stagiul de pregătire, care îmi plăcea foarte mult. Astfel, l-am lăsat pe Iehova să-mi îndrume pașii, ceea ce mi-a deschis ușa spre o viață pe care nu o regret niciun moment.

În congregația din Bromsgrove, am cunoscut o soră foarte frumoasă și spirituală, pe nume Anne. Ne-am căsătorit în 1957, iar împreună ne-am bucurat de multe privilegii: pionieratul regular, pionieratul special, lucrarea itinerantă și serviciul la Betel. De când o cunosc, Anne mi-a umplut viața de bucurie.

 În 1966, am absolvit cea de-a 42-a clasă a Școlii Galaad. Am fost repartizați în Malawi, țară supranumită „inima fierbinte a Africii” datorită locuitorilor ei amabili și ospitalieri. Însă nu am anticipat că șederea noastră aici avea să fie de scurtă durată.

Am sosit în Malawi la 1 februarie 1967. După un curs de limbă intensiv, care a durat o lună, am început lucrarea itinerantă, eu fiind numit supraveghetor de district. Conduceam un Kaiser Jeep, despre care unii credeau că putea trece chiar și prin râuri învolburate. Contrar așteptărilor, traversam cu el doar ape mici. Uneori, eram cazați în case de pământ acoperite cu stuf, care, în sezonul ploios aveau nevoie de o prelată sub acoperiș. Deși nu a fost cel mai plăcut mod de a începe lucrarea itinerantă, am îndrăgit mult această repartiție!

În aprilie, am înțeles că guvernul avea să se opună lucrării noastre. Am ascultat la radio un discurs ținut de președintele țării, Hastings Banda, care susținea că Martorii lui Iehova nu își plătesc taxele și creează probleme guvernului. Bineînțeles, acestea erau acuzații false. Cu toții știam că adevărata problemă era poziția noastră de neutralitate, în special refuzul de a cumpăra carnete de partid.

În septembrie, am citit în ziar că președintele îi acuzase pe Martori că erau o sursă de probleme în toată țara. În cadrul unui congres, el anunțase că guvernul său avea să aplice în scurt timp o rezoluție, care propunea ca Martorii lui Iehova să fie scoși în afara legii. Interdicția a intrat în vigoare în 20 octombrie 1967. La puțin timp după aceea, câțiva polițiști și funcționari de la biroul de  imigrări au venit la filială pentru a o închide și a-i expulza pe misionari.

După trei zile petrecute în închisoare, am fost expulzați în Mauritius, o țară aflată sub controlul Marii Britanii. Însă autoritățile de aici nu ne-au permis să rămânem ca misionari. Prin urmare, am fost repartizați în Rhodesia (în prezent, Zimbabwe). La biroul pentru imigrări, am întâlnit un funcționar ostil, care nu ne-a aprobat intrarea în țară. El a spus: „Ați venit aici pentru că ați fost expulzați din Malawi, iar cei din Mauritius nu v-au lăsat să intrați”. Anne a început să plângă. Părea că nimeni nu ne voia. În acele momente, voiam să plec și să mă întorc acasă, în Anglia. În cele din urmă, cei de la biroul de imigrări ne-au permis să stăm peste noapte la filială, cu condiția ca a doua zi să ne întoarcem la sediul lor. Eram epuizați, dar am decis să lăsăm lucrurile în mâna lui Iehova. Spre surprinderea noastră, a doua zi după-amiază, am primit permisiunea de a rămâne ca turiști în Zimbabwe. Nu voi uita niciodată cum m-am simțit atunci! Eram convins că Iehova ne îndruma pașii!

La filiala din Zimbabwe, am fost repartizat la Departamentul pentru serviciu, unde mă ocupam de lucrarea din Malawi și Mozambic. Frații din Malawi erau aspru persecutați. Repartiția mea presupunea, printre altele, să traduc rapoartele trimise de supraveghetorii de circumscripție din Malawi. Într-o zi, în care am lucrat până târziu să termin un raport, am început să plâng citind despre tratamentele violente la care erau supuși frații și surorile mele. * Am fost profund mișcat de loialitatea, credința și perseverența lor. (2 Cor. 6:4, 5)

Am făcut tot posibilul să le furnizăm hrană spirituală fraților rămași în Malawi, precum și celor care fugiseră în Mozambic din calea violenței. Echipa de traducere pentru limba chichewa, principala limbă din Malawi, a fost relocată la o fermă a unui frate generos din Zimbabwe. El a construit câteva case și un birou pentru ei. Astfel, au putut continua munca importantă de traducere a publicațiilor biblice.

Am luat măsuri ca supraveghetorii de circumscripție din Malawi să asiste în fiecare an la congresele de district ținute în Zimbabwe în limba chichewa. Ei primeau aici schițele cuvântărilor ținute la congres, iar la întoarcere, se străduiau să le împărtășească ideile din program fraților din Malawi. Într-un an, când au venit în vizită în Zimbabwe, am reușit să organizăm Școala pentru Serviciul Regatului cu scopul de a le întări credința acestor supraveghetori de circumscripție curajoși.

În februarie 1975, i-am vizitat pe Martorii din Malawi care fugiseră în taberele de refugiați din Mozambic. Frații de acolo erau la zi cu măsurile organizatorice, inclusiv cu cea referitoare la numirea unui corp de bătrâni. Bătrânii nou numiți puseseră la punct un program de activități spirituale, de exemplu, prezentau cuvântări publice, analizau textul zilei și Turnul de veghe și chiar țineau întruniri mari. Ei se organizaseră ca la un congres, având departamente pentru curățenie, pentru distribuirea hranei și pentru siguranță. Cât de multe realizaseră ei cu binecuvântarea lui Iehova! Eforturile lor m-au încurajat nespus de mult!

La sfârșitul anilor ’70, filiala din Zambia a preluat supravegherea lucrării din Malawi. Cu toate acestea, frații din Malawi au rămas în inima mea și am continuat să mă rog pentru ei la fel ca mulți alții. Fiind membru al Comitetului filialei din Zimbabwe, am avut mai multe ocazii de a mă întâlni cu reprezentanți de la sediul mondial și cu frați cu răspundere din Malawi, Africa de Sud și Zambia. De fiecare dată le puneam aceeași întrebare: „Ce am mai putea face pentru frații din Malawi?”.

 Cu trecerea timpului, focul persecuției a început să scadă în intensitate. Frații care fugiseră din țară începeau să se întoarcă, iar cei care rămăseseră în Malawi erau persecutați tot mai puțin. În țările din jur, lucrarea Martorilor lui Iehova era recunoscută legal, iar restricțiile erau ridicate. În Mozambic, lucrarea noastră a fost recunoscută în 1991. Așa că ne întrebam: „Când vor fi liberi și frații din Malawi?”.

Situația politică din Malawi s-a schimbat în cele din urmă, astfel că, în 1993, guvernul a ridicat restricțiile impuse Martorilor lui Iehova. La puțin timp după aceea, un misionar m-a întrebat: „O să te întorci în Malawi?”. Pentru că aveam 59 de ani, am răspuns: „Nu, sunt prea în vârstă”. Totuși, chiar în ziua aceea, am primit un fax din partea Corpului de Guvernare, prin care eram invitați să ne întoarcem în Malawi.

Nu ne-a fost ușor să luăm o decizie întrucât ne plăcea mult repartiția din Zimbabwe. Ne integraserăm acolo și legaserăm prietenii trainice. Frații din Corpul de Guvernare ne-au spus că nu suntem obligați să ne schimbăm repartiția dacă nu vrem. Am fi putut alege să ne călăuzim singuri pașii și să rămânem în Zimbabwe. Ne-am gândit însă la exemplul lui Avraam și al Sarei, care au ales să asculte de îndrumarea lui Iehova și și-au părăsit locuința, deși erau înaintați în vârstă. (Gen. 12:1-5)

Am decis să urmăm îndrumarea din partea organizației lui Iehova, astfel că ne-am întors în Malawi la 1 februarie 1995. Trecuseră exact 28 de ani de la prima noastră sosire, în 1967. A fost format un comitet de filială, alcătuit din trei frați, printre care eram și eu, iar, în scurt timp, am început să reorganizăm lucrarea de aici.

Este o adevărată binecuvântare să vezi cum Iehova face ca lucrarea să progreseze rapid! Dacă în 1993 erau aproximativ 30 000 de vestitori, numărul lor a crescut vertiginos, astfel că, în 1998, erau peste 42 000. * Corpul de Guvernare a aprobat construirea unei noi filiale, care să satisfacă necesitățile tot mai mari din teritoriu. Astfel, am achiziționat în Lilongwe un teren cu o suprafață de 12 hectare. Am avut privilegiul să slujesc în comitetul de construcție.

 În mai 2001, fratele Guy Pierce, din Corpul de Guvernare, a ținut cuvântarea de dedicare a noilor clădiri. În auditoriu, au fost peste 2 000 de frați locali, majoritatea botezați de peste 40 de ani. În timpul interdicției, acești frați fideli au trecut prin suferințe de nedescris ani la rând. Deși erau săraci din punct de vedere material, ei prosperau pe plan spiritual. Și cât de bucuroși erau să facă turul Betelului! În fiecare colț răsunau melodiile Regatului, interpretate în stil african, făcând din această ocazie cel mai emoționant eveniment din viața mea! Era o dovadă incontestabilă că Iehova îi binecuvântează din plin pe cei care perseverează cu fidelitate în încercări.

După terminarea construirii filialei, am fost solicitat să iau parte la programul de dedicare a unor săli ale Regatului. Congregațiile din Malawi fuseseră incluse în programul de construire rapidă a sălilor Regatului pentru țări cu resurse limitate. Mai înainte, unele congregații se întruneau în adăposturi construite din lemn de eucalipt și acoperite cu stuf. Frații stăteau pe bănci lungi de pământ. Acum se întruneau în locuri de închinare frumoase, construite din cărămizi arse în cuptoare făcute de ei. Totuși, preferau în continuare băncile în locul scaunelor, deoarece, așa cum se spune, „întotdeauna pe o bancă e loc de încă o persoană”.

A fost emoționant să văd cum Iehova și-a ajutat slujitorii să progreseze pe plan spiritual. M-a impresionat îndeosebi spiritul de voluntariat al fraților tineri africani și ușurința cu care și-au însușit instruirea spirituală și practică. Ei au acceptat responsabilități mai mari în Betel și în congregații. Martorii locali au fost încurajați și de supraveghetorii de circumscripție, numiți de puțin timp, mulți dintre ei fiind căsătoriți. Aceștia au ales să-i slujească lui Iehova într-o măsură mai mare, renunțând la bucuria de a avea copii în acest sistem, în pofida obiceiurilor locale și, în unele cazuri, a presiunilor din partea familiei.

După 52 de ani frumoși petrecuți în Africa, am avut unele probleme de sănătate. La recomandarea Comitetului filialei, Corpul de Guvernare a aprobat schimbarea repartiției noastre în Marea Britanie. Deși ne-a părut foarte rău să plecăm din acea repartiție, pe care o iubeam nespus de mult, familia Betel din Marea Britanie se îngrijește exemplar de noi.

Sunt convins că, lăsându-l pe Iehova să-mi îndrume pașii, am luat cea mai bună decizie. Dacă m-aș fi bazat pe propria înțelepciune și aș fi urmat o carieră laică, cine știe unde m-ar fi dus acea cale. Iehova a știut mereu cum ‘să-mi facă netede cărările’. (Prov. 3:5, 6) În tinerețe, eram fascinat să învăț cum se conduce o companie mare. Însă, în organizația lui Iehova, am avut o carieră spirituală mult mai satisfăcătoare. Pentru mine, o viață în serviciul lui Iehova a fost și este o viață cu adevărat împlinită.