Potrivit unor estimări, în Sierra Leone există între 3 000 şi 5 000 de persoane cu deficienţe auditive, iar în Guineea, câteva sute. Întrucât voinţa lui Iehova este „ca orice fel de oameni să fie salvaţi”, cum aveau „să audă” vestea bună persoanele surde? (1 Tim. 2:4)

Michelle Washington, misionară de la Galaad, care a sosit în Sierra Leone în 1998, a spus: „La întrunirile congregaţiei în care eu şi soţul meu, Kevin, am fost repartizaţi, asistau patru persoane surde. Întrucât cunosc limbajul semnelor american, m-am oferit să le ajut. Filiala m-a numit să interpretez în limbajul semnelor programele de la întruniri şi congrese şi a informat congregaţiile din apropiere în legătură cu această măsură. De asemenea, filiala a organizat cursuri pentru vestitorii care doreau să înveţe limbajul semnelor. Astfel, am început să căutăm  surzi în regiunea în care locuiam şi am condus cu ei studii biblice. Mulţi oameni ne-au lăudat pentru eforturile de a-i ajuta pe surzi. Au existat însă şi persoane care n-au fost încântate de activitatea noastră. Un pastor al unui grup de surzi a spus despre noi că suntem «profeţi falşi» şi i-a sfătuit pe oameni să ne evite. Alţii au fost ameninţaţi că nu vor mai primi ajutor financiar dacă stau de vorbă cu noi. Imediat, grupul de surzi s-a împărţit în două tabere: cei care nu ne cunoşteau şi erau de partea pastorului şi cei care ne cunoşteau şi nu erau de acord cu pastorul. Unii din cel de-al doilea grup au acceptat adevărul şi au progresat până la pasul botezului”.

De exemplu, Femi, un bărbat surd din naştere, comunica doar prin câteva semne elementare. În plus, nu avea încredere în oameni, mai ales în auzitori, şi se simţea nefericit şi neiubit. La un moment dat însă, a început să studieze Biblia cu fraţii din grupa de limbajul semnelor. În scurt timp a început să asiste cu regularitate la întruniri şi a învăţat limbajul semnelor. Femi s-a botezat, iar acum îi învaţă adevărul pe alţi surzi.

În iulie 2010, grupa de limbajul semnelor din Freetown a devenit congregaţie. Alte grupe de limbajul semnelor se află în Bo şi în Conakry.

Biblia spune că majoritatea creştinilor din secolul I erau săraci pe plan material. Discipolul Iacov a scris: „Nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în felul lumii ca să fie bogaţi în credinţă?” (Iac. 2:5). Credinţa în Iehova le-a adus mângâiere şi speranţă vestitorilor din Sierra Leone şi din Guineea.

Motivate de o credinţă puternică, numeroase familii sărace de Martori din regiuni izolate au făcut economii  mai multe luni pentru a asista la congresul de district. Unii dintre ei au cultivat pământul pentru a-şi plăti drumul. Grupuri de 20 până la 30 de delegaţi, înghesuiţi în camionete, au mers pe drumuri accidentate 20 de ore sau chiar mai mult prin arşiţă şi praf. Alţi delegaţi au mers pe jos kilometri întregi. Un frate a povestit: „Primii 80 de kilometri i-am parcurs pe jos ducând în spate o mare cantitate de banane. Am vândut bananele pe drum, iar cu banii obţinuţi am parcurs restul drumului cu un camion”.

De asemenea, credinţa i-a determinat pe mulţi vestitori să nu cedeze tentaţiei de a se muta în ţări mai bogate. „Avem încredere că Iehova se va îngriji de necesităţile noastre”, a spus Emmanuel Patton, absolvent al  Şcolii Biblice pentru Fraţi Necăsătoriţi. „Întrucât trăim într-o ţară în care este nevoie de predicatori ai Regatului, am înţeles că serviciul nostru este foarte valoros” (Mat. 6:33). Emmanuel slujeşte acum ca bătrân de congregaţie şi, împreună cu soţia lui, Eunice, depune eforturi pentru a promova interesele Regatului. Din dorinţa de a ocroti unitatea şi spiritualitatea familiei lor, alţi soţi n-au ales să lucreze departe de casă. „Am refuzat ofertele de serviciu care presupuneau să muncesc perioade lungi departe de familie”, a spus Timothy Nyuma, fost pionier special şi locţiitor al supraveghetorului de  circumscripţie. „Eu şi soţia mea, Florence, ne-am dat copiii la şcoli locale, nu i-am trimis departe de noi, ca să fie crescuţi de alţii.”

În pofida dificultăţilor, alţi fraţi şi surori manifestă credinţă perseverând în activităţile creştine. Kevin Washington, menţionat mai înainte, a spus: „Mulţi vestitori predică cu regularitate şi se achită de responsabilităţile din congregaţie în ciuda problemelor care i-ar putea determina să stea acasă supăraţi. De exemplu, unii suferă de boli cronice şi nu au nici măcar medicamente, care în alte locuri sunt procurate cu uşurinţă. Alţii fac eforturi mari pentru a învăţa să citească. Ori de cât ori se întâmplă să devin critic cu privire la modul în care un frate se achită de o responsabilitate, mă întreb: Dacă aş lucra cu normă întreagă, dacă aş fi grav bolnav, dacă n-aş avea ochelari care să-mi corecteze problemele grave de vedere, dacă n-aş avea curent electric şi nici o bibliotecă teocratică, m-aş descurca la fel de bine?”.

Fraţii şi surorile din Sierra Leone şi din Guineea îi aduc glorie lui Iehova în nenumărate alte feluri. Asemenea creştinilor din secolul I, ei se recomandă drept slujitori ai lui Dumnezeu „prin perseverenţă în multe lucruri, în încercări, în necazuri . . . ca neavând nimic, şi totuşi posedând toate lucrurile” (2 Cor. 6:4, 10).

Cu peste 90 de ani în urmă, Alfred Joseph şi Leonard Blackman au scris că teritoriul din Sierra Leone era ‘alb pentru seceriş’ (Ioan 4:35). După aproximativ 35 de ani, Manuel Diogo a scris din Guineea: „Mulţi oameni de aici sunt interesaţi de adevăr”. În prezent, slujitorii lui Iehova din cele două ţări sunt convinşi că mult mai mulţi oameni vor accepta vestea bună.

 În 2012, în Guineea au asistat la Comemorare 3 479 de persoane, de peste patru ori şi jumătate numărul proclamatorilor din ţară. În Sierra Leone, unde există 2 030 de Martori, au asistat la Comemorare 7 854 de persoane, de aproape patru ori numărul vestitorilor de aici. Una dintre persoanele în vârstă prezente în seara Comemorării din acel an a fost Winifred Remmie, pionieră specială în vârstă de 93 de ani. Ea şi soţul ei, Lichfield, au sosit în Sierra Leone în 1963. După 60 de ani de serviciu cu timp integral, ea îşi continua activitatea ca pionieră specială. Winifred a spus: „Cine ar fi crezut că în Sierra Leone vor fi aşa de mulţi fraţi şi surori puternici  din punct de vedere spiritual? Chiar dacă sunt în vârstă, vreau să iau parte în continuare la această creştere îmbucurătoare”. *

Martorii lui Iehova din Sierra Leone şi din Guineea împărtăşesc sentimentele surorii Winifred. Asemenea unor copaci falnici, bine udaţi, ei sunt hotărâţi să dea pe mai departe rod, spre lauda lui Iehova (Ps. 1:3). Cu putere primită de la Iehova, ei vor continua să proclame adevărata speranţă de libertate a omenirii: „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu” (Rom. 8:21).