Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce e greşit să înjur?

De ce e greşit să înjur?

Tinerii se întreabă

De ce e greşit să înjur?

„Nu voiam să fiu diferită de colegi. Cred că aşa am dobândit obiceiul de a înjura.“ — Melanie. *

„Nu credeam că e o problemă să înjur. Şi la şcoală, şi acasă, auzeam mai mereu înjurături.“ — David.

DE CE când îi aud pe adulţi înjurând sau vorbind vulgar mulţi cred că e ceva firesc, dar când îi aud pe tineri înjurând sunt revoltaţi? Oare vârsta determină dacă e potrivit sau nu să înjuri? Din moment ce atât de mulţi oameni folosesc un limbaj obscen — şi, după cât se pare, există norme diferite, unele pentru adulţi şi altele pentru tineri — te-ai putea întreba pe bună dreptate: „De ce e greşit să înjur?“.

Cum ajungi să foloseşti un limbaj obscen

La tot pasul auzi vorbindu-se obscen. Unii tineri spun că, dacă ar primi câte un leu pentru fiecare cuvânt vulgar pe care-l aud la şcoală, nu ar trebui să muncească niciodată, iar părinţii lor ar putea ieşi liniştiţi la pensie. O tânără de 15 ani, pe nume Eve, spune: „Nu e frază în care colegii mei să nu includă şi câteva înjurături. Când zi de zi auzi astfel de cuvinte, ţi-e greu să nu vorbeşti ca ei“.

Eşti şi tu, asemenea lui Eve, mai mereu în preajma unor oameni care înjură? Ţi-ai făcut şi tu obiceiul de a înjura? * Dacă e aşa, stai puţin şi gândeşte-te de ce înjuri. Dacă identifici motivul, îţi va fi mai uşor să renunţi la acest obicei.

Ţinând cont de acest lucru, încearcă să răspunzi la următoarele întrebări:

Din ce cauză ţi se întâmplă să înjuri de cele mai multe ori?

□ Ca să-mi exprim furia şi nemulţumirea

□ Ca să atrag atenţia asupra mea

□ Ca să fiu asemenea colegilor

□ Ca să par un tip dur

□ Ca să mă răzvrătesc împotriva celor cu autoritate

□ Altele ․․․․․

În ce situaţii ţi se întâmplă să înjuri cel mai des?

□ La şcoală

□ La locul de muncă

□ În e-mailuri, SMS-uri sau mesaje instantanee

□ Când sunt singur

Cum îţi justifici limbajul murdar?

□ Şi colegii înjură

□ Şi părinţii înjură

□ Şi profesorii înjură

□ Lumea divertismentelor e plină de înjurături

□ Nu e mare lucru, sunt doar cuvinte

□ Nu înjur decât în prezenţa celor pe care nu-i deranjează

□ Altele ․․․․․

Dar ce motive ai avea ca să pui capăt acestui obicei? E chiar atât de greşit să înjuri? Gândeşte-te la cele ce urmează.

Înjurăturile nu sunt doar cuvinte. Isus a spus: „Din plinătatea inimii vorbeşte gura“ (Luca 6:45). Cuvintele noastre nu arată ce fel de persoană am vrea să fim, ci ce fel de persoane suntem în realitate. Când vorbeşti urât pentru că şi alţii vorbesc aşa, tu, practic, „te iei după mulţime“ şi demonstrezi că nu ţii la propriile valori (Exodul 23:2, Cornilescu, 1996).

Dar asta nu e totul. James O’Connor, specialist în comunicare, afirmă: „Cei ce înjură sunt de obicei antipatici, critici, cinici, mânioşi, certăreţi, nefericiţi şi veşnic nemulţumiţi“. De exemplu, dacă cineva înjură ori de câte ori ceva nu-i iese bine, înseamnă că se aşteaptă ca toate lucrurile să-i meargă întotdeauna perfect. Practic, nu suportă ideea de a face greşeli. În altă ordine de idei, James O’Connor afirmă că cei ce nu înjură „sunt de obicei persoane calme, . . . mature, care [pot] face faţă neplăcerilor de zi cu zi“. Ce fel de persoană ţi-ar plăcea ţie să fii?

Limbajul murdar îţi strică reputaţia. Ca majoritatea tinerilor, şi tu ţii probabil la imaginea ta. Ţi-ar plăcea să le faci altora o impresie bună. Dar ştiai că modul în care vorbeşti are un impact mai puternic asupra celorlalţi decât modul în care arăţi? Adevărul este că modul tău de a vorbi arată

▪ ce fel de prieteni îţi vei face,

▪ dacă vei fi sau nu angajat la un anumit loc de muncă,

▪ cât respect ţi se va arăta.

E lucru ştiut: impresia pe care o creează înfăţişarea ta se poate şterge de îndată ce deschizi gura. James O’Connor spune: „Niciodată nu vei şti câte ocazii de a-ţi face prieteni ai ratat, cât de des ai făcut pe cineva să se îndepărteze de tine sau în câte rânduri ai scăzut în ochii altora deoarece ai folosit cuvinte murdare fără să te gândeşti la consecinţe“. Lecţia? Dacă vorbeşti vulgar, tu vei avea de suferit!

Vorbind murdar, arăţi dispreţ faţă de Cel ce a creat vorbirea. Să zicem că i-ai oferit unui prieten în dar o cămaşă sau un pulover. Cum te-ai simţi dacă l-ai vedea pe prietenul tău că foloseşte acel articol de îmbrăcăminte pe post de cârpă sau de preş? Gândeşte-te cum trebuie să se simtă Creatorul nostru când folosim în mod nepotrivit darul vorbirii. Nu e de mirare, aşadar, că Biblia spune: „Orice amărăciune răutăcioasă, furie, mânie, strigăt şi vorbire jignitoare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice răutate“ (Efeseni 4:31).

După cum vezi, există motive întemeiate pentru a nu mai înjura. Totuşi, dacă acest obicei a prins rădăcini adânci în personalitatea ta, cum l-ai putea învinge?

În primul rând: Înţelege că trebuie să te schimbi. Nu vei înceta să înjuri până când nu vei realiza ce beneficii poţi avea dacă faci schimbări în modul de a vorbi. Care dintre următoarele obiective te-ar putea impulsiona pe tine să nu mai înjuri?

□ A fi plăcut Celui ce a creat vorbirea

□ A câştiga respectul altora

□ A-mi îmbogăţi vocabularul

□ A-mi rafina personalitatea

În al doilea rând: Încearcă să-ţi dai seama de ce înjuri. Melanie spune: „Când înjuram mă simţeam oarecum mai puternică. Nu-mi plăcea să fiu tratată de sus. Voiam să deţin controlul, să-i pun la punct pe cei din jur, aşa cum făceau şi prietenii mei“.

Cum stau lucrurile în cazul tău? Dându-ţi seama de ce înjuri, vei şti cum să abordezi problema. De pildă, dacă înjuri doar pentru că ceilalţi înjură, trebuie să înveţi să ai mai multă încredere în forţele proprii. Pe măsură ce te maturizezi, devii mândru de calităţile tale, iar asta te ajută să învingi obiceiul de a înjura.

În al treilea rând: Caută alte modalităţi de a te exprima. Nu e suficient doar să-ţi muşti limba, cum se spune. Ca să învingi obiceiul de a vorbi urât e important să îmbraci „noua personalitate“ (Efeseni 4:22–24). Astfel, vei dobândi mai multă stăpânire de sine, vei avea conştiinţa propriei valori şi-i vei respecta mai mult pe cei din jur.

Următoarele versete te vor ajuta să îmbraci şi să păstrezi noua personalitate.

Coloseni 3:2: „Gândiţi-vă întotdeauna la lucrurile de sus“.

Aplicare: Obligă-ţi mintea să preţuiască lucrurile curate. Gândurile îţi influenţează vorbirea.

Proverbele 13:20: „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept, dar cine se întovărăşeşte cu cei fără minte o duce rău“.

Aplicare: Poţi fi influenţat de modul în care vorbesc cei cu care te întovărăşeşti.

Psalmul 19:14: „Fie ca vorbele gurii mele şi cugetarea inimii mele să fie plăcute înaintea ta, o, Iehova“.

Aplicare: Iehova observă cum ne folosim darul vorbirii.

Ai nevoie de mai mult ajutor? Foloseşte tabelul de mai sus pentru a urmări progresul făcut şi notează de câte ori ai folosit un cuvânt murdar. Vei fi surprins, probabil, când vei vedea cât de repede ţi-ai îmbunătăţit modul de a vorbi!

[Note de subsol]

^ par. 3 Numele din acest articol au fost schimbate.

^ par. 8 Creştinii au un motiv bine întemeiat pentru a nu vorbi obscen, întrucât Biblia spune: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură“; „Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, dreasă cu sare“ (Efeseni 4:29; Coloseni 4:6).

MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI

Ce rol are vorbirea murdară în

▪ genul de prietenii pe care le vei avea?

▪ şansele de a fi angajat la un anumit loc de muncă?

▪ modul în care vei fi privit de alţii?

[Chenarul de la pagina 21]

URMĂREŞTE-ŢI PROGRESUL

Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

Săptămâna 1 ․․․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․ ․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․․ ․․․․․․

Săptămâna 2 ․․․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․ ․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․․ ․․․․․․

Săptămâna 3 ․․․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․ ․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․․ ․․․․․․

Săptămâna 4 ․․․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․ ․․․․ ․․․․․․ ․․․․․․․․ ․․․․․․

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Nu ţi-ai bate joc de un cadou la care ţii, nu-i aşa? De ce ţi-ai bate joc de darul vorbirii?