Misterul maimuţelor de pe stâncă

CÂND vă gândiţi la maimuţe, vă gândiţi numaidecât la zonele cu climă tropicală. Puţine specii de maimuţe se aventurează în zonele temperate. Totuşi, există una sau două excepţii demne de a fi amintite.

Pe înălţimile munţilor Atlas din nordul Africii, unde e ceva obişnuit să ningă iarna, mici grupuri de maimuţe berbere * cutreieră pădurile de cedru şi stejar. Însă la vreo 300 km depărtare spre nord, pe Stânca Gibraltar, situată în punctul cel mai sudic al Europei, întâlnim un grup izolat de maimuţe din aceeaşi specie.

Cum explică naturaliştii acest mister? Unii sunt de părere că, în trecutul îndepărtat, maimuţele au populat regiuni din Europa, iar cele din Gibraltar sunt singurele care au supravieţuit până azi. În opinia altora însă, colonizatorii britanici ori cei arabi au adus maimuţele pe Stânca Gibraltar. Potrivit unei legende, maimuţele au traversat strâmtoarea îngustă ce desparte Europa de Africa printr-un tunel subteran, care din păcate azi nu mai există. Dar indiferent de calea pe care au ajuns aici, maimuţele berbere sunt singurele maimuţe care trăiesc în sălbăticie în Europa.

Ele populează pădurile de pin care acoperă partea superioară a Stâncii. Deşi nu numără decât vreo sută de exemplare, maimuţele berbere au devenit, potrivit Ligii Internaţionale pentru Protecţia Primatelor, „cei mai faimoşi locuitori ai peninsulei“. *

Întrucât Gibraltarul este vizitat anual de şapte milioane de turişti, jucăuşele maimuţe nu duc lipsă de mâncare. Chiar dacă se hrănesc cu plante sălbatice, nu se sfiesc să cerşească mâncare de la turişti, ba chiar s-o fure uneori de la ei. În plus, autorităţile locale le oferă maimuţelor fructe şi legume.

Toaleta suratelor, activitate importantă în viaţa grupului, le ia cam un sfert din zi. Şi masculii, şi femelele se ocupă de pui şi se joacă cu ei. Deşi trăiesc în grupuri bine sudate, apar uneori neînţelegeri ce se transformă în lupte. Maimuţele mai bătrâne recurg la ameninţări şi ţipete ca să le alunge pe cele mai tinere. O altă tactică folosită este clănţănitul din dinţi care, paradoxal, pare că linişteşte spiritele.

Probabil că sosirea lor în Gibraltar va rămâne un mister. Totuşi, aceste maimuţe sociabile dau un farmec aparte promontoriului de calcar ce stă de strajă la intrarea în Marea Mediterană. Fără ele, Gibraltarul probabil că n-ar mai fi la fel.

[Note de subsol]