Prima carte a Cronicilor 24:1-31

  • David îi organizează pe preoți în 24 de grupuri (1-19)

  • Alte însărcinări ale leviților (20-31)

24  Urmașii lui Aaron erau împărțiți în grupuri. Fiii lui Aaron au fost Nadab și Abihu,+ Eleazar și Itamar.+  Nadab și Abihu au murit înaintea tatălui lor+ și n-au avut fii, dar Eleazar+ și Itamar au slujit în continuare ca preoți.  David împreună cu Țadoc,+ dintre fiii lui Eleazar, și cu Ahimelec, dintre fiii lui Itamar, i-au împărțit în grupuri, după sarcina lor de serviciu.  Întrucât fiii lui Eleazar aveau mai multe căpetenii decât fiii lui Itamar, împărțirea a fost făcută după numărul căpeteniilor. Fiii lui Eleazar aveau 16 căpetenii drept capi ai caselor lor părintești, iar fiii lui Itamar aveau 8 căpetenii drept capi ai caselor lor părintești.  După aceea, și unii, și ceilalți au fost împărțiți prin tragere la sorți,+ deoarece căpeteniile locului sfânt și căpeteniile care îi slujeau adevăratului Dumnezeu erau atât dintre fiii lui Eleazar, cât și dintre fiii lui Itamar.  Apoi Șemaia, fiul lui Netaneel, secretarul leviților, le-a înregistrat numele înaintea regelui, a prinților, a preotului Țadoc,+ a lui Ahimelec,+ fiul lui Abiatar,+ și a capilor caselor părintești ale preoților și ale leviților, o casă părintească fiind aleasă pentru Eleazar și una pentru Itamar.  Primul a ieșit la sorți Iehoiarib; al 2-lea, Iedaia;  al 3-lea, Harim; al 4-lea, Seorim;  al 5-lea, Malchia; al 6-lea, Miiamin; 10  al 7-lea, Hacoț; al 8-lea, Abiia;+ 11  al 9-lea, Ieșua; al 10-lea, Șecania; 12  al 11-lea, Eliașib; al 12-lea, Iachim; 13  al 13-lea, Hupa; al 14-lea, Ieșebeab; 14  al 15-lea, Bilga; al 16-lea, Imer; 15  al 17-lea, Hezir; al 18-lea, Hapițeț; 16  al 19-lea, Petahia; al 20-lea, Iehezchel; 17  al 21-lea, Iachin; al 22-lea, Gamul; 18  al 23-lea, Delaia; al 24-lea, Maazia. 19  Aceasta era ordinea în care aveau să-și facă serviciul+ când aveau să intre în casa lui Iehova potrivit regulii stabilite de Aaron, strămoșul lor, așa cum îi poruncise Iehova, Dumnezeul Israelului. 20  Dintre ceilalți leviți: dintre fiii lui Amram+ a fost Șubael;+ dintre fiii lui Șubael: Iehdia; 21  din Rehabia,+ dintre fiii lui Rehabia: Ișia, căpetenia; 22  dintre ițehariți: Șelomot;+ dintre fiii lui Șelomot: Iahat; 23  iar dintre fiii lui Hebron: Ieria,+ căpetenia; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea; Iecameam, al patrulea; 24  dintre fiii lui Uziel: Mica; dintre fiii lui Mica: Șamir. 25  Fratele lui Mica era Ișia; dintre fiii lui Ișia: Zaharia. 26  Fiii lui Merari+ au fost Mahli și Muși; dintre fiii lui Iaazia: Beno. 27  Fiii lui Merari, din Iaazia: Beno, Șoham, Zacur și Ibri; 28  din Mahli: Eleazar, care n-a avut fii;+ 29  din Chiș, dintre fiii lui Chiș: Ierahmeel; 30  și fiii lui Muși au fost Mahli, Eder și Ierimot. Aceștia au fost fiii lui Levi, după casele lor părintești. 31  Și au aruncat și ei sorții,+ exact cum făcuseră frații lor, fiii lui Aaron, înaintea regelui David, a lui Țadoc, a lui Ahimelec și a capilor caselor părintești ale preoților și ale leviților. Cât despre capii caselor părintești, cel mai mare era exact ca fratele său mai mic.

Note de subsol