Prima carte a Cronicilor 16:1-43

  • Arca este pusă într-un cort (1-6)

  • Cântarea de mulțumire a lui David (7-36)

    • „Iehova a devenit Rege” (31)

  • Serviciul înaintea Arcei (37-43)

16  Astfel, Arca adevăratului Dumnezeu a fost adusă și așezată în cortul pe care David îl ridicase pentru ea;+ și au fost prezentate înaintea adevăratului Dumnezeu ofrande arse și jertfe de comuniune.+  Când a terminat de adus ofrandele arse+ și jertfele de comuniune,+ David a binecuvântat poporul în numele lui Iehova.  Și le-a dat tuturor israeliților, fiecărui bărbat și fiecărei femei, o pâine rotundă, o turtă de curmale și o turtă de stafide.  Apoi a numit câțiva leviți să slujească înaintea Arcei lui Iehova,+ ca să-l onoreze pe* Iehova, Dumnezeul Israelului, să-i aducă mulțumiri și să-l laude.  Asaf+ era căpetenia, iar Zaharia era al doilea după el; Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel+ cântau la lire și la harpe;+ Asaf cânta la cimbale,+  iar preoții Benaia și Iahaziel sunau neîncetat din trompete înaintea arcei legământului adevăratului Dumnezeu.  În ziua aceea, David i-a dedicat pentru prima dată lui Iehova o cântare de mulțumire, care a fost cântată de Asaf+ și de frații lui:  „Aduceți-i mulțumiri lui Iehova,+ chemați numele său,faceți cunoscute printre popoare faptele sale!+  Cântați-i, cântați-i laude*,+meditați la* toate lucrările sale minunate!+ 10  Lăudați-vă cu sfântul său nume!+ Să se bucure inima celor care îl caută pe Iehova!+ 11  Căutați-l pe Iehova+ și puterea sa, căutați neîncetat fața* sa!+ 12  Amintiți-vă de lucrările minunate pe care le-a făcut,+de miracolele lui și de hotărârile judecătorești pe care le-a pronunțat, 13  voi, descendența* lui Israel, slujitorul său,+voi, fiii lui Iacob, aleșii săi!+ 14  El este Iehova, Dumnezeul nostru.+ Hotărârile lui judecătorești sunt pe tot pământul.+ 15  Amintiți-vă pentru totdeauna de legământul său,pentru o mie de generații de promisiunea pe care a făcut-o*,+ 16  de legământul încheiat cu Avraam+și de jurământul făcut lui Isaac,+ 17  pe care l-a stabilit ca decret pentru Iacob+și ca legământ permanent pentru Israel, 18  zicând: «Îți voi da țara Canaanului+ca parte a ta de moștenire».+ 19  Aceasta s-a întâmplat când erau puțini la număr,da, foarte puțini, și străini în țară.+ 20  Ei au mers din națiune în națiune,de la un regat la altul.+ 21  El n-a permis nimănui să-i asuprească,+ci a mustrat regi pentru ei+ 22  spunând: «Nu vă atingeți de unșii meiși nu le faceți niciun rău profeților mei».+ 23  Cântați-i lui Iehova, toți locuitorii pământului! Anunțați zi de zi salvarea sa!+ 24  Vestiți gloria sa printre națiuni,faptele sale minunate printre toate popoarele! 25  Căci Iehova este mare și demn de toată lauda, este mai de temut* decât toți ceilalți dumnezei.+ 26  Toți dumnezeii popoarelor sunt dumnezei fără valoare,+dar Iehova a făcut cerurile.+ 27  Măreție* și splendoare sunt în prezența sa,+putere și bucurie sunt în locașul său.+ 28  Dați-i lui Iehova ce i se cuvine, familii ale popoarelor,dați-i lui Iehova ce i se cuvine datorită gloriei și puterii sale!+ 29  Dați-i lui Iehova gloria care se cuvine numelui său;+aduceți un dar și intrați înaintea sa!+ Plecați-vă înaintea* lui Iehova în podoabe sfinte*!+ 30  Tremurați înaintea lui, toți locuitorii pământului! Pământul este ferm întemeiat; nu poate fi clătinat.+ 31  Să se bucure cerurile și să se înveselească pământul!+Vestiți printre națiuni: «Iehova a devenit Rege»!+ 32  Să vuiască marea și tot ce este în ea!Să exulte câmpia și tot ce este pe ea! 33  Copacii pădurii să scoată strigăte de bucurie înaintea lui Iehova,căci el vine* să judece pământul! 34  Aduceți-i mulțumiri lui Iehova, căci este bun;+iubirea sa loială ține veșnic.+ 35  Și ziceți: «Salvează-ne, o, Dumnezeul salvării noastre,+strânge-ne și scapă-ne dintre națiuni,ca să preamărim numele tău sfânt+și să ne bucurăm lăudându-te!+ 36  Lăudat să fie Iehova, Dumnezeul Israelului,pe veșnicie*!»”. Tot poporul a spus: „Amin!”* și l-a lăudat pe Iehova. 37  Apoi David i-a lăsat acolo, în fața arcei legământului lui Iehova, pe Asaf+ și pe frații lui ca să slujească neîncetat înaintea Arcei,+ așa cum se cere în fiecare zi.+ 38  Obed-Edom și frații lui, 68 la număr, precum și Obed-Edom, fiul lui Iedutun, și Hosa erau portari; 39  Țadoc,+ preotul, și ceilalți preoți erau înaintea tabernacolului lui Iehova, pe locul înalt din Gabaon,+ 40  ca să-i aducă mereu lui Iehova, dimineața și seara, ofrande arse pe altarul ofrandei arse și să facă tot ce este scris în Legea pe care Iehova a poruncit-o Israelului.+ 41  Cu ei erau Heman, Iedutun+ și ceilalți bărbați aleși care erau indicați cu numele ca să-i aducă mulțumiri lui Iehova,+ deoarece „iubirea sa loială ține veșnic”;+ 42  Heman+ și Iedutun erau cu ei ca să facă să răsune trompetele, cimbalele și instrumentele folosite pentru a-l lăuda pe adevăratul Dumnezeu*; și fiii lui Iedutun+ erau la poartă. 43  Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui. Și David s-a dus să-și binecuvânteze casa.

Note de subsol

Lit. „ca să amintească de”.
Sau „cântați-i vocal și instrumental”.
Sau, posibil, „vorbiți despre”.
Sau „prezența”.
Sau „urmașii”. Lit. „sămânța”.
Lit. „cuvântul pe care l-a poruncit”.
Sau „inspiră teamă reverențioasă mai mult”.
Sau „Demnitate”.
Sau, posibil, „datorită splendorii sfințeniei sale”.
Sau „Închinați-vă”.
Sau „a venit”.
Sau „din veșnicie în veșnicie”.
Sau „Așa să fie!”.
Sau „instrumentele cu care acompaniau cântarea adevăratului Dumnezeu”.