„Prin urechea acului“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

ÎN 1798, exploratorii britanici descopereau strâmtoarea Bass. Amiralitatea era în culmea fericirii. Separând insula Tasmania de continentul australian, acest pasaj maritim reducea cu 610 mile marine (1 100 km) călătoria dintre Anglia şi Sydney.

Strâmtoarea Bass s-a dovedit însă a fi una dintre cele mai primejdioase căi maritime din lume. Din cauza furtunilor violente venind dinspre vest, a curenţilor puternici şi a adâncimii medii de doar 50–70 m, marea se înfurie, stârnind valuri uriaşe. Dar primejdioase sunt şi stâncile colţuroase ale insulei King, situată chiar la mijlocul intrării de vest în strâmtoare.

În zilele noastre, strâmtoarea Bass nu e greu de străbătut. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Pe vremea corăbiilor şi a instrumentelor nautice primitive, să intri cu nava prin partea de vest a strâmtorii era o adevărată încercare. Trebuia să te strecori prin ea ca „prin urechea acului“, ziceau marinarii.

Ruta cercului mare

Pe la începutul veacului al XIX-lea, corăbiilor le trebuiau vreo cinci luni ca să străbată cele 10 450 de mile (19 000 km) dintre Anglia şi estul Australiei. Iar călătoria numai plăcută nu era! Sutele de pasageri (majoritatea emigranţi şi ocnaşi) stăteau de obicei îngrămădiţi sub punte într-o mizerie de nedescris. Răul de mare, foametea şi bolile îi chinuiau amarnic, iar puricii şi păduchii le erau tovarăşi de drum nedespărţiţi. Călătorii mureau pe capete. * Totuşi, speranţa unei vieţi mai bune le dădea tăria de a nu cădea pradă disperării.

În 1852, lucrurile au luat o turnură neaşteptat de bună, când căpitanul James (Bully) Forbes a găsit o rută mai scurtă între Anglia şi sud-estul Australiei. Forbes a abandonat paralela 39, care părea cea mai scurtă rută prin sudul Oceanului Indian spre Australia, şi a ales ruta cercului mare *, care l-a dus mai la sud, spre Antarctica. Deşi a avut de înfruntat aisbergurile şi valurile uriaşe, corabia lui Forbes, Marco Polo, cu 701 emigranţi la bord, acosta în portul Melbourne (statul Victoria) după doar 68 de zile, scurtând aproape la jumătate durata călătoriei — o performanţă cu adevărat bine-venită, căci statul Victoria era în plină febră a aurului. La vestea nemaipomenitei călătorii, mii de oameni s-au înghesuit să se îmbarce spre Ţara de la Antipozi, dornici să se facă mineri.

După ce corăbiile ridicau ancora din Anglia, următoarea oprire era Capul Otway, situat la  8 430 de mile (16 000 km) depărtare. Pentru a calcula latitudinea, navigatorii foloseau un sextant şi table nautice, iar pentru a calcula longitudinea, cronometrul navei, care arăta ora meridianului Greenwich. Ora locală era stabilită în funcţie de poziţia soarelui. Fiecare diferenţă de o oră între ora locală şi ora meridianului Greenwich reprezenta 15° longitudine. Cunoscând latitudinea şi longitudinea, navigatorii iscusiţi stabileau cu destulă precizie poziţia navei.

Situaţia era însă tragică uneori. Soarele rămânea ascuns în nori zile de-a rândul, iar primele cronometre nu erau întotdeauna exacte. O singură secundă pierdută sau câştigată zilnic timp de trei luni însemna o abatere a navei de 26 de mile (50 km) de la ruta stabilită. Pe ploaie, ceaţă sau întuneric, unele nave deviau de la traseu şi nu reuşeau să intre în strâmtoarea Bass, naufragiind pe ţărmul stâncos al insulei King sau al statului Victoria. Mulţi călători pe mare trebuie să fi simţit precum căpitanul unei corăbii care, zărind din depărtare Capul Otway, a exclamat: „Slavă Domnului că n-am dat greş!“. Cuvintele lui stau mărturie iscusinţei navigatorilor veacului al XIX-lea, care, în mare parte, au trecut teferi şi nevătămaţi „prin urechea acului“. Unele corăbii însă au avut parte de un sfârşit tragic.

Mormântul unei corăbii

1 iunie 1878. Înainte să se mijească de ziuă, cliperul Loch Ard înainta anevoie prin ceaţă spre coasta statului Victoria. Era a doua zi de ceaţă. Întrucât nu reuşise să stabilească cu precizie poziţia navei, căpitanul se apropiase mai mult de coasta australiană decât îşi închipuia. Ca prin minune însă ceaţa s-a risipit, dezgolind privirilor înspăimântate ale marinarilor stânci colţuroase, înalte de 90 m, la doar o milă depărtare! Echipajul s-a căznit mult să întoarcă nava, dar vântul şi mareea erau potrivnice. În mai puţin de o oră, Loch Ard s-a izbit violent de o stâncă, iar 15 minute mai târziu nava pierea înghiţită de ape!

Din cei 54 de oameni aflaţi la bord, doar doi au supravieţuit: ucenicul Tom Pearce şi Eva Carmichael, o pasageră, amândoi având sub 20 de ani. Tom a stat ore în şir în apele îngheţate ţinându-se de o barcă de salvare răsturnată. În cele din urmă, mareea l-a atras între stânci. Zărind o fâşie de plajă împânzită de rămăşiţele navei naufragiate a înotat într-acolo. Era salvat! Eva, în schimb, nu ştia să înoate. Vreo patru ore s-a ţinut strâns de nişte bucăţi de lemn până când a fost şi ea atrasă de maree între aceleaşi stânci. Văzându-l pe Tom pe plajă, a strigat după ajutor. Tom s-a aruncat în valurile înspumegate. După ce s-a luptat cu valurile vreme de o oră, a adus-o pe Eva în cele din urmă pe ţărm, tânăra fiind într-o stare de semiconştienţă. Eva a povestit mai târziu: „M-a dus într-o peşteră înfricoşătoare, la mai mult de 50 m depărtare de plajă, şi, găsind o cutie de coniac, a spart o sticlă şi mi-a dat să beau. M-am înviorat puţin. A rupt iarbă şi crengi din arbuşti ca să mă întind pe ele. Preţ de câteva ore am fost într-o stare de inconştienţă“. Între timp, Tom s-a căţărat pe stânci, pornind în căutare de ajutoare. La mai puţin de 24 de ore de la scufundarea navei Loch Ard, Tom şi Eva erau la o fermă din apropiere. Eva îşi pierduse în naufragiu şi părinţii, şi cei cinci fraţi ai săi (trei fraţi şi două surori).

În zilele noastre, mii de nave, mici şi mari, străbat anual strâmtoarea Bass fără probleme. În drum, ele trec prin locuri unde au naufragiat peste 100 de nave, de care se ştie. Unele dintre aceste locuri, precum Loch Ard Gorge din Parcul  Naţional Port Campbell (Victoria), sunt vizitate de turişti. Ele amintesc de curajul de care au dat dovadă oameni ai veacului al XIX-lea, care, după ce au străbătut jumătate din glob în căutarea unei vieţi mai bune, s-au încumetat să facă şi ultimul pas: să treacă „prin urechea acului“.

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 17]

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EVA ŞI CU TOM?

Eva Carmichael şi Tom Pearce, singurii care au supravieţuit naufragiului navei Loch Ard, au devenit celebri peste noapte. „Naufragiul făcea senzaţie în presa [australiană]. Ziarele îl înfăţişau pe Tom ca pe un erou, iar pe Eva ca pe o frumuseţe fără seamăn; ba chiar prevesteau că cei doi îşi vor uni vieţile“, se spune în cartea Cape Otway — Coast of Secrets (de Bruce Pascoe şi Lyn Harwood). Deşi Tom a cerut-o în căsătorie pe Eva, ea l-a refuzat, iar trei luni mai târziu s-a întors în Irlanda unde s-a căsătorit şi a avut copii. A murit în 1934, la 73 de ani. Tom s-a reîntors pe mare. N-a trecut mult timp şi a mai suferit un naufragiu, căruia i-a supravieţuit din nou. După ce a fost căpitan pe vapoare mai mulţi ani, a murit în 1909, la 50 de ani.

[Provenienţa fotografiilor]

Ambele fotografii: Flagstaff Hill Maritime Village, Warrnambool

[Diagrama/Ilustraţia de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Aflat la comanda navei „Marco Polo“ (sus), Forbes a navigat din Anglia în Australia pe mult mai rapida rută a cercului mare

[Diagrama]

VECHEA RUTĂ

paralela 39

RUTA CERCULUI MARE

Cercul Polar de Sud

[Harta]

OCEANUL ATLANTIC

OCEANUL INDIAN

ANTARCTICA

[Provenienţa ilustraţiei]

Din ziarul The Illustrated London News, 19 februarie 1853

[Diagrama/Harta de la paginile 16, 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Marinarii ziceau că a pătrunde în strâmtoarea Bass prin partea de vest era ca şi cum a-i trece „prin urechea acului“

[Harta]

AUSTRALIA

VICTORIA

MELBOURNE

Parcul Naţional Port Campbell

Cape Otway

Strâmtoarea Bass

Insula King

TASMANIA

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

După ce s-a izbit de stânci, nava „Loch Ard“ s-a scufundat în 15 minute

[Provenienţa ilustraţiei]

La Trobe Picture Collection, State Library of Victoria

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Parcul Naţional Port Campbell: 1) locul în care „Loch Ard“ s-a izbit de stânci; 2) unde se află peştera în care s-a adăpostit Tom Pearce

[Provenienţa fotografiei]

Photography Scancolor Australia