Exodul 40:1-38
40 Apoi Iehova i-a spus lui Moise:
2 „În prima zi a primei luni să ridici tabernacolul, sau cortul întâlnirii.+
3 Să pui în el arca Mărturiei+ și să separi Arca cu perdeaua.+
4 Să aduci masa+ înăuntru și să aranjezi lucrurile care trebuie să stea pe ea. Să aduci lampadarul+ înăuntru și să-i aprinzi lămpile.+
5 Apoi să pui altarul de aur pentru tămâie+ în fața arcei Mărturiei și să pui perdeaua* la intrarea în tabernacol.+
6 Să pui altarul ofrandei arse+ în fața intrării în tabernacol, adică în cortul întâlnirii,
7 să așezi ligheanul între cortul întâlnirii și altar și să pui apă în el.+
8 Să ridici împrejmuirea curții+ și să pui perdeaua*+ la intrarea în curte.
9 După aceea să iei uleiul pentru ungere+ și să ungi tabernacolul și tot ce este în el+ și să-l sfințești împreună cu toate ustensilele lui; astfel, va fi sfânt.
10 Să ungi altarul ofrandei arse și toate ustensilele lui și să sfințești altarul; astfel, va fi un altar preasfânt.+
11 Să ungi ligheanul și suportul lui și să-l sfințești.
12 Apoi să-i aduci pe Aaron și pe fiii lui aproape de intrarea în cortul întâlnirii și să-i speli cu apă.+
13 Să-l îmbraci pe Aaron cu veșmintele sfinte,+ să-l ungi+ și să-l sfințești, iar el îmi va sluji ca preot.
14 După aceea să-i aduci pe fiii lui și să-i îmbraci cu robe.+
15 Să-i ungi așa cum l-ai uns pe tatăl lor,+ iar ei îmi vor sluji ca preoți. Prin această ungere, preoția va rămâne a lor, în toate generațiile lor”.+
16 Moise a făcut tot ce îi poruncise Iehova.+ A făcut întocmai.
17 În al doilea an, în prima zi a primei luni, a fost ridicat tabernacolul.+
18 Când a ridicat tabernacolul, Moise a așezat suporturile cu scobitură,+ a ridicat cadrele de scândură,+ a pus drugii+ și a ridicat stâlpii.
19 A întins cortul+ peste tabernacol și a pus peste cort învelitoarea lui,+ așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
20 Apoi a luat Mărturia+ și a pus-o în Arcă,+ a pus drugii+ la Arcă și a pus capacul+ pe Arcă.+
21 A adus Arca în tabernacol, a pus perdeaua+ despărțitoare și a separat arca Mărturiei,+ așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
22 Apoi a pus masa+ în cortul întâlnirii, pe latura nordică a tabernacolului, dincoace de perdea,
23 și a aranjat pâinile+ pe ea, înaintea lui Iehova, așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
24 A pus lampadarul+ în cortul întâlnirii, în fața mesei, pe latura sudică a tabernacolului.
25 A aprins lămpile+ înaintea lui Iehova, așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
26 După aceea a pus altarul de aur+ în cortul întâlnirii, în fața perdelei,
27 ca să facă să fumege pe el+ tămâie parfumată,+ așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
28 Apoi a pus perdeaua*+ la intrarea în tabernacol.
29 A pus altarul ofrandei arse+ la intrarea în tabernacol, adică în cortul întâlnirii, ca să aducă pe el ofranda arsă+ și ofranda de cereale, așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
30 A așezat ligheanul între cortul întâlnirii și altar și a pus în el apă pentru spălat.+
31 Și Moise, Aaron și fiii lui și-au spălat mâinile și picioarele acolo.
32 Ori de câte ori intrau în cortul întâlnirii sau se apropiau de altar, se spălau,+ așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
33 În cele din urmă a ridicat împrejmuirea curții+ în jurul tabernacolului și al altarului și a pus perdeaua* la intrarea în curte.+
Astfel, Moise a terminat lucrarea.
34 Și norul a acoperit cortul întâlnirii, iar gloria lui Iehova a umplut tabernacolul.+
35 Moise n-a putut să intre în cortul întâlnirii fiindcă norul stătea deasupra acestuia, iar gloria lui Iehova umpluse tabernacolul.+
36 Când norul se înălța de deasupra tabernacolului, israeliții ridicau tabăra, în toate etapele călătoriei lor.+
37 Dar, dacă norul nu se înălța, nu ridicau tabăra până în ziua când se înălța.+
38 Căci norul lui Iehova era deasupra tabernacolului ziua și un foc stătea deasupra lui noaptea, sub privirile întregului popor* al lui Israel, în toate etapele călătoriei lor.+