A doua carte a Cronicilor 34:1-33

  • Iosia, regele lui Iuda (1, 2)

  • Reformele lui Iosia (3-13)

  • Este găsită cartea Legii (14-21)

  • Hulda profețește nenorocirea (22-28)

  • Iosia citește cartea înaintea poporului (29-33)

34  Iosia+ avea opt ani când a devenit rege și a domnit 31 de ani la Ierusalim.+  El a făcut ce este drept în ochii lui Iehova și a umblat pe căile lui David, strămoșul său. Nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga.  În al 8-lea an al domniei lui, pe când era încă un copil, a început să-l caute pe Dumnezeul lui David, strămoșul său,+ iar în al 12-lea an a început să curețe Iuda și Ierusalimul+ de locurile înalte,+ de stâlpii sacri*, de chipurile cioplite+ și de statuile de metal*.  În fața lui au fost dărâmate altarele Baalilor, iar el a distrus altarele pentru tămâie care erau pe ele. De asemenea, a sfărâmat și a făcut pulbere stâlpii sacri*, chipurile cioplite și statuile de metal*, apoi a presărat pulberea pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe.+  Și a ars oasele preoților pe altarele lor.+ Astfel, a curățat Iuda și Ierusalimul.  Și în orașele lui Manase, ale lui Efraim+ și ale lui Simeon, chiar până în Neftali, în locurile devastate din jurul lor,  a dărâmat altarele și a zdrobit stâlpii sacri* și chipurile cioplite+ și le-a făcut pulbere; și a distrus toate altarele pentru tămâie din toată țara lui Israel.+ Apoi s-a întors la Ierusalim.  În al 18-lea an al domniei lui, după ce a curățat țara și casa*, i-a trimis pe Șafan,+ fiul lui Ațalia, pe Maaseia, căpetenia orașului, și pe Ioah, fiul lui Ioacaz, cronicarul, să repare casa lui Iehova, Dumnezeul său.+  Ei au venit la Hilchia, marele preot, și i-au dat banii care fuseseră aduși la casa lui Dumnezeu și pe care leviții ce slujeau ca ușieri îi strânseseră de la Manase și Efraim și de la toți ceilalți din Israel,+ de la tot Iuda și Beniamin și de la locuitorii Ierusalimului. 10  I-au dat celor numiți peste lucrarea de la casa lui Iehova, iar lucrătorii de la casa lui Iehova i-au folosit pentru repararea și restaurarea casei. 11  Astfel, i-au dat meșteșugarilor și constructorilor ca să cumpere piatră cioplită și lemn pentru elemente de susținere și ca să pună grinzi la clădirile pe care regii lui Iuda le lăsaseră să ajungă în paragină.+ 12  Și oamenii aceștia munceau cu fidelitate.+ Peste ei erau numiți ca supraveghetori leviții Iahat și Obadia, dintre merariți,+ și Zaharia și Meșulam, dintre chehatiți.+ Și alți leviți, care erau buni muzicieni,+ 13  erau numiți peste purtătorii de poveri* și erau supraveghetori ai tuturor celor care făceau diferite lucrări. Unii leviți erau secretari, supraveghetori și portari.+ 14  În timp ce se scoteau banii care fuseseră aduși la casa lui Iehova,+ preotul Hilchia a găsit cartea Legii lui Iehova,+ dată prin* Moise.+ 15  Atunci Hilchia i-a zis lui Șafan, secretarul: „Am găsit cartea Legii în casa lui Iehova!”. Și Hilchia i-a dat cartea lui Șafan. 16  Atunci Șafan i-a dus regelui cartea și i-a spus: „Slujitorii tăi fac tot ce li s-a încredințat. 17  Ei au strâns* banii care s-au găsit în casa lui Iehova și i-au dat celor numiți și celor ce fac lucrarea”. 18  Șafan, secretarul, i-a mai spus regelui: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte”.+ Apoi Șafan a început să citească din ea înaintea regelui.+ 19  Când a auzit cuvintele Legii, regele și-a sfâșiat veșmintele.+ 20  Apoi regele le-a poruncit lui Hilchia, lui Ahicam,+ fiul lui Șafan, lui Abdon, fiul lui Mica, lui Șafan, secretarul, și lui Asaia, slujitorul regelui: 21  „Duceți-vă și întrebați-l pe Iehova pentru mine și pentru cei care au rămas în Israel și în Iuda cu privire la cuvintele cărții care a fost găsită; căci mare este mânia lui Iehova care se va vărsa asupra noastră, pentru că strămoșii noștri n-au împlinit cuvântul lui Iehova și n-au respectat tot ce este scris în această carte”.+ 22  Astfel, Hilchia și cei trimiși de rege s-au dus la profetesa Hulda.+ Ea era soția lui Șalum, cel care avea în grijă veșmintele și care era fiul lui Ticva, fiul lui Harhas. Hulda locuia în Cartierul al Doilea al Ierusalimului și ei i-au vorbit acolo.+ 23  Ea le-a zis: „Iată ce spune Iehova, Dumnezeul Israelului: «Spuneți-i omului care v-a trimis la mine: 24  „Iată ce spune Iehova: «Voi aduce nenorocirea peste locul acesta și peste locuitorii lui,+ toate blestemele scrise în cartea+ care a fost citită înaintea regelui lui Iuda. 25  Fiindcă m-au părăsit+ și fac să fumege jertfe pentru alți dumnezei ca să mă insulte+ prin toate lucrările mâinilor lor, furia mea se va vărsa peste acest loc și nu se va stinge»”.+ 26  Dar regelui lui Iuda, care v-a trimis să-l întrebați pe Iehova, să-i ziceți: „Iată ce spune Iehova, Dumnezeul Israelului: «În ce privește cuvintele pe care le-ai auzit,+ 27  pentru că inima ți-a fost receptivă* și te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele sale cu privire la acest loc și la locuitorii lui, pentru că te-ai umilit înaintea mea și ți-ai sfâșiat veșmintele și ai plâns înaintea mea, iată că și eu te-am auzit»,+ zice Iehova. 28  «De aceea, te voi adăuga la strămoșii tăi*. Vei fi așezat în pace în mormântul tău și ochii tăi nu vor vedea toată nenorocirea pe care o voi aduce peste locul acesta și peste locuitorii lui»”»”.+ Și ei i-au adus regelui acest răspuns. 29  Atunci regele a trimis un mesaj și i-a adunat la el pe toți bătrânii lui Iuda și ai Ierusalimului.+ 30  Apoi regele a urcat la casa lui Iehova împreună cu toți bărbații lui Iuda și cu locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu leviții – tot poporul, cu mic, cu mare. El a citit în auzul lor toate cuvintele cărții legământului, care fusese găsită în casa lui Iehova.+ 31  Regele a stat în picioare la locul său și a făcut un legământ*+ înaintea lui Iehova că îl va urma pe Iehova și va respecta poruncile sale, aducerile sale aminte și dispozițiile sale din toată inima și din tot sufletul*+ împlinind cuvintele legământului scrise în această carte.+ 32  Apoi i-a îndemnat pe toți cei care erau în Ierusalim și în Beniamin să accepte legământul. Și locuitorii Ierusalimului au respectat legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul strămoșilor lor.+ 33  Iosia a îndepărtat toate lucrurile dezgustătoare* din toate ținuturile israeliților+ și i-a făcut pe toți din Israel să-i slujească lui Iehova, Dumnezeul lor. În tot timpul vieții lui*, ei n-au încetat să-l urmeze pe Iehova, Dumnezeul strămoșilor lor.

Note de subsol

Sau „statuile turnate”.
Sau „statuile turnate”.
Sau „templul”.
Sau „muncitorii necalificați”.
Lit. „prin mâna lui”.
Lit. „au vărsat”.
Lit. „moale”.
Expresie poetică folosită cu referire la moarte.
Sau „a reînnoit legământul”.
Sau „toți idolii”.
Lit. „În toate zilele lui”.