ÎN COPILĂRIE mi-am pierdut auzul şi am învăţat limbajul semnelor la o şcoală pentru surzi. La vârsta de 11 ani am intrat pentru prima oară în contact cu adevărul, când o familie de Martori de pe strada mea m-a invitat să asist la o întrunire. Deşi n-am înţeles nimic, căldură cu care am fost primit m-a determinat să merg în continuare. Mulţi din congregaţie m-au invitat să iau masa cu ei sau să particip la alte activităţi.

Am devenit vestitor în 1982 şi m-am botezat în acelaşi an. În 1984 m-am căsătorit cu Eva, care este şi ea surdă. Deşi nu înţelegeam foarte bine unele adevăruri biblice, am recunoscut organizaţia lui Iehova după semnul ei distinctiv, iubirea, şi ne-am bucurat să facem parte din congregaţie (Ioan 13:35).

În 1992 s-au luat măsuri ca să-i învăţăm limbajul semnelor american pe unii fraţi şi surori. La scurt timp după aceea,  aceşti vestitori au început să-i caute pe surzi şi să le predice vestea bună. În 1994, lucrarea în teritoriul de limbajul semnelor a luat avânt când un cuplu de fraţi din Porto Rico au fost invitaţi la filială ca să-i înveţe limbajul semnelor pe 25 de fraţi şi surori.

Mai târziu, în acelaşi an, eu şi Eva am început să asistăm la întrunirile grupei de limbajul semnelor nou-formate. Abia după ce am asistat la întrunirile ţinute în limbajul semnelor am început să înţelegem mai bine unele detalii legate de învăţăturile Bibliei, cum ar fi atacul lui Satan la adresa suveranităţii lui Iehova şi rolul Regatului mesianic în realizarea scopului lui Dumnezeu.

La 1 decembrie 1995 s-au format congregaţii de limbajul semnelor în Santo Domingo şi în Santiago. În august 2014 erau 26 de congregaţii şi 18 grupe de limbajul semnelor.

Împreună cu Eva i-am învăţat pe cei trei copii ai noştri limbajul semnelor ca primă limbă. Éber, fiul nostru cel mai mare, colaborează cu Departamentul de traducere în limbajul semnelor de la Filiala din Statele Unite. Eu sunt slujitor auxiliar, iar Eva este pionieră regulară.