Salt la conţinut

Premiul Buildings of Excellence primit de Martorii lui Iehova, pe o machetă a complexului de la Ramapo

28 MARTIE 2023
ȘTIRI DE PE GLOB

Proiectul de la Ramapo al sediului mondial

Autoritățile statului New York îi premiază pe Martorii lui Iehova pentru proiectul complexului rezidențial de la Ramapo

Autoritățile statului New York îi premiază pe Martorii lui Iehova pentru proiectul complexului rezidențial de la Ramapo

New York State Energy Research and Development Authority (NYSERDA) le-a acordat Martorilor lui Iehova un premiu în valoare de 1 milion de dolari pentru proiectul lor care a participat la Buildings of Excellence Competition. Proiectul complexului rezidențial de la Ramapo a este un proiect eco-friendly. Este pentru prima oară când un proiect de construcții din Ramapo sau chiar din comitatul Rockland câștigă un premiu.

Keith Cady, membru al Comitetului proiectului de construcție, afirmă: „Am proiectat complexul de la Ramapo cu obiectivul de a reduce emisiile de gaze, de a utiliza energie curată și de a crea spații sustenabile. Suntem bucuroși că autoritățile statului ne-au apreciat eforturile oferindu-ne acest premiu chiar dacă lucrările de construcție nu au început încă. Vom da o bună întrebuințare banilor primiți, la fel cum facem cu toate donațiile Martorilor lui Iehova”.

Buildings of Excellence Competition este singurul concurs de acest gen din Statele Unite. Această inițiativă a fost demarată în martie 2019, iar până în prezent au fost premiate 63 de proiecte. Potrivit site-ului oficial al NYSERDA, proiectele câștigătoare „reprezintă o sursă de inspirație pentru cei din acest sector ca să asigure un viitor cu o amprentă de carbon zero”.

Suntem recunoscători pentru că autoritățile ne-au recunoscut meritele și pentru că proiectul îi aduce glorie lui Iehova. (Matei 5:16)

a Denumirea oficială a proiectului cu care am intrat în concurs este „Residences at Sterlington”.