Țefania 1:1-18

  • Ziua de judecată a lui Iehova este aproape (1-18)

    • Ziua lui Iehova vine foarte repede (14)

    • Argintul și aurul nu pot salva (18)

1  Acesta este cuvântul lui Iehova, care a venit la Țefania*, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, în zilele lui Iosia,+ fiul lui Amon,+ regele lui Iuda:   „Voi distruge complet tot ce este pe fața pământului”, zice Iehova.+   „Voi distruge omul și animalul. Voi distruge păsările cerului și peștii mării,+pietrele de poticnire*+ și pe cei răi;îi voi nimici pe oameni de pe fața pământului”, zice Iehova.   „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iudași împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului,voi șterge din locul acesta orice urmă* a lui Baal+și numele preoților dumnezeilor străini împreună cu preoții,+   pe cei care se pleacă pe acoperișuri înaintea armatei cerurilor,+pe cei care se pleacă și îi jură loialitate lui Iehova,+dar, în același timp, îi jură loialitate și lui Malcam,+   precum și pe cei care nu-l mai urmează pe Iehova,+care nu-l caută pe Iehova și nu-i cer îndrumare.”+   Tăceți înaintea Domnului Suveran Iehova, căci ziua lui Iehova este aproape.+ Iehova a pregătit o jertfă și și-a sfințit invitații.   „În ziua jertfei lui Iehova le voi cere socoteală prinților,fiilor regelui+ și tuturor celor ce poartă veșminte străine.   În ziua aceea le voi cere socoteală tuturor celor ce urcă pe platformă*,celor ce umplu casa stăpânului lor cu violență și înșelătorie. 10  În ziua aceea”, zice Iehova,„se va auzi un strigăt de la Poarta Peștilor,+un vaiet din Cartierul al Doilea al orașului+și o bubuitură puternică dinspre dealuri”. 11  „Tânguiți-vă, locuitori ai Macteșului*,căci toți negustorii au fost omorâți*,toți cei ce cântăreau argint au fost distruși. 12  În timpul acela voi cerceta Ierusalimul cu felinareși le voi cere socoteală celor mulțumiți de sine*, care zic în inima lor:«Iehova nu va face nici bine, nici rău».+ 13  Bogățiile lor vor fi jefuite, iar casele lor vor fi devastate.+ Vor construi case, dar nu vor locui în ele,vor planta vii, dar nu le vor bea vinul.+ 14  Ziua cea mare a lui Iehova este aproape!+ Este aproape și vine foarte repede*.+ Vuietul zilei lui Iehova este cumplit.+ Atunci războinicii vor scoate strigăte.+ 15  Ziua aceea este o zi de furie,+o zi de necaz și de suferință,+o zi de furtună și de pustiire,o zi de întuneric și de negură,+o zi de nori și de beznă adâncă,+ 16  o zi în care va răsuna cornul și strigătul de luptă+împotriva orașelor fortificate și a turnurilor de colț înalte.+ 17  Voi aduce necaz asupra oamenilorși ei vor umbla ca niște orbi,+fiindcă au păcătuit împotriva lui Iehova.+ Sângele lor va fi împrăștiat ca țărâna,iar carnea* lor, ca balega.+ 18  Nici argintul lor, nici aurul lor nu va putea să-i salveze în ziua furiei lui Iehova;+căci tot pământul va fi mistuit de focul zelului său,+fiindcă El va aduce o nimicire, o nimicire îngrozitoare, peste toți locuitorii pământului.”+

Note de subsol

Însemnând „Iehova a ascuns (a păstrat ca pe o comoară)”.
Din câte se pare, obiecte sau activități care aveau legătură cu idolatria.
Sau „vestigiu”.
Sau „podium”, „prag”. Posibil, platforma tronului regal.
Lit. „au fost reduși la tăcere”.
Din câte se pare, un sector din Ierusalim aflat în apropiere de Poarta Peștilor.
Lit. „celor care se încheagă pe drojdiile lor”, ca într-o cadă de vin.
Sau „se grăbește foarte mult”.
Lit. „intestinele”.