La începutul anului 1963, în timpul celei de-a doua vizite în Sierra Leone, Milton Henschel a vorbit despre o problemă pe care filiala încerca de mai mult timp să o rezolve. De aceea, el i-a îndemnat pe fraţi să-şi intensifice eforturile în lupta cu analfabetismul.

Unele congregaţii ţineau deja cursuri de alfabetizare în limba engleză. Dar, după vizita fratelui Henschel, elevii au fost învăţaţi să scrie şi să citească în limba lor maternă. Prin urmare, în unele congregaţii s-au organizat cursuri în două sau trei limbi. Acestea au devenit atât de cunoscute, încât o treime din vestitori s-a înscris la ele.

În 1966, fraţii din Liberia au făcut un abecedar ilustrat în limba kisi şi l-au prezentat oficialilor guvernamentali. Impresionaţi de această realizare, oficialii au hotărât ca acesta să fie tipărit şi distribuit în mod gratuit. Abecedarul a fost distribuit în Guineea, în Liberia şi în Sierra Leone. Cu ajutorul lui, sute de vorbitori de limbă kisi au învăţat să scrie şi să citească. Ulterior au fost realizate abecedare şi pentru alte grupuri lingvistice, astfel că numărul persoanelor alfabetizate a crescut foarte mult.

 La cursurile de alfabetizare, elevii învăţau nu numai să scrie şi să citească, ci şi adevărurile biblice. De exemplu, Sia Ngallah, o vestitoare nebotezată în vârstă de 50 de ani, era analfabetă. Pentru a ţine evidenţa timpului petrecut în predicare, ea folosea două sfori: una neagră şi una roşie. Pentru fiecare oră petrecută în lucrarea de predicare făcea un nod la sfoara neagră, iar pentru fiecare vizită ulterioară făcea un nod la sfoara roşie. Sia a participat la cursurile de alfabetizare şi a învăţat să ţină cu mai multă uşurinţă evidenţa activităţii sale de predicare. De asemenea, a progresat până la botez şi a învăţat să predice şi să predea adevărul într-un mod cât mai eficient.

Multe congregaţii din Sierra Leone şi din Guineea ţin şi în prezent cursuri de alfabetizare. Un oficial guvernamental din Sierra Leone le-a spus fraţilor de la filială: „Pe lângă lucrarea voastră de instruire biblică faceţi o muncă extraordinară străduindu-vă să-i învăţaţi pe oameni să scrie şi să citească”.

Pe măsură ce tot mai mulţi oameni din diverse grupuri etnice învăţau să scrie şi să citească, era nevoie ca mai multe publicaţii să fie traduse. Unele triburi aveau puţine publicaţii laice în limba maternă, iar altele nu aveau deloc. Persoanele instruite din Sierra Leone citeau în engleză, iar cele din Guineea, în franceză. Aşadar, cum li se putea pune la dispoziţie literatură biblică în limba maternă?

În 1959, doi absolvenţi ai Şcolii Biblice Galaad au tradus în mende un tract şi o broşură, care au avut însă un  tiraj mic. După zece ani au fost traduse în kisi broşurile „Această veste bună a Împărăţiei” şi Să trăim cu speranţa unei lumi noi drepte. S-au distribuit aproximativ 30 000 de exemplare şi, cu ajutorul lor, au fost conduse studii biblice.

În 1975, filiala a început să publice în limba kisi articole de studiu din revista Turnul de veghe. Vestitorii vorbitori de limbă kisi au fost foarte bucuroşi. Un frate a scris: „Iehova a făcut o minune pentru noi. Niciunul dintre noi n-a fost la şcoală. Înainte eram ca pietrele, nu puteam să vorbim. Acum, pentru că avem Turnul de veghe în kisi, putem să vorbim despre măreţele fapte ale lui Iehova” (Luca 19:40). Ulterior au fost traduse şi alte publicaţii în limba kisi.

În prezent, majoritatea locuitorilor din Sierra Leone şi din Guineea continuă să citească publicaţiile noastre în engleză sau în franceză, limbi folosite la întrunirile congregaţiei. Recent însă, numărul publicaţiilor în limbile locale a crescut foarte mult. Acum există literatură biblică în limbile guerze, kisi, krio, maninkakan, mende, pular şi susu. Broşurile Ascultă de Dumnezeu şi vei trăi veşnic! şi Ascultă de Dumnezeu sunt disponibile în aceste limbi. Cu ajutorul lor, multe persoane care nu citesc bine înţeleg şi apreciază minunatul mesaj al Bibliei.

La începutul anilor ’60 ai secolului trecut, fraţii din Freetown au căutat un teren pe care să construiască o nouă filială. În cele din urmă, în 1965, ei au cumpărat o proprietate pe Wilkinson Road, una dintre cele mai frumoase zone rezidenţiale din oraş.

Proiectul final a fost o frumoasă clădire cu vedere la ocean. Ea cuprinde o sală a Regatului, o casă de misionari  şi birouri. În timpul lucrărilor de construcţie, circulaţia pe Wilkinson Road se bloca de multe ori deoarece şoferii şi pasagerii se opreau ca să vadă mai bine şantierul. Clădirea a fost dedicată în 19 august 1967. La program au asistat în jur de 300 de persoane, printre care oficiali locali şi câţiva fraţi în vârstă, botezaţi în 1923 de fratele Brown „Biblie”.

Impresionaţi de noua clădire a filialei, mulţi oameni au început să aprecieze mai mult lucrarea Martorilor lui Iehova. Totodată, ea era o dovadă că lucrarea noastră de predicare progresase foarte mult, în pofida afirmaţiilor făcute de unii critici religioşi, care susţinuseră că Martorii vor dispărea în cele din urmă din Sierra Leone.

De la jumătatea anilor ’70 ai secolului trecut, misionarii instruiţi la Galaad, veniţi în număr mare în Sierra  Leone şi în Guineea, au dat un puternic avânt lucrării de predicare. Unii dintre ei slujiseră în alte ţări africane, de aceea s-au adaptat repede la condiţiile locale. Alţii însă se aflau pentru prima dată în Africa. Cum aveau ei să se descurce în „cimitirul albilor”? Iată câteva impresii.

„Oamenii erau umili şi însetaţi după adevăr. Simţeam o mare satisfacţie când vedeam cum adevărul le îmbunătăţeşte viaţa.” (Hannelore Altmeyer)

„Clima şi bolile tropicale au fost o provocare pentru mine. Însă aceste inconveniente au fost compensate de bucuria pe care o aveam când îi ajutam pe oamenii sinceri să-i slujească lui Iehova.” (Cheryl Ferguson)

„Am învăţat să am răbdare. Odată am întrebat-o pe o soră când vor sosi oaspeţii pe care îi aştepta. Ea mi-a răspuns: «Poate astăzi, poate mâine sau poate poimâine». Am fost vizibil şocată de cuvintele ei. De aceea, sora mi-a spus: «Stai liniştită, vor veni!». (Christine Jones)

„În casa de misionari din Freetown locuiau paisprezece misionari din diferite grupuri etnice şi medii culturale. Aveam doar două toalete, o baie, o maşină de spălat rufe şi o bucătărie. Hrana era puţină şi de proastă calitate. Curentul electric se întrerupea când nu te aşteptai, iar uneori lipsea zile la rând. Aproape toţi ne-am îmbolnăvit de malarie şi de alte boli tropicale. Deşi toate acestea ne-ar fi putut face să renunţăm, am învăţat să convieţuim, să iertăm şi să trecem cu umor peste situaţiile mai dificile. Predicarea era o încântare, iar între misionari s-au legat prietenii strânse.” (Robert şi Pauline Landis)

 „Anii petrecuţi în Sierra Leone au fost cei mai frumoşi din viaţa noastră. Nu avem niciun fel de regrete sau de nemulţumiri. Ne gândim cu nostalgie la acele vremuri.” (Benjamin şi Monica Martin)

„Odată am locuit la o femeie interesată de adevăr, care ne-a pregătit o mâncare foarte ciudată. «E viperă», ne-a spus ea. «I-am scos colţii. Serviţi, vă rog.» Am refuzat politicos, dar gazda a insistat să mâncăm. Cu excepţia unor experienţe mai puţin plăcute, am apreciat ospitalitatea celor la care eram găzduiţi şi ne-am ataşat mult de ei.” (Frederick şi Barbara Morrisey)

„În cei 43 de ani de serviciu misionar am locuit cu peste 100 de misionari. A fost un privilegiu să cunosc atât de mulţi oameni, cu personalităţi diferite, dar cu acelaşi obiectiv. Însă cel mai mare privilegiu a fost acela de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu şi de a-mi ajuta semenii să afle adevărul biblic!” (Lynette Peters)

„Cel mai mare privilegiu a fost acela de fi colaboratori ai lui Dumnezeu şi de a-mi ajuta semenii să afle adevărul biblic!”

Numărul total al misionarilor care au slujit în Sierra Leone şi în Guineea începând din anul 1947 este de 154, respectiv 88. Alţi Martori au venit să slujească unde era nevoie de mai mulţi vestitori. În prezent, în Sierra Leone sunt 44 de misionari, iar în Guineea, 31. Eforturile lor neobosite şi altruismul de care dau dovadă influenţează viaţa multor oameni. Alfred Gunn, care este de mult timp membru al Comitetului Filialei, a spus: „Ne gândim la ei cu mult drag”.