Prima carte a lui Samuel 21:1-15
21 Mai târziu, David s-a dus la Nob,+ la preotul Ahimelec. Și Ahimelec a început să tremure când l-a întâlnit pe David și i-a zis: „De ce ești singur? De ce nu este nimeni cu tine?”.+
2 David i-a răspuns preotului Ahimelec: „Regele mi-a poruncit să fac ceva, dar mi-a zis: «Nimeni să nu știe nimic despre misiunea în care te trimit și despre instrucțiunile pe care ți le-am dat». Și am stabilit cu tinerii mei să ne întâlnim într-un anumit loc.
3 Acum dă-mi, dacă ai la îndemână, cinci pâini sau orice altceva”.
4 Dar preotul i-a răspuns lui David: „Nu am la îndemână pâine obișnuită, ci pâine sfântă;+ tinerii o pot mânca numai dacă au stat departe de femei*”.+
5 David i-a răspuns preotului: „Femeile au fost ținute departe de noi ca în celelalte ocazii când am ieșit la luptă.+ Corpurile tinerilor sunt sfinte chiar și când misiunea este obișnuită, cu atât mai mult sunt sfinte astăzi!”.
6 Atunci preotul i-a dat pâinea sfântă,+ fiindcă nu se găsea acolo altă pâine decât pâinea de prezentare, care fusese luată dinaintea lui Iehova ca să fie înlocuită cu pâine proaspătă în aceeași zi în care a fost luată.
7 Însă în ziua aceea se afla acolo unul dintre slujitorii lui Saul, care era închis* înaintea lui Iehova. Numele lui era Doeg,+ edomitul,+ căpetenia păstorilor lui Saul.
8 David i-a mai zis lui Ahimelec: „N-ai aici o suliță sau o sabie? Căci nu mi-am luat nici sabia, nici armele, fiindcă misiunea regelui era urgentă”.
9 Atunci preotul a spus: „Sabia lui Goliat,+ filisteanul, pe care l-ai doborât în valea Ela,+ este aici, înfășurată într-o pânză, în spatele efodului.+ Dacă vrei s-o iei cu tine, ia-o, fiindcă este singura de-aici”. David a zis: „Nu este alta ca ea! Dă-mi-o!”.
10 David s-a ridicat în ziua aceea și a continuat să fugă+ de Saul. În cele din urmă a ajuns la Achiș, regele Gatului.+
11 Slujitorii lui Achiș i-au zis: „Nu este acesta David, regele țării? Nu este el cel pentru care se cânta și se dansa, zicându-se:«Saul a bătut miile lui,iar David zecile lui de mii»?”.+
12 David a luat aminte la aceste cuvinte și i s-a făcut foarte frică+ de Achiș, regele Gatului.
13 De aceea, s-a prefăcut în prezența lor că nu este sănătos la minte+ și s-a comportat ca un nebun în mijlocul lor*. Mâzgălea canaturile porții și lăsa să-i curgă saliva pe barbă.
14 În cele din urmă, Achiș le-a zis slujitorilor săi: „Nu vedeți că acest om este nebun? De ce l-ați adus la mine?
15 Duc eu lipsă de nebuni de mi-ați mai adus unul? Să intre acest om în casa mea?”.