Salt la conţinut

Curtea Supremă a Principatului Monaco

23 NOIEMBRIE 2022
MONACO

Martorii lui Iehova sunt înregistrați oficial în Monaco

Martorii lui Iehova sunt înregistrați oficial în Monaco

La 19 noiembrie 2022, Martorii lui Iehova au fost înregistrați oficial în Monaco în urma a două decizii favorabile pronunțate de Curtea Supremă a Principatului Monaco și a unei decizii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

La mai puțin de doi ani după ce frații au înaintat o cerere la CEDO, Curtea a informat guvernul monegasc cu privire la cauza examinată și i-a cerut să reglementeze situația.

După ce guvernul este informat cu privire la o cauză pe rol, părțile implicate încearcă mai întâi să negocieze în vederea unei soluționări pe cale amiabilă. Guvernul a răspuns favorabil. La 9 decembrie 2021, CEDO a pronunțat o decizie prin care accepta soluționarea amiabilă în urma căreia Guvernul Principatului Monaco se obliga să înregistreze oficial organizația noastră fără să ne impună restricții asupra închinării. De asemenea, guvernul a fost de acord să ne achite cheltuielile de judecată, în valoare de peste 35 000 de euro.

La 16 noiembrie 2022, Guvernul Principatului Monaco a emis un document prin care persoana juridică Association Monégasque pour le Culte des Témoins de Jéhovah era înregistrată oficial. Documentul a fost publicat în Monitorul oficial al Principatului Monaco din 18 noiembrie 2022.

Ne bucurăm că frații și surorile noastre din Monaco pot să-și exercite libertatea religioasă fără restricții. Îi suntem recunoscători lui Iehova pentru această recunoaștere oficială mult așteptată. (Filipeni 1:7)