Salt la conţinut

12 SEPTEMBRIE 2014
GERMANIA

Eveniment comemorativ ținut la Sachsenhausen în onoarea unui Martor al lui Iehova executat de naziști

Eveniment comemorativ ținut la Sachsenhausen în onoarea unui Martor al lui Iehova executat de naziști

SELTERS, Germania: La 16 septembrie 2014, Fundația Memorială din Brandenburg va găzdui un eveniment special pentru a comemora 75 de ani de la executarea lui August Dickmann în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen. El a fost primul obiector de conștiință executat de naziști în public în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

August Dickmann, circa 1936.

În octombrie 1937, dl Dickmann a fost închis în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen din cauza convingerilor religioase pe care le avea ca Martor al lui Iehova. În 1939, la trei zile după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Gestapoul i-a cerut dlui Dickmann să semneze o legitimație militară, în urma căreia ar fi fost înrolat în armata germană. Când dl Dickmann a refuzat, a fost trimis la izolare, iar comandantul lagărului a cerut permisiunea șefului trupelor SS de a-l executa pe dl Dickmann în fața tuturor celorlalți deținuți din lagăr. La 15 septembrie 1939, sute de Martori ai lui Iehova, inclusiv Heinrich, fratele de corp al dlui Dickmann, au fost obligați să asiste la execuție. Două zile mai târziu, The New York Times anunța din Germania următoarele: „August Dickmann, în vârstă de 29 de ani, . . . a fost împușcat aici de un pluton de execuție”. Ziarul mai menționa că Dickmann fusese condamnat deoarece refuzase serviciul militar „din considerente religioase”.

La 18 septembrie 1999, pe zidul exterior al fostului lagăr de concentrare de la Sachsenhausen a fost pusă o placă în onoarea celor peste 890 de Martori ai lui Iehova închiși acolo. În plus, a fost dezvelită o piatră comemorativă în onoarea dlui Dickmann.

Evenimentul prin care se vor comemora 75 de ani de la executarea dlui Dickmann va începe în locul unde se află piatra comemorativă, urmând ca apoi să fie ținute câteva discursuri în fosta bucătărie a deținuților. Dr. Detlef Garbe, scriitor și director al Muzeului Memorial al Lagărului de concentrare de la Neuengamme, este oaspete de onoare și invitat să țină o prelegere.

Media contact:

Internațional: J. R. Brown, Biroul de Informații Publice, tel. +1 718 560 5000

Germania: Wolfram Slupina, tel. +49 6483 41 3110