Salt la conţinut

Salt la cuprins

Tineri, cum puteţi lua decizii înţelepte?

Tineri, cum puteţi lua decizii înţelepte?

‘Tineri şi fecioare, lăudaţi numele lui Iehova!’ (PS. 148:12, 13)

1. Ce bucurii au mulţi tineri care îi slujesc lui Iehova?

TRĂIM într-o perioadă foarte importantă din istorie. Mai mult ca oricând, milioane de oameni din toate naţiunile vin la închinarea adevărată (Rev. 7:9, 10). Mulţi tineri se bucură de experienţe frumoase în timp ce îi ajută pe alţii să înţeleagă adevărurile din Biblie, care salvează vieţi (Rev. 22:17). Unii tineri conduc studii biblice, ajutându-i pe oameni să aibă o viaţă mai fericită. Alţii predică plini de zel vestea bună în teritorii de limbă străină (Ps. 110:3; Is. 52:7). Ce ai putea face pentru a participa şi mai mult la această lucrare ce aduce satisfacţii?

2. Cum arată exemplul lui Timotei că Iehova doreşte să le încredinţeze responsabilităţi tinerilor? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

2 Ca tânăr, poţi lua decizii care mai târziu te vor ajuta să-i slujeşti mai mult lui Iehova şi să ai parte de satisfacţii. De exemplu, Timotei a luat decizii înţelepte, iar când avea în jur de 20 de ani, a fost numit să slujească în calitate de misionar (Fap. 16:1-3). Se pare că, după numai câteva luni, Pavel l-a rugat pe Timotei să viziteze congregaţia din Tesalonic. Din cauza unei persecuţii aprige, Pavel fusese nevoit să plece din acel oraş, însă el a avut încredere că Timotei îi va întări pe fraţii de acolo (Fap. 17:5-15; 1 Tes. 3:1, 2, 6). Gândeşte-te cum s-a simţit Timotei când a primit acea însărcinare!

 CEA MAI IMPORTANTĂ DECIZIE

3. Care este cea mai importantă decizie pe care o poţi lua şi când ar trebui să iei această decizie?

3 Tinereţea este o perioadă în care trebuie să iei decizii importante. Însă există o decizie mai importantă decât toate: decizia de a-i sluji lui Iehova. Când este cel mai bine să iei această decizie? Iehova spune: „Adu-ţi aminte de Marele tău Creator acum, în zilele tinereţii tale” (Ecl. 12:1). Singura modalitate de a-ţi aminti de Iehova este aceea de a-i sluji cu toată inima ta (Deut. 10:12). Aceasta este cea mai importantă decizie pe care o poţi lua. Ea îţi va influenţa tot restul vieţii (Ps. 71:5).

4. Ce decizii importante vor influenţa modul în care îi slujeşti lui Dumnezeu?

4 Bineînţeles, decizia de a-i sluji lui Iehova nu este singura decizie care îţi va influenţa viitorul. De exemplu, trebuie să te gândeşti şi dacă te vei căsători sau nu, cu cine te vei căsători şi cum îţi vei câştiga existenţa. Acestea sunt decizii foarte importante. Însă, înainte de toate, este înţelept să alegi să-i slujeşti lui Iehova cu toată inima ta (Deut. 30:19, 20). De ce? Deoarece între aceste decizii există o legătură strânsă. Ce vei decide cu privire la căsătorie şi la locul de muncă va influenţa modul în care îi slujeşti lui Dumnezeu. (Compară cu Luca 14:16-20.) Tot aşa, dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu îţi va influenţa deciziile privind căsătoria şi locul de muncă. De aceea, ia mai întâi decizii cu privire la lucrurile mai importante (Filip. 1:10).

CUM ÎŢI VEI FOLOSI TINEREŢEA?

5, 6. Arătaţi cum ne ajută deciziile bune să-i slujim mai mult lui Iehova. (Vezi şi articolul „Alegerea pe care am făcut-o când eram copil” din acest număr al revistei.)

5 După ce iei decizia de a-i sluji lui Iehova, gândeşte-te ce doreşte el să faci şi alege cum îi vei sluji. Un frate japonez a scris: „Când aveam 14 ani, am mers în predicare cu un bătrân de congregaţie, care a observat că nu simţeam bucurie în lucrare. Plin de blândeţe, el mi-a zis: «Yuichiro, mergi acasă. Aşază-te la birou şi gândeşte-te bine la ce a făcut Iehova pentru tine». Am făcut aşa cum mi-a spus. De fapt, am continuat să meditez şi să mă rog câteva zile. Treptat, atitudinea mea s-a schimbat. Nu după mult timp, am simţit bucurie în serviciul lui Iehova. Îmi plăcea să citesc despre misionari şi am început să mă gândesc cum i-aş putea sluji mai mult lui Dumnezeu”.

6 Yuichiro spune în continuare: „Am hotărât să iau decizii care să mă ajute ca, într-o bună zi, să-i slujesc lui Iehova într-o ţară străină. De exemplu, am ales să urmez un curs de engleză. După ce am terminat şcoala, am ales să lucrez câteva ore pe săptămână ca profesor de engleză pentru a putea face pionierat. La 20 de ani, am început să învăţ limba mongolă şi am avut ocazia să merg în vizită într-o grupă de mongolă. Doi ani mai târziu, în 2007, am vizitat Mongolia. Când am mers în predicare cu câţiva pionieri şi am văzut că mulţi oameni căutau adevărul, mi-am dorit să mă mut acolo şi să susţin lucrarea de predicare. Aşa că m-am întors în Japonia şi am început să-mi fac planuri. Slujesc ca pionier în Mongolia din aprilie 2008. Viaţa nu e uşoară. Însă oamenii reacţionează frumos la vestea bună, iar eu îi pot ajuta să se apropie de Iehova. Simt că am ales cel mai bun mod de viaţă”.

7. a) Ce decizii trebuie să luăm personal? b) Ce exemplu ne-a lăsat Moise?

7 Fiecare trebuie să decidă personal cum îşi va folosi viaţa în serviciul lui Iehova (Ios. 24:15). Nu vă putem spune dacă să vă căsătoriţi sau nu, cu cine să vă căsătoriţi sau ce loc de muncă să aveţi. Veţi alege un loc de muncă pentru care este  nevoie de mai puţină instruire? Unii dintre voi, dragi tineri, trăiesc în sate sărace, în timp ce alţii trăiesc în oraşe prospere. Voi sunteţi foarte diferiţi în ce priveşte personalitatea, capacităţile, experienţa, preocupările şi obiectivele spirituale. Probabil că situaţia voastră este la fel de diferită cum era situaţia tinerilor evrei din Egiptul antic. Moise se bucura de toate avantajele vieţii de la curtea faraonului, pe când ceilalţi tineri evrei erau sclavi (Ex. 1:13, 14; Fap. 7:21, 22). La fel ca voi, şi ei au trăit într-o perioadă importantă din istorie (Ex. 19:4-6). Fiecare a trebuit să aleagă dacă îi va sluji lui Iehova cu toată inima. Moise a luat decizia corectă. (Citeşte Evrei 11:24-27.)

8. Unde pot găsi tinerii ajutor pentru a lua decizii înţelepte?

8 Iehova te ajută să iei decizii înţelepte. În Cuvântul său, el oferă principii care îţi pot fi de folos indiferent de situaţia în care te afli (Ps. 32:8). De asemenea, părinţii tăi temători de Dumnezeu şi bătrânii de congregaţie te pot ajuta să înţelegi cum să aplici aceste principii (Prov. 1:8, 9). Să analizăm trei principii biblice care te pot ajuta să iei decizii înţelepte şi să ai parte de un viitor fericit.

TREI PRINCIPII BIBLICE CARE TE POT AJUTA

9. a) Cum ne onorează Iehova? b) Ce vom putea face dacă vom căuta mai întâi Regatul?

9 Caută mai întâi Regatul lui Dumnezeu şi dreptatea Sa. (Citeşte Matei 6:19-21, 24-26, 31-34.) Iehova ne onorează dându-ne libertatea de a alege. El nu ne spune cât timp ar trebui să dedicăm predicării. Însă Isus ne-a învăţat că este important să căutăm mai întâi Regatul. Dacă aplici acest principiu, vei avea mai multe ocazii de a-ţi exprima iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, dar şi aprecierea pentru speranţa vieţii veşnice. De aceea, când te gândeşti la căsătorie şi la locul de muncă, întreabă-te: În urma deciziilor mele, voi ajunge să mă îngrijorez pentru necesităţile materiale sau voi fi mai zelos pentru Regatul lui Dumnezeu şi dreptatea Sa?

10. a) Ce l-a făcut pe Isus fericit? b) Ce decizii te vor face fericit?

10 Fii fericit slujindu-le altora. (Citeşte Faptele 20:20, 21, 24, 35.) Isus ne-a învăţat acest important principiu de viaţă. El a fost foarte fericit pentru că a înfăptuit voinţa Tatălui său, nu voinţa sa, şi pentru că i-a ajutat pe oamenii umili predicându-le vestea bună (Luca 10:21; Ioan 4:34). Probabil că şi tu ai simţit fericirea care provine din faptul de a-i ajuta pe alţii. Dacă îţi bazezi deciziile importante pe principiile enunţate de Isus, poţi fi sigur că vei fi fericit şi că îl vei face şi pe Iehova fericit (Prov. 27:11).

11. a) De ce şi-a pierdut Baruc bucuria? b) Ce sfat i-a dat Iehova lui Baruc?

11 Cea mai mare fericire provine din faptul de a-i sluji lui Iehova (Prov. 16:20). Se pare că, la un moment dat, Baruc, secretarul lui Ieremia, a uitat acest adevăr. El îşi pierduse bucuria în serviciul sacru. De ce? Iehova i-a spus: „Tu continui să cauţi lucruri mari pentru tine. Nu mai căuta! Căci iată că aduc o nenorocire peste orice carne, . . . iar ţie îţi voi da ca pradă sufletul tău în toate locurile unde vei merge” (Ier. 45:3, 5). Ce crezi că l-ar fi făcut pe Baruc fericit: să caute lucruri mari pentru el şi să fie distrus sau să facă voinţa lui Iehova şi să supravieţuiască distrugerii Ierusalimului? (Iac. 1:12)

12. Ce decizie l-a ajutat pe Ramiro să aibă o viaţă fericită?

12 Un frate care a găsit fericirea slujindu-le altora este Ramiro. El spune: „Am crescut într-o familie săracă dintr-un sat aflat în munţii Anzi. De aceea, când fratele meu mai mare s-a oferit să mă susţină financiar pentru a merge la facultate,  pentru mine a fost o şansă unică. Însă, nu cu mult timp înainte, mă botezasem ca Martor al lui Iehova şi primisem o altă ofertă: un pionier mă invitase să predic alături de el într-un orăşel. M-am mutat acolo, am învăţat să tund şi mi-am deschis o frizerie. Astfel, am putut să-mi câştig singur existenţa. Mulţi oameni din oraş au acceptat să studieze Biblia. Mai târziu m-am alăturat unei congregaţii nou-formate, în care se vorbea o limbă locală. Slujesc cu timp integral de zece ani. Nicio altă activitate nu mi-ar putea aduce bucuria pe care o simt ajutându-i pe oameni să studieze Biblia în limba lor”.

Ramiro se bucură să-i slujească lui Iehova din tinereţe (Vezi paragraful 12)

13. De ce este tinereţea cea mai bună perioadă pentru a-i sluji lui Iehova cu toată inima?

13 Găseşte bucurie în serviciul lui Iehova. (Citeşte Eclesiastul 12:1.) Nu te gândi că mai întâi trebuie să-ţi găseşti un loc de muncă bun pentru ca apoi să poţi face mai mult în serviciul lui Iehova. Tinereţea este cea mai bună perioadă în care poţi începe să-i slujeşti lui Iehova cu toată inima. Majoritatea tinerilor nu au multe responsabilităţi familiale şi au o sănătate şi o vigoare ce le permit să îndeplinească unele sarcini mai dificile. Ce ţi-ar plăcea să faci în serviciul lui Iehova? Poate că obiectivul tău este să începi pionieratul. Poate că vrei să slujeşti într-un teritoriu de limbă străină. Ori poate ai observat că există modalităţi de a sluji mai mult în congregaţia din care faci parte. Indiferent ce obiectiv ai în serviciul lui Iehova, va trebui să găseşti un mijloc de a-ţi câştiga existenţa. De aceea, întreabă-te: De câtă instruire voi avea nevoie? Şi ce loc de muncă voi alege?

 FOLOSEŞTE PRINCIPIILE BIBLICE PENTRU A LUA DECIZII ÎNŢELEPTE

14. La ce trebuie să fii atent când cauţi un loc de muncă?

14 Cele trei principii biblice pe care le-am analizat te pot ajuta să stabileşti ce loc de muncă ar fi potrivit pentru tine. Consilierii şcolari sau agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ştiu probabil ce locuri de muncă sunt disponibile acolo unde locuieşti sau în zona în care doreşti să slujeşti. Deşi informaţiile din sursele laice îţi pot fi de folos, trebuie să fii atent. Cei care nu-l iubesc pe Iehova ar putea încerca să-ţi sădească în inimă iubirea pentru această lume (1 Ioan 2:15-17). Când vezi ce are de oferit lumea, inima te poate înşela cu uşurinţă (Ier. 17:9). (Citeşte Proverbele 14:15.)

15, 16. Cine îţi poate da cele mai bune sfaturi cu privire la alegerea unui loc de muncă?

15 După ce ai văzut ce opţiuni ai în privinţa locului de muncă, ai nevoie de sfaturi sănătoase (Prov. 1:5). Cine te-ar putea ajuta să evaluezi un loc de muncă în lumina principiilor biblice? Ascultă-i pe cei care îl iubesc pe Iehova şi care te iubesc şi te cunosc bine. Ei te vor ajuta să te analizezi cu sinceritate şi să vezi ce poţi face şi care îţi sunt motivaţiile. Poate că ceea ce-ţi vor spune te va ajuta să-ţi reevaluezi obiectivele. Dacă părinţii tăi îl iubesc pe Iehova, ei te pot ajuta foarte mult. Şi bătrânii de congregaţie îţi pot oferi o îndrumare bună. De asemenea, vorbeşte cu pionierii şi cu supraveghetorii itineranţi şi întreabă-i de ce au ales să-i slujească lui Iehova cu timp integral. Cum au început pionieratul şi cum au reuşit să se întreţină? De ce binecuvântări au parte? (Prov. 15:22)

16 Cei care te cunosc bine îţi pot da sfaturi înţelepte. De exemplu, să presupunem că vrei să abandonezi liceul şi să începi pionieratul pentru că nu-ţi place că ai mult de învăţat. O persoană care te iubeşte va discerne care este motivaţia ta şi te va ajuta să înţelegi că la şcoală poţi învăţa să nu te dai bătut. Perseverenţa este o calitate foarte importantă dacă vrei să-i slujeşti lui Iehova cu toată inima (Ps. 141:5; Prov. 6:6-10).

17. Ce locuri de muncă nu ar trebui să acceptăm?

17 Toţi cei care îi slujesc lui Iehova se vor confrunta cu situaţii care le pot slăbi credinţa şi îi pot îndepărta de Dumnezeu (1 Cor. 15:33; Col. 2:8). Unele locuri de muncă prezintă mai multe pericole de ordin spiritual decât altele. Poate ai observat că unii „au naufragiat în ce priveşte credinţa lor“ după ce au ales un anumit loc de muncă (1 Tim. 1:19). Fără îndoială, este înţelept să nu accepţi un loc de muncă ce ţi-ar pune în pericol prietenia cu Iehova (Prov. 22:3).

BUCURĂ-TE SLUJINDU-I LUI IEHOVA ÎN TINEREŢE

18, 19. Ce ar trebui să facă un tânăr dacă nu simte dorinţa de a face mai mult în serviciul lui Iehova?

18 Dacă doreşti din toată inima să-i slujeşti lui Iehova, profită de ocaziile pe care le ai ca să faci acest lucru cât eşti tânăr! Ia decizii care te vor ajuta să-i slujeşti cu bucurie lui Iehova în această perioadă unică din istorie! (Ps. 148:12, 13)

19 Dar dacă nu simţi dorinţa de a face mai mult în serviciul lui Iehova? În acest caz, continuă să-ţi întăreşti credinţa. După ce a vorbit despre eforturile pe care le-a făcut pentru a fi binecuvântat de Iehova, Pavel a scris: „Dacă în vreo privinţă aveţi o altă părere, Dumnezeu vă va dezvălui modul de gândire potrivit. Oricum, în măsura în care am făcut progrese, să continuăm să umblăm ordonat în aceeaşi direcţie“ (Filip. 3:15, 16). Nu uita că Iehova te iubeşte şi că sfaturile sale sunt cele mai înţelepte. Mai mult decât oricine, Iehova te poate ajuta să iei cele mai bune decizii!