Prima carte a Regilor 21:1-29

  • Ahab dorește via lui Nabot (1-4)

  • Izabela pune la cale uciderea lui Nabot (5-16)

  • Mesajul lui Ilie împotriva lui Ahab (17-26)

  • Ahab se umilește (27-29)

21  După aceste lucruri, iată ce s-a întâmplat: Nabot, izreelitul, avea o vie în Izreel,+ lângă palatul lui Ahab, regele Samariei.  Ahab i-a zis lui Nabot: „Dă-mi via ta ca să-mi fac din ea o grădină de legume, pentru că este aproape de casa mea. Și îți voi da în schimb o vie mai bună decât ea. Sau, dacă ți se pare mai bine, îți voi da valoarea ei în bani”.  Dar Nabot i-a zis lui Ahab: „Judecând din punctul de vedere al lui Iehova, departe de mine gândul să-ți dau moștenirea strămoșilor mei!”.+  Atunci Ahab a intrat în casa lui, posomorât și abătut din cauza răspunsului pe care i-l dăduse Nabot, izreelitul, când a zis: „Nu-ți voi da moștenirea strămoșilor mei”. S-a culcat în patul lui, s-a întors cu fața la perete și n-a vrut să mănânce.  Izabela,+ soția lui, a intrat la el și l-a întrebat: „De ce ești* trist și nu vrei să mănânci?”.  El i-a răspuns: „Pentru că i-am zis lui Nabot, izreelitul: «Dă-mi via ta pe bani. Sau, dacă ți se pare mai bine, îți voi da altă vie în locul ei». Dar el a zis: «Nu-ți voi da via mea»”.  Izabela, soția lui, i-a spus: „Nu ești tu rege în Israel? Scoală-te, mănâncă și inima să-ți fie veselă. Eu însămi îți voi da via lui Nabot, izreelitul”.+  Astfel, ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab și le-a sigilat cu sigiliul lui,+ apoi a trimis scrisorile la bătrânii+ și la nobilii care locuiau în orașul lui Nabot.  În aceste scrisori a scris: „Anunțați un post și puneți-l pe Nabot să stea înaintea poporului. 10  Și puneți în fața lui doi oameni netrebnici, care să depună mărturie împotriva lui+ și să zică: «I-ai blestemat pe Dumnezeu și pe rege!».+ Apoi scoateți-l afară și omorâți-l cu pietre”.+ 11  Oamenii din orașul lui, bătrânii și nobilii care locuiau în orașul lui, au făcut așa cum scria în scrisorile pe care le trimisese Izabela. 12  Au anunțat un post și l-au pus pe Nabot să stea înaintea poporului. 13  Atunci doi oameni netrebnici au venit și s-au așezat în fața lui. Și au început să depună mărturie împotriva lui Nabot în fața poporului zicând: „Nabot i-a blestemat pe Dumnezeu și pe rege!”.+ Apoi l-au scos la marginea orașului și l-au omorât cu pietre.+ 14  Și au trimis să i se spună Izabelei: „Nabot a fost omorât cu pietre”.+ 15  Când a auzit că Nabot fusese omorât cu pietre, Izabela i-a spus lui Ahab: „Ridică-te și ia în stăpânire via lui Nabot, izreelitul,+ pe care n-a vrut să ți-o dea pe bani, căci Nabot nu mai este în viață. A murit”. 16  Când a auzit că Nabot murise, Ahab s-a ridicat și a coborât la via lui Nabot, izreelitul, ca s-o ia în stăpânire. 17  Dar cuvântul lui Iehova a venit la Ilie,+ tișbitul, zicând: 18  „Ridică-te și coboară ca să-l întâlnești pe Ahab, regele Israelului, care domnește în Samaria.+ Iată că este în via lui Nabot; s-a dus s-o ia în stăpânire. 19  Să-i zici: «Iată ce spune Iehova: „Ai ucis un om+ și i-ai și luat proprietatea*?”».+ Apoi să-i zici: «Iată ce spune Iehova: „În locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii și sângele tău!”»”.+ 20  Ahab i-a zis lui Ilie: „M-ai găsit, dușmanule!”.+ El a spus: „Te-am găsit. Dumnezeu a zis: «Pentru că ești hotărât* să faci ce este rău în ochii lui Iehova,+ 21  iată că aduc nenorocirea asupra ta și te voi mătura cu totul. Îl voi nimici pe orice bărbat* din casa lui Ahab,+ chiar și pe cel neputincios și slab din Israel.+ 22  Îți voi face casa asemenea casei lui Ieroboam,+ fiul lui Nebat, și asemenea casei lui Baeșa,+ fiul lui Ahia, pentru că m-ai provocat la mânie și ai făcut Israelul să păcătuiască». 23  De asemenea, cu privire la Izabela, Iehova a zis: «Câinii o vor mânca pe Izabela pe terenul din Izreel.+ 24  Cel din casa lui Ahab care va muri în oraș va fi mâncat de câini, iar cel care va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului.+ 25  Într-adevăr, nu a mai fost nimeni atât de hotărât* să facă ce este rău în ochii lui Iehova ca Ahab,+ care a fost instigat de Izabela, soția lui.+ 26  El s-a purtat în modul cel mai detestabil, umblând după idoli dezgustători*, așa cum făcuseră amoriții, pe care Iehova i-a alungat dinaintea israeliților»”.+ 27  Când a auzit aceste cuvinte, Ahab și-a sfâșiat veșmintele și și-a pus o pânză de sac pe corp. Și postea, se culca în pânză de sac și umbla abătut. 28  Cuvântul lui Iehova a venit apoi la Ilie, tișbitul, zicând: 29  „Ai văzut cum s-a umilit Ahab înaintea mea?+ Pentru că s-a umilit înaintea mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieții lui. Voi aduce nenorocirea peste casa lui în zilele fiului său”.+

Note de subsol

Lit. „îți este spiritul”.
Lit. „ai și luat în stăpânire”.
Lit. „te-ai vândut”.
Lit. „pe oricine urinează pe zid”. Expresie ebraică ce denotă dispreț, folosită cu referire la bărbați.
Lit. „care s-a vândut”.
Din câte se pare, termenul ebraic este înrudit cu un cuvânt care înseamnă „balegă” și este folosit pentru a exprima dispreț.