Salt la conţinut

Apex, o mică așezare aparținând orașului Iqaluit aflat pe insula Baffin, statul Nunavut (Canada)

17 APRILIE 2020
CANADA

Comemorarea din 2020 – Canada

Cum s-a ținut Comemorarea la capătul lumii

Comemorarea din 2020 – Canada

Cei 27 de vestitori ai congregației Iqaluit din Arhipelagul Arctic Canadian au ținut Comemorarea prin videoconferință. Dintre cele 55 de persoane care studiază Biblia cu Martorii, 12 au asistat online, fiind foarte recunoscătoare pentru această posibilitate.

Celor mai mulți le-ar fi fost foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să asiste fizic la Comemorare. Ei locuiesc în zone îndepărtate de pe teritoriul congregației, care se întinde pe o suprafață de 2 000 000 km2, de la Kimmirut până la Grise Fiord, cea mai nordică așezare canadiană.

Fratele Isaac Demeester, bătrân în congregația Iqaluit, a spus: „Cu ocazia Comemorării din acest an, am reușit, pentru prima oară, să-i avem alături de noi pe cei cu care studiem Biblia. O persoană din Grise Fiord care studiază a invitat alte patru să se conecteze, astfel că cinci persoane de la capătul lumii au asistat la programul de Comemorare”.

Situația creată de pandemia de COVID-19 i-a ajutat pe mulți frați și surori din congregația Iqaluit să înțeleagă cât de important e să fii adaptabil.

Sora Kathy Burechailo povestește: „Am reușit să contactăm telefonic persoane care trăiesc în estul regiunii arctice canadiene. Am avut discuții foarte frumoase cu persoane din cele mai îndepărtate zone ale teritoriului nostru. Oamenii sunt acasă și au nevoie de încurajare”.

„Izolarea este stresantă mai ales pentru noi, cei din Iqaluit, întrucât ne confruntăm cu probleme financiare și nesiguranță din cauza pandemiei”, spune sora Laura McGregor. „Am făcut pentru prima oară pâine de Comemorare pentru familia noastră. Ne-am bucurat mult să facem asta împreună. Ne-a ajutat să apreciem și mai mult această ceremonie simplă și să vedem ce binecuvântare este ea tocmai datorită simplității.”

Fratele Demeester concluzionează: „Deși pandemia ne-a distanțat în multe privințe, a fost uluitor să vedem că, în perioada Comemorării, congregația noastră a devenit și mai unită. Comemorarea de anul acesta ne-a schimbat efectiv viața”.

Congregația Iqaluit așteaptă cu nerăbdare să-și construiască sala Regatului când situația o va permite. Până atunci însă, suntem siguri că Iehova va binecuvânta eforturile lor asidue de a ajunge cu vestea bună în extremitatea nordică a Canadei, una dintre ‘cele mai îndepărtate părți ale pământului’. (Faptele 1:8)