În 1999, congregaţia de limbajul semnelor din Kobe, Japonia, a primit adresa unui bărbat surd, pe nume Hirofumi, iar un frate a mers să-l viziteze. La uşă a ieşit mama bărbatului, iar fratele a rugat-o să-i dea voie să-l vadă pe Hirofumi. Femeia însă a refuzat. După mai multe vizite  şi insistenţe, aceasta a acceptat să-l aducă pe Hirofumi la uşă. Părul şi barba lui erau lungi şi neîngrijite, iar faţa nu avea nicio expresie. Arăta ca un naufragiat pe o insulă pustie. Hirofumi nu era doar surd, ci şi orb. El îşi pierduse vederea cu zece ani mai înainte, când avea 31 de ani. Deşi a rămas şocat când l-a văzut pe Hirofumi, fratele i-a luat mâinile şi a început să comunice cu el prin semne tactile. Însă Hirofumi nu a reacţionat în niciun fel. De când îşi pierduse vederea, acesta nu mai comunicase cu nimeni.

După două zile, fratele l-a vizitat din nou pe Hirofumi. Mama acestuia a fost foarte uimită să-l vadă pe frate, întrucât crezuse că nu va mai veni din cauza stării în care se afla fiul ei. Fratele a rugat-o din nou să-i dea voie să-l vadă pe Hirofumi. După o lună, văzând că Hirofumi nu reacţiona la vizitele fratelui, mama bărbatului i-a spus să nu se mai deranjeze să vină. Totuşi, fratele a continuat să-l viziteze pe Hirofumi. De fiecare dată îi aducea prăjituri şi încerca în diverse feluri să-i arate că se interesa de el. După încă două luni în care n-a obţinut niciun răspuns de la Hirofumi, fratele s-a gândit să renunţe.

De aceea a decis să-i facă o ultimă vizită. Înainte de a merge la el acasă, l-a rugat pe Iehova să-l ajute să decidă dacă era bine să-l viziteze în continuare pe Hirofumi. Când a ajuns acasă la Hirofumi, fratele i-a explicat prin semne tactile că există un Dumnezeu, al cărui nume este Iehova, care veghea neîncetat asupra lui din  cer şi care îi înţelegea suferinţa mai bine decât oricine altcineva. De asemenea, i-a explicat că Iehova se interesează de el şi vrea să-l elibereze din starea în care se afla. Acesta era motivul pentru care îl vizita un Martor al lui Iehova. La început, Hirofumi n-a avut nicio reacţie, dar apoi a strâns cu putere mâna fratelui, iar pe faţă au început să-i curgă şiroaie de lacrimi. Şi fratele a fost atât de emoţionat, încât a plâns împreună cu Hirofumi. Apoi s-a iniţiat un studiu biblic.

După ce a studiat 11 ani, Hirofumi nu a mai mers la congregaţia de limbajul semnelor, care era departe de casa lui, ci la congregaţia locală. Aici, nimeni nu ştia să comunice prin semne tactile, dar, după un an  şi jumătate, 22 de fraţi şi surori au învăţat acest limbaj pentru a-l ajuta pe Hirofumi. În ianuarie 2012, Hirofumi a ţinut prima lui temă la Şcoala de Serviciu Teocratic cu ajutorul unui interpret. În luna octombrie a aceluiaşi an a devenit vestitor nebotezat.

Floren, un pionier din Filipine, conduce în medie 25 de studii biblice, majoritatea cu paznici. Unii dintre ei lucrează seara, iar alţii noaptea. De aceea, Floren trebuie să fie adaptabil. El merge la locul de muncă al paznicilor şi studiază cu ei când aceştia sunt în pauză sau în alte momente care nu se suprapun cu munca lor. Floren conduce câteva studii între ora şapte şi unsprezece noaptea, iar altele între cinci şi nouă dimineaţa. Uneori, el vine când se schimbă tura. În felul acesta, el poate să studieze cu paznicul care se pregăteşte să intre în tură şi apoi cu paznicul care tocmai a ieşit din tură. Floren povesteşte: „De când am atâtea studii biblice simt o bucurie pe care n-am mai avut-o niciodată”. Câţiva paznici asistă la întrunirile de la sala Regatului. Unul dintre studiile biblice ale lui Floren s-a botezat şi slujeşte ca pionier regular.

Într-o zi ploioasă, în timp ce se aflau în lucrare, două surori din Armenia au întâlnit o doamnă însoţită de fiica acesteia şi le-au oferit un pliant. Spre surprinderea surorilor, doamna, pe nume Marusia, a spus că ea şi fiica ei, Eva, stăteau de două ore afară în ploaie în speranţa că îi vor întâlni pe Martorii lui Iehova. De ce? Fratele Marusiei aflase adevărul în închisoare de la nişte Martori care fuseseră condamnaţi pentru că îşi  păstraseră neutralitatea. Când fratele ei a ieşit din închisoare, Marusia se aştepta să vadă un bărbat violent. Însă acesta era mai echilibrat şi mai calm. În timp ce continua să studieze cu Martorii, fratele Marusiei a făcut şi alte schimbări. Marusia şi fiica ei nu ştiau ce să creadă, deoarece la televizor şi pe afişe se spuneau lucruri defăimătoare despre Martorii lui Iehova. Eva şi-a zis: „Unchiul meu este o persoană minunată. Atunci de ce se spun atât de multe lucruri rele despre Martorii lui Iehova?”. Hotărâtă să afle răspunsul, Eva i-a spus mamei sale: „N-o să aflăm niciodată adevărul despre aceşti oameni dacă nu riscăm. Să-i căutăm chiar acum pe Martorii lui Iehova şi să punem odată capăt nedumeririi noastre”. Şi chiar acest lucru făceau când le-au întâlnit surorile. După două zile s-a iniţiat un studiu biblic atât cu mama, cât şi cu fiica sa. Ele au început să asiste la întruniri şi au făcut progrese spirituale, iar acum sunt vestitoare nebotezate.

O doamnă din Adana, Turcia, avea probleme mari de familie şi chiar se gândise să se sinucidă. Într-o zi a găsit în faţa uşii două reviste ale noastre. După cât se pare, nişte copii din cartier găsiseră revistele pe jos şi, crezând că sunt ale femeii, le-au pus la uşa acesteia. Doamna a fost profund impresionată de relatările autobiografice din reviste şi a dorit ca şi viaţa ei să se schimbe într-un mod asemănător. De aceea, a sunat la numărul de telefon scris pe una dintre reviste şi a luat legătura cu o pionieră care locuia în apropiere. S-a iniţiat un studiu biblic. Doamna a apreciat mult lucrurile pe care le învăţa şi şi-a exprimat dorinţa de a  merge la întruniri. Întrucât apartamentul ei se afla lângă sala Regatului, ea a început imediat să asiste la întruniri, lucru pe care îl face şi în prezent.

Bam, un fost poliţist din Nepal, a întâlnit în timpul serviciului un cuplu de pionieri speciali. Impresionat că aceştia i-au răspuns cu Biblia la toate întrebările, Bam a acceptat un studiu biblic, iar la scurt timp a început să asiste la întruniri. Pe măsură ce învăţa mai multe lucruri din Biblie, el a început să aibă mustrări de conştiinţă din cauza locului său de muncă. De aceea, i-a rugat pe şefii lui să-i dea un post într-un birou, ca să nu mai fie obligat să poarte armă. Şefii lui au fost de acord. Totuşi, după ce a asistat la un congres de district, Bam a avut din nou mustrări de conştiinţă şi a decis să iasă din poliţie.

Soţia lui Bam nu a fost deloc încântată, întrucât faptul de a lucra în poliţie însemna nu numai o poziţie socială importantă, ci şi un salariu bun, anumite avantaje şi o pensie frumoasă. Ca să-l determine să se răzgândească, ea i-a spus: „Dacă rămâi în poliţie, o să încep să studiez Biblia cu Martorii”. Când a văzut că planul ei nu a funcţionat, ea l-a convins pe şeful poliţiei să-l aresteze pe Bam. După zece zile petrecute în închisoare, Bam a fost eliberat, însă nu a renunţat la hotărârea de a-şi căuta alt loc de muncă. Prin urmare, a ales să fie conducător de ricşă. Bam era fericit, deşi lucra multe ore în soarele arzător. El a continuat să facă progrese pe plan spiritual şi a devenit Martor. Cu timpul, soţia lui nu i s-a mai împotrivit atât de  mult. Impresionată de amabilitatea cu care au tratat-o fraţii şi surorile din congregaţie, ea a început să studieze Biblia. Bam este şi în prezent conducător de ricşă şi câştigă mai mult decât atunci când era poliţist. El s-a botezat în februarie 2013 la un congres, iar soţia şi fiul lui asistă împreună cu el la întruniri.

Myeong-hee, o soră din Coreea, are o problemă la un picior din cauza unei paralizii pe care a suferit-o când avea doi ani. De aceea oboseşte repede, iar uneori leşină. În plus, deseori ea are atacuri de panică şi stări neplăcute din cauza efectelor secundare ale medicamentelor. Myeong-hee are şi probleme de respiraţie, iar stările de anxietate îi produc multă suferinţă. Deşi are o sănătate precară, ea a vrut să fie pionieră auxiliară, astfel că, în ultimii doi ani, a făcut pionierat auxiliar aproape în fiecare lună. Myeong-hee îi este foarte recunoscătoare lui Iehova pentru că îi dă putere să-şi ducă la îndeplinire serviciul.

Agnes, o misionară din Indonezia, obişnuia să-i depună mărturie unei doamne trecute de 40 de ani, care aştepta să nască. Doamna vindea legume într-o piaţă şi îi plăcea să citească revistele noastre şi să poarte discuţii pe marginea Bibliei când avea timp. Într-o zi, Agnes a mers la piaţă şi l-a găsit numai pe soţul doamnei. Acesta i-a spus lui Agnes că soţia lui tocmai născuse.  Agnes a împachetat frumos Cartea mea cu relatări biblice şi i-a făcut o vizită doamnei. Aceasta a fost plăcut surprinsă că Agnes venise să o vadă. Dar şi mai surprinsă a fost când a deschis cadoul. Cu uimire, a spus: „Unde aţi găsit cartea aceasta? O caut de 30 de ani! Am întrebat peste tot şi am căutat-o prin toate librăriile. Nimeni n-a auzit de ea şi n-am găsit nicio carte asemănătoare”. În copilărie, doamnei îi plăcuse să citească această carte pe care o avea unchiul ei. În prezent, doamna o citeşte din nou, iar fiica ei cea mare o îndrăgeşte la fel de mult. Cu amândouă s-a început un studiu biblic.