Am fost comandant militar, iar acum sunt soldat al lui Cristos

Relatare de Mark Lewis

„Bună dimineaţa, Maiestate.“ „Bună ziua, Excelenţă.“ „Bună seara, domnule prim-ministru.“ Acestea erau doar câteva dintre saluturile pe care le foloseam ca pilot şi comandant al Escadrilei Transport VIP a Forţelor Aeriene Australiene. Cu aeronavele pilotate de mine au călătorit în Australia şi în întreaga lume şefi de state şi demnitari guvernamentali. Acum însă, desfăşor o activitate ce-mi aduce mult mai multe satisfacţii. Daţi-mi voie să vă explic.

M-AM născut în Perth (Australia de Vest), în 1951, într-o familie cu tradiţie în cariera militară. La 15 ani, m-am înscris la un club de planorism. Aşa a început dragostea mea pentru zbor, dragoste care nu s-a stins niciodată.

La scurt timp după aceea, părinţii mei s-au separat. Am rămas fără familie. Comandantul Escadrilei Avioane de Luptă a Forţelor Aeriene Australiene şi familia lui m-au invitat să stau la ei până la absolvirea liceului. Prin cuvinte şi fapte, el m-a îndemnat să dau la Academia Forţelor Aeriene Australiene ca să devin ofiţer.

Devin pilot

După circa şase ani, mi-am luat licenţa devenind ofiţer şi totodată pilot. La început am pilotat o aeronavă militară de transport, călătorind în toată Australia, în zona Pacificului de Sud şi în sud-estul Asiei. Treceam în zbor prin defileuri înalte şi prin văi adânci şi aterizam apoi pe „piste“ acoperite de iarbă. Era o muncă periculoasă. În acei ani, escadrila noastră a pierdut oameni valoroşi, precum şi câteva avioane. Cu toate acestea, misiunile noastre le-au fost de mare folos celor ce trăiau în regiuni izolate. Transportam materiale de construcţie pentru poduri, buldozere mici pentru tasarea drumurilor, alimente pentru situaţii de urgenţă şi echipe de medici. De asemenea, transportam răniţi sau persoane bolnave, în stare critică.

În 1978, m-am calificat ca instructor de zbor şi m-am întors la Academia Forţelor Aeriene alăturându-mă personalului didactic. Aici am reîntâlnit-o pe Diane, o văduvă tânără care avea o fetiţă de trei ani. Soţul ei îmi fusese coleg la Academie, dar ulterior murise într-un accident aviatic. Când am cerut-o în căsătorie, m-a rugat să-i dau timp de gândire. Nu era sigură dacă mai voia să se căsătorească cu un alt pilot.

Între timp, am primit un post ca aghiotant al guvernatorului general al Australiei, pe o perioadă de 12 luni. Viaţa la Government House, din Canberra, m-a adus mai aproape de scena politică şi presupunea strânse legături cu autorităţile civile, militare şi religioase. La încheierea  celor 12 luni, mi-am reluat activităţile ca instructor de zbor. La scurt timp după aceea, în 1980, m-am căsătorit cu Diane.

În 1982, am acceptat să particip la un schimb de experienţă de doi ani cu Forţele Aeriene ale SUA în calitate de ofiţer de siguranţă a zborului şi de investigator al accidentelor aviatice. A trebuit să călătoresc pe întreg teritoriul Statelor Unite. Am zburat chiar şi pe teritoriul Irlandei de Nord. Munca mea consta în investigarea accidentelor aviatice şi în evaluarea structurii aeronavelor şi a operaţiunilor de zbor cu scopul îmbunătăţirii siguranţei zborului.

Mă întorc în Australia

După ce m-am întors în Australia, a venit pe lume fiica noastră Kerry. Aveam acum o familie alcătuită din patru membri. Întrucât munceam mult, Diane a trebuit să fie nu numai mamă, ci şi tată. Viaţa noastră de familie a avut mult de suferit. Trei ani mai târziu, am primit postul de comandant al Escadrilei Transport VIP, aşa cum am menţionat la început. În 1991, când a izbucnit Războiul din Golf, escadrila mea a susţinut operaţiunile ONU în acel conflict, precum şi alte operaţiuni ONU în Pakistan, Afghanistan, Africa şi Israel.

În 1992, am devenit ofiţer de stat major. Ca asistent personal al comandantului suprem al forţelor armate australiene, am reuşit să înţeleg şi mai bine relaţiile dintre armată, politică şi ONU. Ajunsesem la concluzia că ONU era deficitară în multe privinţe. Totuşi, părea a fi singura speranţă a omenirii pentru o lume mai bună. Însă ceea ce se întâmpla în familia mea m-a determinat să-mi schimb punctul de vedere.

Întrebările lui Diane primesc răspuns

După ce i-a murit primul soţ, Diane, de confesiune romano-catolică, a căutat în zadar răspuns la întrebările ei. Situaţia însă s-a înrăutăţit dramatic când fiica noastră mai mare, Renee, a început să manifeste interes faţă de ocultism. Diane a observat acasă la o prietenă o revistă Treziţi-vă! ce anunţa publicarea într-o ediţie viitoare a unui articol despre satanism. * Nu mai văzuse niciodată revista Treziţi-vă!. Tot drumul spre casă, Diane s-a gândit cum să obţină revista.

Trei zile mai târziu, Martorii lui Iehova au bătut la uşa noastră, iar Diane şi-a obţinut mult râvnita revistă. Ulterior, ea a acceptat un studiu biblic şi a început să asiste la întrunirile creştine. Îmi părea bine că studia Biblia şi chiar am însoţit-o la câteva întruniri. Totuşi, nu voiam să mă implic. Nu mă consideram un om religios. Deşi credeam în Dumnezeu, ipocrizia pe o care o văzusem în religie m-a determinat să stau deoparte. Nu puteam înţelege, de pildă, de ce preoţii militari propovăduiau iubirea şi pacea, dar susţineau războiul.

Diane lăsa prin casă reviste Turnul de veghe şi Treziţi-vă! în speranţa că aveam să le citesc. Pe unele le citeam, dar apoi le aşezam cu atenţie exact ca înainte. Nu voiam să creadă că mă interesau. Pe măsură ce cunoştinţa mea din Biblie creştea, mă tulburau profund două texte biblice. Unul era Revelaţia 19:17, 18, unde se vorbeşte despre păsări care aveau să mănânce carnea „comandanţilor“ celălalt era Revelaţia 17:3, unde se vorbeşte despre „o fiară de culoare stacojie“. Martorii afirmau că această fiară reprezintă Organizaţia Naţiunilor Unite. * Punctul meu de vedere cu privire la această organizaţie internaţională era cu totul altul. Totuşi, refuzam să caut un răspuns la întrebările ce-mi veneau în minte.

În 1993, Diane m-a invitat să asist la botezul ei. Dorinţa sa m-a luat prin surprindere. Am întrebat-o: „Dacă ar fi să alegi, pe cine ai alege: pe Iehova sau pe mine?“. La care, ea mi-a răspuns: „Pe Iehova. Dar sper să nu fiu nevoită să fac o  alegere. Vă vreau pe amândoi în viaţa mea“. Atunci mi-am dat seama că trebuia să aflu mai multe despre această persoană care intrase în viaţa soţiei mele. Un bătrân creştin din localitate s-a oferit să studieze Biblia cu mine, iar eu am acceptat.

Mă interesau mai cu seamă profeţiile biblice, întrucât acestea au legătură cu evenimente din istoria militară şi politică a lumii. De pildă, la Academie studiasem despre realizările militare ale grecilor din Antichitate. Acum învăţam că multe evenimente din istoria grecilor, consemnate în capitolul 8 din cartea Daniel, fuseseră aşternute în scris cu secole înainte de a avea loc. Această profeţie, dar şi altele m-au convins încetul cu încetul că Biblia este inspirată de Dumnezeu.

Priveam acum cu alţi ochi şi ONU. Eram conştient că forţele armate nu puteau rezolva problemele omenirii, că adevărata pace nu putea fi instaurată prin ameninţarea cu războiul şi că ONU nu putea înlătura disensiunile politice, religioase şi etnice, care nu fac altceva decât să genereze războaie. Începeam să-mi dau seama că numai Dumnezeu putea pune capăt problemelor omenirii. De fapt, chiar făcea lucrul acesta în rândurile organizaţiei mondiale a Martorilor lui Iehova (Psalmul 133:1; Isaia 2:2–4). Dar oare eram în stare să-mi părăsesc cariera militară pentru a-i sluji lui Dumnezeu?

Iau poziţie de partea adevărului biblic

În 1994 mi-am dat seama că trebuia să iau o decizie. Am asistat la un congres de district al Martorilor lui Iehova, ţinut în Sydney, iar drama în costume de epocă, prezentată cu ocazia acelui congres, vorbea despre alegerea pe care trebuia să o facă Israelul antic: să-i slujească fie lui Iehova, fie lui Baal, o zeitate canaanită. Ilie, profetul lui Iehova, s-a adresat poporului: „Până când veţi şchiopăta între două păreri? Dacă Iehova este adevăratul Dumnezeu, urmaţi-l pe el, dar dacă este Baal, urmaţi-l pe el!“ (1 Regi 18:21). Acele cuvinte mi-au pătruns adânc în inimă. Asemenea israeliţilor, eram indecis. Trebuia să iau o hotărâre: Aveam să-i slujesc lui Iehova sau aveam să-mi continui cariera militară?

În acea seară, în timp ce ne îndreptam spre casă cu maşina, i-am spus lui Diane că intenţionam să ies din Forţele Aeriene şi că voiam să devin Martor al lui Iehova. Deşi uimită de decizia mea bruscă, mi-a acordat tot sprijinul. După câteva zile, mi-am dat demisia.

La acea vreme, eram comandantul corpului de ofiţeri aspiranţi de la Academia Militară din Canberra, capitala ţării. Supravegheam instruirea militară a circa 1.300 de persoane, între care ofiţeri aspiranţi în cadrul forţelor aeriene, navale şi terestre, precum şi alţi membri ai personalului militar. În ultima zi a anului universitar, am declarat în faţa a 400 de persoane, între care seniori cadeţi şi membri ai personalului militar, că ieşeam din armată pentru a participa la o lucrare de voluntariat, mergând din casă în casă şi predându-le oamenilor învăţăturile Bibliei. În urma anunţului meu, am avut câteva discuţii interesante.

Devin slujitor cu timp integral

Am început să predic din ziua în care am fost scos din evidenţele militare. M-am botezat trei luni mai târziu, în aprilie 1995. Apoi, imediat ce situaţia mi-a permis, am început pionieratul regular, ceea ce însemna că aveam să-mi folosesc o mare parte a timpului în lucrarea de predicare.

A trebuit să fac multe schimbări pentru ca din comandant militar să devin ‘soldat al lui Cristos’ (2 Timotei 2:3). Prima mea sarcină în congregaţie a fost să le ţin microfonul celor ce răspundeau. A trebuit să învăţ să-i rog pe ceilalţi să facă anumite lucruri, nu să le dau ordine. Deşi în viaţa mea consideraţia şi iubirea au devenit mai importante decât eficienţa, duc şi acum o luptă pentru a păstra un echilibru între aceste calităţi. De asemenea, întrucât venitul nostru era mai mic, a trebuit să ne simplificăm stilul de viaţă.

Lucrarea de predicare mi-a plăcut mult, şi încă îmi place. Odată, când eram în lucrarea din casă  în casă cu Kerry, care pe atunci avea nouă ani, am rugat-o să fie atentă la reacţia locatarilor. Ne-am dat seama că, deşi pe mulţi oameni nu-i interesa mesajul nostru, totuşi găseam persoane amabile sau chiar interesate. A fost o experienţă încurajatoare pentru amândoi. Cealaltă fiică a noastră, deşi a studiat Biblia, a ales să nu-i slujească deocamdată lui Iehova.

Eu şi Diane am încurajat-o pe Kerry să-şi fixeze drept obiectiv serviciul cu timp integral. Şi, de curând, am avut minunata ocazie de a participa la cursurile Şcolii pentru Pionieri împreună cu ea. Pentru ea era prima oară, pentru mine a doua oară. Cât de bucuroşi suntem să îi vedem atât pe ea, cât şi pe alţi tineri făcând progrese spirituale şi îndeplinindu-şi serviciul creştin! (Psalmul 110:3)

Bogate binecuvântări

Privind înapoi, văd atât asemănările, cât şi contrastele dintre serviciul militar şi serviciul ca soldat al lui Cristos. Ambele cariere pretind loialitate, ascultare, integritate, autodisciplină şi sacrificii. Cu toate acestea, spre deosebire de cei din armată, care sunt gata să moară pentru patrie şi camarazi, adevăraţilor creştini li se pretinde să-şi iubească şi duşmanii (Matei 5:43–48). Şi, în timp ce eroii sunt decoraţi, poate pentru un singur act de curaj, adevăraţii creştini câştigă aprobarea lui Dumnezeu prin perseverenţa în serviciul lor fidel, care le-ar putea pretinde curaj în faţa opoziţiei, a ridiculizărilor şi a altor încercări ani la rând (Evrei 10:36–39). Colaboratorii mei creştini sunt într-adevăr oameni de înaltă ţinută morală.

Am renunţat la saluturile menţionate la început. Acum spun: „Bună dimineaţa, soră!“ sau „Bună seara, frate!“. Câtă fericire aduce serviciul creştin alături de oameni care-l iubesc cu adevărat pe Dumnezeu! Cea mai mare onoare însă este aceea de a-i sluji Dumnezeului Preaînalt, Iehova! Nu-mi pot închipui o viaţă mai frumoasă decât aceasta!

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 14]

Spre deosebire de cei din armată, care sunt gata să moară pentru patrie şi camarazi, adevăraţilor creştini li se pretinde să-şi iubească şi duşmanii

[Legenda fotografiei de la paginile 12, 13]

Trecând cu un avion al Escadrilei Transport VIP a Forţelor Aeriene pe deasupra Palatului Parlamentului, Canberra

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Dramă biblică la congresul de district din 1994, ţinut la Sydney (Australia)

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Cu Kerry la Şcoala pentru Pionieri

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Cu Diane şi Kerry azi