Salt la conţinut

6 IUNIE 2019
VENEZUELA

Actualizare: Martorii lui Iehova din Venezuela își intensifică activitățile spirituale în pofida problemelor persistente

Actualizare: Martorii lui Iehova din Venezuela își intensifică activitățile spirituale în pofida problemelor persistente

În Venezuela, criza economică și problemele sociale continuă. Accesul la apă, alimente, combustibil și medicamente este extrem de limitat din cauza lipsei resurselor și a prețurilor foarte ridicate. Întreruperile dese în alimentarea cu energie electrică accentuează lipsurile de alimente, întrucât afectează funcționarea camerelor frigorifice și a frigiderelor. Infracțiunile sunt la ordinea zilei.

În pofida acestor situații dificile, cei peste 136 500 de Martori din Venezuela continuă să participe cu zel la lucrarea de predicare. De exemplu, în ianuarie 2019, deși în țară erau cu 7 000 mai puțini Martori decât în anul precedent, ei au dedicat cu 90 000 de ore mai mult în lucrare. În aprilie 2019, se conduceau peste 195 600 de studii biblice. Numărul pionierilor regulari a crescut, ajungând la peste 30 000. La fel ca în întreaga lume, și în Venezuela s-au depus eforturi deosebite pentru a invita cât mai multe persoane la Comemorarea morții lui Cristos, 20 400 de frați și surori slujind ca pionieri auxiliari. Toate aceste eforturi au fost răsplătite: la Comemorare au asistat aproape 471 000 de persoane, de peste trei ori numărul Martorilor din țară. În plus, asistența este numeroasă la întrunirile congregației, în parte tocmai datorită eforturilor fraților noștri de a răspândi mesajul Bibliei oamenilor care caută o soluție la problemele lor.

Filiala din Venezuela continuă să coordoneze operațiuni de ajutorare astfel încât frații noștri să primească alimente de bază. Cu ajutorul filialelor din țările învecinate și a donațiilor generoase pentru lucrarea mondială, filiala din Venezuela distribuie lunar sute de tone de alimente la 75 000 de Martori din 1 595 de congregații.

Frații noștri din Venezuela înfruntă numeroase dificultăți. Totuși, ne simțim încurajați văzând că ei ‘exultă în Iehova și se înveselesc în Dumnezeul salvării lor’. (Habacuc 3:17, 18)