ARTICOLUL DE STUDIU 20

CÂNTAREA 69 Să predicăm Regatul cu îndrăzneală!

Să continuăm să predicăm motivați de iubire!

Să continuăm să predicăm motivați de iubire!

„Trebuie ca mai întâi să fie predicată vestea bună în toate națiunile.” (MAR. 13:10)

IDEEA PRINCIPALĂ

Vom vedea cum ne motivează iubirea să predicăm cu zel și din toată inima.

1. Ce am aflat la întrunirea anuală din 2023?

 LA ÎNTRUNIREA anuală din 2023 a, am primit clarificări emoționante cu privire la unele dintre convingerile noastre și s-au făcut câteva anunțuri impresionante referitoare la lucrarea de predicare. Am aflat, de exemplu, că unele persoane ar putea avea ocazia de a lua poziție de partea poporului lui Iehova chiar și după distrugerea Babilonului cel Mare. De asemenea, am fost informați că, începând cu noiembrie 2023, vestitorii nu vor mai trebui să dea un raport de activitate detaliat. Dar arată aceste schimbări că lucrarea de predicare este mai puțin importantă sau mai puțin urgentă decât înainte? Categoric, nu!

2. De ce lucrarea de predicare devine tot mai urgentă cu fiecare zi ce trece? (Marcu 13:10)

2 Lucrarea de predicare devine tot mai urgentă cu fiecare zi ce trece. De ce? Deoarece timpul rămas acestui sistem vechi se scurge cu repeziciune. Să ne gândim ce a prezis Isus cu privire la lucrarea de predicare desfășurată în zilele din urmă. (Citește Marcu 13:10.) Potrivit relatării paralele din Matei, Isus a prezis că vestea bună va fi predicată pe tot pământul locuit înainte de a veni „sfârșitul”. (Mat. 24:14) Isus se referea la încheierea definitivă a sistemului rău al lui Satan. Iehova a stabilit deja în calendarul său „ziua și ora” când vor avea loc evenimentele care vor culmina cu sfârșitul lumii rele în care trăim. (Mat. 24:36; 25:13; Fap. 1:7) Fiecare zi ce trece ne aduce mai aproape de acel moment. (Rom. 13:11) În timpul care a mai rămas, este important să continuăm să predicăm.

3. De ce predicăm?

3 Cu privire la lucrarea de predicare, ar trebui să ne punem următoarea întrebare: De ce predicăm vestea bună? Simplu spus, deoarece suntem motivați de iubire. Activitatea noastră reflectă iubirea pe care o avem pentru vestea bună, pentru oameni și, mai presus de toate, pentru Iehova și numele său. Să analizăm pe rând aceste aspecte.

PREDICĂM DEOARECE IUBIM VESTEA BUNĂ

4. Cum reacționăm, în general, când primim o veste bună?

4 Îți amintești cum te-ai simțit când ai primit o veste bună, cum ar fi nașterea unui nou membru al familiei sau o ofertă pentru un loc de muncă de care aveai mare nevoie? Fără îndoială că ai fost nerăbdător să le împărtășești această veste membrilor familiei și prietenilor. Ai avut o reacție asemănătoare și când ai auzit cea mai bună veste din câte există – vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu?

5. Ce sentimente ai avut când ai aflat adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu? (Vezi și imaginile.)

5 Gândește-te acum ce sentimente ai avut când ai aflat adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Printre altele, ai aflat că Tatăl tău ceresc te iubește, că dorește să faci parte din familia sa de închinători, că va pune capăt durerii și suferinței și că ai posibilitatea să-i revezi într-o lume nouă pe cei dragi care au murit. (Mar. 10:29, 30; Ioan 5:28, 29; Rom. 8:38, 39; Rev. 21:3, 4) Ce bucuros ai fost când ai aflat aceste adevăruri! (Luca 24:32) În timp, ai ajuns să iubești aceste învățături prețioase, de aceea ai dorit să li le împărtășești și altora. (Compară cu Ieremia 20:9.)

Când am aflat vestea bună, am dorit să le împărtășim și altora adevărurile prețioase pe care le-am învățat (Vezi paragraful 5)


6. Ce înveți din experiența lui Ernest și Rose?

6 Să analizăm o experiență. Un frate pe nume Ernest avea aproximativ zece ani când tatăl său a murit. Ernest spune: „Mă întrebam: «S-a dus în cer sau a încetat să existe pentru totdeauna?». Îi invidiam pe copiii care aveau tată”. Ernest mergea cu regularitate la cimitir, îngenunchea la mormântul tatălui său și se ruga: „Doamne, ajută-mă, te rog, să aflu unde este tatăl meu”. După aproximativ 17 ani, lui Ernest i s-a oferit un studiu biblic, iar el a acceptat fără ezitare. A fost încântat să afle că morții nu sunt conștienți de nimic, că se află într-o stare asemănătoare unui somn adânc, din care Biblia promite că se vor trezi. (Ecl. 9:5, 10; Fap. 24:15) În sfârșit, găsise răspuns la întrebările care îl neliniștiseră atât de mult timp! Adevărurile Bibliei l-au umplut de bucurie. Și soția lui, Rose, a început să studieze Biblia și să iubească mesajul despre Regat. În 1978, ei s-au botezat. După aceea, le-au împărtășit cu mult zel și altora aceste adevăruri prețioase, inclusiv membrilor familiei și prietenilor. Ernest și Rose au ajutat peste 70 de persoane să devină Martori ai lui Iehova.

7. Ce se întâmplă atunci când iubirea pentru adevărul Bibliei prinde rădăcini în inima noastră? (Luca 6:45)

7 Când iubirea pentru adevărul Bibliei prinde rădăcini în inima noastră, nu putem să nu vorbim despre el. (Citește Luca 6:45.) Împărtășim sentimentele discipolilor lui Isus din secolul I, care au spus: „Nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit”. (Fap. 4:20) Iubim adevărul atât de mult, încât dorim să li-l facem cunoscut cât mai multor oameni posibil.

PREDICĂM DEOARECE ÎI IUBIM PE OAMENI

8. Ce ne motivează să le împărtășim altora vestea bună? (Vezi chenarul  Iubește-i pe oameni – Fă discipoli”.) (Vezi și imaginea.)

8 La fel ca Iehova și Fiul său, și noi îi iubim pe oameni. (Prov. 8:31; Ioan 3:16) Simțim o profundă compasiune față de cei care sunt ‘fără Dumnezeu și care nu au speranță’. (Ef. 2:12) Ei sunt pe punctul de a se îneca în problemele vieții, însă noi avem vesta de salvare de care au nevoie: mesajul despre Regatul lui Dumnezeu. Deoarece îi iubim și avem compasiune față de ei, facem tot posibilul să le împărtășim vestea bună. Acest mesaj valoros poate să le insufle speranță și să-i ajute să aibă cea mai frumoasă viață posibilă în prezent. De asemenea, le oferă perspectiva ‘adevăratei vieți’, viața veșnică în lumea nouă a lui Dumnezeu. (1 Tim. 6:19)

Deoarece îi iubim pe oameni și avem compasiune față de ei, facem tot posibilul să le împărtășim vestea bună (Vezi paragraful 8)


9. Ce avertisment le transmitem oamenilor cu privire la viitor și de ce? (Ezechiel 33:7, 8)

9 Iubirea față de oameni ne motivează și să-i avertizăm cu privire la sfârșitul iminent al acestui sistem rău. (Citește Ezechiel 33:7, 8.) Simțim compasiune față de membrii familiei care nu-i slujesc lui Iehova și față de alți oameni care încă nu-l cunosc. Mulți își trăiesc viața fără să știe ce eveniment urmează să aibă loc – „un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, și nici nu va mai fi”. (Mat. 24:21) Dorim să le spunem ce se va întâmpla în acel timp de judecată. Mai întâi, religia falsă va fi distrusă, iar apoi, la Armaghedon, întregul sistem rău al lui Satan. (Rev. 16:14, 16; 17:16, 17; 19:11, 19, 20) Ne rugăm ca mesajul nostru să atingă inima cât mai multor oameni, iar ei să ni se alăture acum în închinarea adevărată. Dar ce se va întâmpla cu cei care, în prezent, refuză să treacă de partea poporului lui Dumnezeu, inclusiv cu unii membri dragi ai familiei?

10. De ce este urgent să continuăm să-i avertizăm pe oameni?

10 Așa cum s-a explicat în articolul precedent, este posibil ca Iehova să-i salveze pe oamenii care își vor schimba atitudinea când vor vedea distrugerea Babilonului cel Mare. În acest caz, este cu atât mai urgent să continuăm să-i avertizăm pe oameni. Să ne gândim: Dacă în prezent le transmitem mesajul de avertizare, probabil că, în viitor, ei vor avea ce să-și aducă aminte. (Compară cu Ezechiel 33:33.) Poate că vor medita la avertismentul pe care l-au auzit de la noi și se vor simți îndemnați să ni se alăture în închinare înainte de a fi prea târziu. La fel ca temnicerul din Filipi, care și-a schimbat atitudinea doar după ce „a avut loc un mare cutremur de pământ”, probabil că unii dintre cei care în prezent nu reacționează la mesajul veștii bune vor avea o schimbare de atitudine când vor asista la evenimentul cutremurător al distrugerii Babilonului cel Mare. (Fap. 16:25-34)

PREDICĂM DEOARECE ÎL IUBIM PE IEHOVA ȘI NUMELE SĂU

11. În ce fel îi dăm lui Iehova glorie, onoare și putere? (Revelația 4:11) (Vezi și imaginile.)

11 Principalul motiv pentru care predicăm vestea bună este iubirea profundă pe care o simțim față de Iehova și numele său sfânt. Lucrarea de predicare este o modalitate prin care îi aducem laude Dumnezeului pe care îl iubim. (Citește Revelația 4:11.) Suntem întru totul de acord că Iehova este demn să primească gloria, onoarea și puterea din partea slujitorilor săi loiali. Îi dăm Dumnezeului nostru glorie și onoare când le oferim oamenilor dovezi convingătoare că el a „creat toate lucrurile” și că însăși existența noastră i se datorează lui. De asemenea, îi dăm puterea, adică puterea noastră, când ne folosim timpul, energia și resursele pentru a participa la lucrarea de predicare cât mai mult posibil. (Mat. 6:33; Luca 13:24; Col. 3:23) Simplu spus, ne face plăcere să le vorbim altora despre Dumnezeul pe care-l iubim. De asemenea, simțim o dorință puternică de a le face cunoscut oamenilor numele său și semnificația acestuia. De ce?

Îi dăm lui Iehova puterea noastră când ne folosim timpul, energia și resursele pentru a participa la lucrarea de predicare cât mai mult posibil (Vezi paragraful 11)


12. Cum sfințim numele lui Iehova în lucrarea de predicare?

12 Iubirea pe care o simțim față de Iehova ne îndeamnă să-i sfințim numele. (Mat. 6:9) Dorim să îndepărtăm dezonoarea pe care Satan a adus-o asupra numelui lui Iehova prin minciunile sale malițioase. (Gen. 3:1-5; Iov 2:4; Ioan 8:44) În predicare, suntem gata să-i luăm apărarea Dumnezeului nostru spunându-le altora adevărul despre el. Vrem să le arătăm tuturor oamenilor că principala sa calitate este iubirea, că modul său de guvernare este drept și corect și că Regatul său va pune în curând capăt suferinței și va aduce pacea și fericirea pe pământ. (Ps. 37:10, 11, 29; 1 Ioan 4:8) Când apărăm reputația lui Iehova în lucrarea de predicare, sfințim numele său. De asemenea, suntem fericiți știind că trăim la înălțimea numelui pe care îl purtăm. În ce fel?

13. De ce suntem mândri să fim numiți Martorii lui Iehova? (Isaia 43:10-12)

13 Iehova ne-a numit „martorii” săi. (Citește Isaia 43:10-12.) Cu câțiva ani în urmă, într-o scrisoare a Corpului de Guvernare se spunea: „Faptul de a fi numiți Martori ai lui Iehova este cea mai mare onoare pe care o putem avea!”. De ce? Să ilustrăm: Dacă ai avea nevoie ca o persoană să depună mărturie în instanță cu privire la caracterul tău, cu siguranță ai alege pe cineva pe care îl cunoști și în care ai încredere, cineva a cărui reputație dă credibilitate mărturiei pe care o depune. Alegându-ne să-i fim Martori, Iehova arată că ne cunoaște bine și că are încredere că vom depune mărturie în favoarea suveranității sale. Ne simțim atât de onorați să fim Martorii săi, încât ne folosim de orice ocazie pentru a face cunoscut numele său și a demasca numeroasele minciuni care s-au spus la adresa lui. Procedând astfel, trăim la înălțimea numelui pe care suntem atât de mândri să-l purtăm, Martorii lui Iehova. (Ps. 83:18; Rom. 10:13-15)

VOM CONTINUA SĂ PREDICĂM PÂNĂ LA SFÂRȘIT

14. Ce evenimente emoționante așteptăm să aibă loc?

14 Ce evenimente emoționante ne așteaptă! Cu binecuvântarea lui Iehova, sperăm să vedem mult mai mulți oameni acceptând adevărul înainte de izbucnirea necazului celui mare. De asemenea, suntem emoționați la gândul că până și în cea mai întunecată perioadă din istoria omenirii – necazul cel mare – vom avea, probabil, posibilitatea să vedem și alți oameni alegând să iasă din sistemul lui Satan, condamnat la distrugere, și să-i aducă laude lui Iehova alături de noi. (Fap. 13:48)

15, 16. Ce vom continua să facem și până când?

15 Până atunci, trebuie să ne concentrăm asupra activității noastre principale, lucrarea de predicare a veștii bune despre Regat, activitate care nu se va mai repeta niciodată. În același timp însă, trebuie să continuăm să-i avertizăm pe oameni cu privire la ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Acest sistem rău va fi distrus în curând. Iar atunci când va sosi timpul de judecată, ei vor ști că mesajul pe care l-am predicat provenea de la Iehova Dumnezeu. (Ezec. 38:23)

16 Prin urmare, care ar trebui să fie hotărârea noastră? Motivați de iubire – iubirea pentru vestea bună, iubirea pentru oameni și, mai presus de toate, iubirea pentru Iehova și numele său – , vom continua să predicăm cu zel și cu sentimentul urgenței până când Iehova va spune: „Este suficient!”.

CÂNTAREA 54 „Iată calea!”

a Întrunirea anuală a fost ținută în 7 octombrie 2023 la Sala de congrese a Martorilor lui Iehova din Newburgh, statul New York (SUA). Întregul program a fost prezentat ulterior pe JW Broadcasting® – partea I, în noiembrie 2023, iar partea a II-a, în ianuarie 2024.