Salt la conţinut

Salt la cuprins

SIERRA LEONE ŞI GUINEEA

Iehova m-a ridicat

Jay Campbell

Iehova m-a ridicat
  • ANUL NAŞTERII: 1966

  • ANUL BOTEZULUI: 1986

  • DATE PERSONALE: Deşi în copilărie a suferit de poliomielită, a devenit pionieră regulară.

ÎNCĂ din copilărie sunt paralizată de la brâu în jos. Am locuit într-o tabără de colibe din Freetown împreună cu mama şi cu alte familii sărace. Pentru că îmi era ruşine şi teamă de reacţia necunoscuţilor, n-am ieşit din tabără decât la vârsta de 18 ani.

Când am împlinit 18 ani, Pauline Landis, o misionară Martoră, a venit la coliba noastră şi s-a oferit să mă înveţe din Biblie. Pentru că nu ştiam să scriu şi să citesc, Pauline mi-a promis că mă învaţă ea.

Lucrurile pe care le aflam din Biblie îmi umpleau inima de bucurie. Într-o zi am întrebat-o pe Pauline dacă puteam asista la o întrunire a congregaţiei, care se ţinea într-o locuinţă din apropiere. „Am să merg până acolo sprijinindu-mă în plăcuţele mele de lemn”, am spus eu.

Când Pauline a venit să mă ia, mama şi vecinii m-au privit cu îngrijorare. Mi-am luat plăcuţele de lemn, m-am întins în faţă şi le-am pus jos. Apoi, sprijinindu-mă în ele, mi-am împins corpul înainte, deasupra lor. În timp ce mă târam prin curte, vecinii au strigat la Pauline: „De ce o forţezi? A încercat şi mai înainte să meargă şi n-a putut”.

„Jay, vrei să vii?”, m-a întrebat Pauline cu o voce caldă.

„Da”, i-am răspuns eu. „Sunt hotărâtă!”

Vecinii priveau în tăcere cum mă apropiam de poartă. Când am ieşit din tabără, au început să aplaude.

Mi-a plăcut foarte mult la întrunire! Mai târziu am vrut să asist şi la întrunirile de la sala Regatului. Aceasta însemna să „merg” până la capătul străzii, să iau un taxi şi apoi să-i rog pe fraţi să mă urce pe un deal abrupt. De multe ori ajungeam udă şi plină de noroi, iar la sală îmi schimbam hainele. Mai târziu, o soră generoasă din Elveţia mi-a trimis un scaun cu rotile ca să mă pot deplasa cu demnitate.

Experienţele unor Martori cu dizabilităţi m-au încurajat să-i slujesc mai mult lui Iehova. În 1988 am devenit pionieră regulară. M-am rugat lui Iehova să pot ajuta o rudă şi o persoană din teritoriu să devină slujitori ai săi. Rugăciunile mele au primit răspuns când am reuşit să-i învăţ adevărul pe doi dintre nepoţii mei şi pe o doamnă pe care am întâlnit-o în mărturia stradală.

Deoarece acum nu mai am putere în braţe, trebuie să fiu ajutată să mă deplasez cu scaunul cu rotile. De asemenea, am dureri foarte mari. Totuşi, când îi învăţ pe alţii despre Iehova, simt multă mângâiere şi alinare. Îi sunt recunoscătoare lui Iehova pentru că m-a ridicat şi mi-a dat un scop în viaţă.