Am copilărit în Los Angeles, California (SUA), în mai multe cartiere rău famate, cu gangsteri şi traficanţi de droguri. Părinţii mei au avut şase copii, eu fiind al doilea.

Mama, care făcea parte din cultul evanghelic, ne-a crescut în religia ei. Când am devenit adolescent, am început să duc o viaţă duplicitară. Duminicile cântam în corul bisericii, însă, în celelalte zile ale săptămânii, chefuiam, mă drogam şi duceam o viaţă imorală.

Eram irascibil şi violent. Apelam la orice mijloc posibil ca să câştig. Ceea ce am învăţat la biserică nu m-a ajutat la nimic. Deviza mea era: „Răzbunarea este a lui Dumnezeu, iar eu sunt instrumentul folosit de el!”. La sfârşitul anilor ’60, când eram la liceu, m-am simţit atras de activitatea organizaţiei Panterele Negre, un grup politic cunoscut pentru modul agresiv în care apăra drepturile civile. Drept urmare, am intrat într-un sindicat studenţesc care lupta pentru drepturi civile. De câteva ori am organizat proteste, ceea ce a dus de fiecare dată la închiderea temporară a liceului unde învăţam.

Însă protestele nu-mi satisfăceau pornirile violente. Drept urmare, am început să iau parte la infracţiuni motivate de ură. De exemplu, obişnuiam să vizionez împreună cu prietenii filme care prezentau suferinţele îndurate în trecut de sclavii africani în Statele Unite. Scoşi din minţi de acele nedreptăţi, i-am luat la bătaie pe tinerii albi din cinematograf. Când am ieşit, am mers în câteva cartiere ale albilor ca să-i batem şi pe alţii.

Pe la 18 ani, eu şi fraţii mei eram huligani în sensul deplin al cuvântului. Aveam probleme cu autorităţile. Unul dintre fraţii mei mai mici făcea parte dintr-o bandă renumită, în care am intrat şi eu. Viaţa mea mergea din rău în mai rău.

Părinţii unuia dintre prietenii mei erau Martori ai lui Iehova. Ei m-au invitat la întrunirile de la sala Regatului, iar eu am acceptat invitaţia lor. Am observat imediat cât de diferiţi erau Martorii. Fiecare urmărea în propria Biblie în timpul întrunirilor. Chiar şi tinerii ţineau teme! Am fost impresionat când am aflat că numele lui Dumnezeu este Iehova şi când i-am auzit pe alţii rostindu-i numele (Psalmul 83:18). Deşi congregaţia la care am mers era formată din oameni de diverse naţionalităţi, am observat că între ei nu existau neînţelegeri rasiale.

La început n-am vrut să studiez Biblia cu Martorii, dar îmi plăcea să merg la întrunirile lor. Într-o seară, când eu eram la o întrunire, câţiva prieteni de-ai mei s-au dus la un concert. Acolo au omorât în bătaie un adolescent care n-a vrut să le dea haina lui de piele. A doua zi, aceştia se lăudau cu isprava lor. Când au fost duşi în faţa instanţei, ei au râs de fapta comisă. Cei mai mulţi dintre ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. M-am gândit cu groază la ce mi s-ar fi putut întâmpla dacă i-aş fi însoţit în acea noapte. Am hotărât să-mi schimb viaţa şi să încep să studiez Biblia.

Întrucât trăisem mult timp printre oameni cu prejudecăţi rasiale, eram foarte uimit de lucrurile pe care le vedeam la Martori. De exemplu, când un Martor alb a trebuit să călătorească în străinătate, şi-a lăsat copiii în grija unei familii de negri. O altă familie de albi l-a primit în locuinţa ei pe un tânăr de culoare, care nu avea unde să stea. M-am convins că Martorii lui Iehova respectă cuvintele lui Isus din Ioan 13:35: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi”. Găsisem fraţi adevăraţi!

Pe măsură ce studiam Biblia, am înţeles că trebuia să-mi schimb modul de gândire ca să devin un om paşnic, dar şi ca să consider că acesta este cel mai bun mod de viaţă (Romani 12:2). Treptat am făcut progrese, iar în ianuarie 1974 m-am botezat ca Martor al lui Iehova.

Dar, chiar şi după aceea, a trebuit să lupt cu firea mea. Odată, când eram în lucrarea din casă în casă, am alergat după un hoţ pe care îl surprinsesem furându-mi radioul din maşină. Când m-am apropiat de el, acesta a aruncat radioul şi a fugit. După ce am povestit cum am recuperat radioul, un bătrân de congregaţie din grupul cu care ieşisem în predicare m-a întrebat: „Stephen, ce-ai fi făcut dacă l-ai fi prins pe hoţ?”. Această întrebare m-a ajutat să înţeleg că trebuia să cultiv în continuare calităţi care să mă ajute să fiu paşnic.

În octombrie 1974 am început serviciul cu timp integral, dedicând lunar 100 de ore pentru a-i ajuta pe alţii să afle ce învaţă Biblia. Mai târziu am avut privilegiul de a sluji ca voluntar la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, din Brooklyn, New York. În 1978 m-am întors în Los Angeles pentru a avea grijă de mama mea bolnavă. După doi ani m-am căsătorit cu Aarhonda. Ea m-a ajutat să o îngrijesc pe mama până când aceasta a murit. Ulterior, eu şi Aarhonda am urmat cursurile Şcolii Biblice Galaad şi am fost repartizaţi ca misionari în Panama.

După ce m-am botezat, m-am confruntat cu nenumărate situaţii în care aş fi putut să-mi ies din fire. Am învăţat că este bine fie să mă îndepărtez de oamenii care încearcă să mă provoace, fie să detensionez situaţia în alte moduri. Mulţi oameni, printre care şi soţia mea, mă laudă pentru felul în care reacţionez în asemenea situaţii. De multe ori nici mie nu-mi vine să cred că reuşesc să-mi păstrez calmul. Totuşi, nu-mi atribui meritul pentru schimbările pe care le-am făcut în personalitatea mea. Cred cu tărie că ele sunt dovezi ale puterii Bibliei de a schimba viaţa oamenilor (Evrei 4:12).

Biblia m-a ajutat să am un scop în viaţă şi m-a învăţat să fiu paşnic. Acum nu mai bat oameni, ci îi ajut să găsească vindecare spirituală. Chiar am studiat Biblia cu un fost duşman din liceu. După ce s-a botezat, am fost, un timp, colegi de cameră. Şi în prezent suntem prieteni buni. Până acum, eu şi soţia mea am ajutat peste 80 de persoane să studieze Biblia şi să-şi dedice viaţa lui Iehova.

Îi sunt profund recunoscător lui Iehova pentru că mi-a dat o viaţă fericită şi plină de sens, precum şi o familie minunată de colaboratori în credinţă.