Prima carte a Regilor 22:1-53

  • Alianța lui Iosafat cu Ahab (1-12)

  • Micaia profețește că Ahab va fi învins (13-28)

    • Un spirit care să îl amăgească pe Ahab (21, 22)

  • Ahab este omorât la Ramot-Galaad (29-40)

  • Domnia lui Iosafat peste Iuda (41-50)

  • Ahazia, rege al Israelului (51-53)

22  Trei ani n-a fost război între Siria și Israel.  În al treilea an, Iosafat,+ regele lui Iuda, a coborât la regele Israelului.+  Atunci regele Israelului le-a zis slujitorilor săi: „Știți că Ramot-Galaadul+ este al nostru. Și totuși noi nu facem nimic ca să-l luăm înapoi de la regele Siriei”.  Apoi i-a zis lui Iosafat: „Mergi cu mine la luptă la Ramot-Galaad?”. Iosafat i-a răspuns regelui Israelului: „Eu sunt ca tine. Poporul meu este ca poporul tău. Caii mei sunt ca ai tăi”.+  Dar Iosafat i-a spus regelui Israelului: „Mai întâi întreabă,+ te rog, care este cuvântul lui Iehova”.+  Astfel, regele Israelului i-a adunat pe profeți, cam 400 de bărbați, și le-a zis: „Să merg la război împotriva Ramot-Galaadului sau nu?”. Ei au spus: „Urcă și Iehova îl va da în mâna regelui!”.  Atunci Iosafat a zis: „Nu este aici niciun profet al lui Iehova? Să întrebăm și prin el”.+  Regele Israelului i-a spus lui Iosafat: „Mai este un om prin care îl putem întreba pe Iehova,+ dar îl urăsc,+ fiindcă mie nu-mi profețește niciodată de bine, ci numai de rău.+ Este Micaia, fiul lui Imla”. Totuși, Iosafat a zis: „Să nu spună regele așa ceva!”.  Atunci regele Israelului a chemat un demnitar de la curte și i-a zis: „Adu-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!”.+ 10  Regele Israelului și Iosafat, regele lui Iuda, stăteau fiecare pe tronul lui, îmbrăcați în veșminte regale, în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor.+ 11  Zedechia, fiul lui Chenaana, și-a făcut niște coarne de fier și a zis: „Iată ce spune Iehova: «Cu acestea îi vei împunge pe sirieni până îi vei nimici»”. 12  Și toți ceilalți profeți profețeau la fel zicând: „Urcă la Ramot-Galaad și vei învinge! Iehova îl va da în mâna regelui”. 13  Și mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a zis: „Iată că toți profeții i-au vorbit de bine regelui. Să fie, te rog, și cuvântul tău asemenea cuvintelor lor și să vorbești de bine!”.+ 14  Dar Micaia a zis: „Viu este Iehova că voi vorbi ce îmi va spune Iehova!”. 15  Apoi el a venit la rege, iar regele l-a întrebat: „Micaia, să mergem la război împotriva Ramot-Galaadului sau nu?”. Îndată, el i-a răspuns: „Urcă și vei învinge! Iehova îl va da în mâna regelui”. 16  Dar regele i-a zis: „De câte ori să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în numele lui Iehova?”. 17  Atunci el a spus: „Îi văd pe toți israeliții împrăștiați pe munți,+ ca niște oi fără păstor! Iehova a zis: «Aceștia n-au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace la casa lui»”. 18  Atunci regele Israelului i-a zis lui Iosafat: „Nu ți-am spus eu că mie nu-mi va profeți de bine, ci numai de rău?”.+ 19  Apoi Micaia a zis: „Ascultă deci cuvântul lui Iehova: L-am văzut pe Iehova stând pe tronul său+ și toată armata cerurilor stând lângă el, la dreapta și la stânga lui.+ 20  Și Iehova a zis: «Cine-l va amăgi pe Ahab, ca să urce și să cadă la Ramot-Galaad?». Și unul zicea într-un fel, iar altul zicea în alt fel. 21  Atunci un spirit*+ a ieșit, a stat înaintea lui Iehova și a spus: «Eu îl voi amăgi». Iehova l-a întrebat: «Cum?». 22  El a răspuns: «Voi ieși și voi fi un spirit de amăgire în gura tuturor profeților lui».+ Atunci El a zis: «Îl vei amăgi, da, vei reuși. Du-te și fă așa!». 23  Și acum, Iehova a pus un spirit de amăgire în gura tuturor acestor profeți ai tăi,+ dar Iehova a hotărât ca asupra ta să se abată nenorocirea”.+ 24  Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz și a zis: „Pe ce drum a plecat spiritul lui Iehova de la mine ca să-ți vorbească?”.+ 25  Micaia a răspuns: „Iată că ai să vezi pe ce drum în ziua când vei intra să te ascunzi în camera cea mai retrasă!”. 26  Atunci regele Israelului a zis: „Ia-l pe Micaia și du-l la Amon, căpetenia orașului, și la Ioaș, fiul regelui. 27  Să le zici: «Iată ce spune regele: „Aruncați-l pe acest om în închisoare+ și dați-i o porție mică de pâine și de apă până mă voi întoarce în pace”»”. 28  Dar Micaia a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, atunci Iehova nu mi-a vorbit”.+ Și a adăugat: „Luați aminte, voi, toate popoarele!”. 29  Regele Israelului și Iosafat, regele lui Iuda, au urcat la Ramot-Galaad.+ 30  Regele Israelului i-a zis lui Iosafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă, dar tu pune-ți veșmintele regale”. Astfel, regele Israelului s-a deghizat+ și a intrat în luptă. 31  Regele Siriei le poruncise celor 32 de comandanți ai carelor lui:+ „Să nu luptați cu nimeni, nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele Israelului”. 32  Când comandanții carelor l-au văzut pe Iosafat, și-au zis: „Cu siguranță este regele Israelului!”. S-au îndreptat deci spre el ca să-l atace. Atunci Iosafat a strigat după ajutor. 33  Când comandanții carelor au văzut că nu era regele Israelului, s-au întors și nu l-au mai urmărit. 34  Dar un om a tras cu arcul la întâmplare și l-a lovit pe regele Israelului la o îmbinare a cămășii de zale. Atunci regele i-a zis conducătorului carului său: „Întoarce și scoate-mă din luptă*, căci sunt grav rănit”.+ 35  Lupta a fost crâncenă în ziua aceea și regele a trebuit să fie sprijinit ca să stea în picioare în car, în fața sirienilor. Sângele de la rană a curs în carul de război, iar seara el a murit.+ 36  Pe la apusul soarelui, un strigăt a răsunat în tabără: „Fiecare în orașul lui! Fiecare la pământul lui!”.+ 37  Regele a murit și a fost adus la Samaria. Și regele a fost înmormântat în Samaria. 38  Când au spălat carul de război la bazinul Samariei, câinii i-au lins sângele și prostituatele s-au scăldat acolo*, după cuvântul pe care îl spusese Iehova.+ 39  Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, casa* de fildeș+ pe care a construit-o și toate orașele pe care le-a construit, nu sunt scrise oare în cartea faptelor din timpurile regilor Israelului? 40  Și Ahab a adormit alături de strămoșii lui,+ iar în locul lui a devenit rege Ahazia,+ fiul său. 41  Iosafat,+ fiul lui Asa, devenise rege peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, regele Israelului. 42  Iosafat avea 35 de ani când a devenit rege și a domnit 25 de ani la Ierusalim. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 43  El a umblat întru totul pe calea lui Asa,+ tatăl său. Nu s-a abătut de la ea și a făcut ce este drept în ochii lui Iehova.+ Totuși, locurile înalte n-au fost înlăturate, iar poporul încă aducea jertfe și făcea să se înalțe fum de jertfă pe locurile înalte.+ 44  Iosafat a păstrat relații pașnice cu regele Israelului.+ 45  Celelalte fapte ale lui Iosafat, realizările sale și războaiele pe care le-a purtat, nu sunt scrise oare în cartea faptelor din timpurile regilor lui Iuda? 46  De asemenea, el i-a îndepărtat din țară pe prostituații sacri+ care rămăseseră în zilele tatălui său, Asa.+ 47  În acea perioadă, în Edom nu era rege;+ în loc de rege era un administrator.+ 48  Iosafat a făcut și corăbii de Tarsis* ca să meargă în Ofir după aur,+ dar n-au mai mers deoarece corăbiile au fost grav avariate la Ețion-Gheber.+ 49  Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i-a zis lui Iosafat: „Slujitorii mei să meargă cu slujitorii tăi în corăbii”, dar Iosafat n-a vrut. 50  Și Iosafat a adormit alături de strămoșii săi+ și a fost înmormântat alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David, strămoșul său. În locul lui a devenit rege Ioram,+ fiul său. 51  Ahazia,+ fiul lui Ahab, a devenit rege peste Israel, la Samaria, în al 17-lea an al lui Iosafat, regele lui Iuda, și a domnit peste Israel doi ani. 52  El a făcut ce este rău în ochii lui Iehova și a umblat pe calea tatălui său+ și a mamei sale+ și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care îi făcuse pe israeliți să păcătuiască.+ 53  I-a slujit lui Baal+ și s-a plecat înaintea lui și l-a insultat pe Iehova, Dumnezeul Israelului,+ întocmai cum făcuse tatăl său.

Note de subsol

Sau „înger”.
Lit. „tabără”.
Sau, posibil, „unde se scăldau prostituatele, câinii i-au lins sângele”.
Sau „palatul”.