Salt la conţinut

Salt la cuprins

SIERRA LEONE ŞI GUINEEA

Ceva mai bun decât diamantele

Tamba Josiah

Ceva mai bun decât diamantele
  • ANUL NAŞTERII: 1948

  • ANUL BOTEZULUI: 1972

  • DATE PERSONALE: Înainte de a cunoaşte adevărul a lucrat în mine de diamante. În prezent face parte din Comitetul Filialei din Sierra Leone.

ÎN 1970 lucram pentru o companie minieră britanică din Tongo Fields, o zonă bogată în diamante, situată la nord de Kenema. Chiar şi în timpul liber mergeam să caut diamante. Ori de câte ori găseam, mă duceam la Kenema, le vindeam, iar cu banii obţinuţi mă distram.

În 1972 i-am întâlnit pe Martorii lui Iehova şi am început să studiez Biblia cu ei. După cinci luni eram calificat pentru botez. Pentru că nu mai aveam zile de concediu, l-am rugat pe un coleg de muncă să lucreze în locul meu ca să pot participa la congresul de district la care urma să mă botez. Acesta a fost de acord, dar mi-a cerut în schimb salariul pe o săptămână. Deoarece pentru mine botezul era mult mai important decât banii, am acceptat imediat. Când m-am întors de la congres, mi-a spus că nu-i datoram nimic deoarece faptul de a-i sluji lui Dumnezeu este cel mai bun lucru. După şase luni am renunţat la serviciul meu bine plătit pentru a aduna comori în cer ca pionier special (Mat. 6:19, 20).

Am slujit 18 ani ca pionier special şi supraveghetor de circumscripţie în diverse regiuni ale ţării. Între timp m-am căsătorit cu Christiana, o parteneră loială, şi am fost binecuvântaţi cu o fetiţă, pe nume Lynette.

Odinioară visam să găsesc diamante literale, dar am găsit ceva mult mai valoros: comori spirituale.

În timpul războiului civil din Sierra Leone, eu şi Christiana am făcut pionierat în Bo, oraş situat într-o altă zonă importantă cu mine de diamante. Aici am găsit multe „diamante” spirituale: discipoli creştini autentici. În patru ani, congregaţia noastră a crescut cu peste 60 la sută. Acum, în Bo sunt trei congregaţii puternice.

În 2002 am fost invitat să devin membru al Comitetului Filialei din Sierra Leone. Împreună cu Christiana locuiesc în apropierea Betelului. Eu lucrez în fiecare zi la Betel, iar Christiana este pionieră specială. Lynette slujeşte la Betel în echipa de traducere pentru limba krio.

Odinioară visam să găsesc diamante literale, dar am găsit ceva mult mai valoros: comori spirituale. De asemenea, am găsit 18 „diamante” spirituale, discipoli creştini autentici. Într-adevăr, Iehova m-a binecuvântat cu mult peste aşteptări.