Revelația lui Ioan (Apocalipsa) 15:1-8
15 Și am văzut în cer un alt semn, mare și minunat: șapte îngeri+ cu șapte plăgi. Acestea sunt ultimele, pentru că prin ele ia sfârșit mânia lui Dumnezeu.+
2 Și am văzut ceva ca o mare de sticlă,+ amestecată cu foc. Cei care au ieșit victorioși+ asupra fiarei, a imaginii ei+ și a numărului numelui ei+ stăteau în picioare lângă marea de sticlă și aveau harpele lui Dumnezeu.
3 Ei cântau cântarea lui Moise,+ sclavul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului:+
„Mari și minunate sunt lucrările tale,+ Iehova* Dumnezeu, Cel Atotputernic!+ Drepte și adevărate sunt căile tale,+ Rege al eternității!+
4 Cine nu se va teme de tine, Iehova*, și nu va glorifica numele tău? Pentru că numai tu ești loial!+ Toate națiunile vor veni și se vor închina înaintea ta,+ pentru că hotărârile tale drepte au fost dezvăluite”.
5 Apoi m-am uitat și sanctuarul cortului mărturiei+ a fost deschis în cer,+
6 iar din sanctuar au ieșit cei șapte îngeri cu cele șapte plăgi,+ îmbrăcați în in curat și strălucitor și având în jurul pieptului brâie de aur.
7 Una dintre cele patru creaturi vii le-a dat celor șapte îngeri șapte cupe de aur pline cu mânia lui Dumnezeu,+ cel care trăiește pentru totdeauna, da, veșnic.
8 Sanctuarul s-a umplut de fum datorită gloriei lui Dumnezeu+ și datorită puterii sale și nimeni n-a putut să intre în sanctuar până nu s-au terminat cele șapte plăgi+ ale celor șapte îngeri.