Ezechiel 1:1-28

  • Ezechiel, aflat în Babilon, are viziuni de la Dumnezeu (1-3)

  • Viziunea despre carul ceresc al lui Iehova (4-28)

    • Vânt, nor și foc (4)

    • Patru creaturi vii (5-14)

    • Patru roți (15-21)

    • O întindere care scânteiază ca gheața (22-24)

    • Tronul lui Iehova (25-28)

1  În al 30-lea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram printre exilați+ lângă râul Chebar,+ cerurile s-au deschis și am început să am viziuni de la Dumnezeu.  În a cincea zi a lunii – în al cincilea an de exil al regelui Ioiachin – ,+  cuvântul lui Iehova a venit la Ezechiel*, fiul preotului Buzi, în țara caldeenilor, lângă râul Chebar.+ Și acolo, mâna lui Iehova a venit peste el.+  M-am uitat și iată că dinspre nord venea un vânt năprasnic.+ Și erau un nor mare și un foc scânteietor*,+ iar în jurul lor era o lumină strălucitoare. În mijlocul focului era ceva ce părea a fi un aliaj de aur și argint.+  Tot în mijlocul lui era ceva ce semăna cu patru creaturi vii;+ și fiecare avea înfățișare de om.  Fiecare avea patru fețe și patru aripi.+  Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era ca a unui vițel; și străluceau ca arama lustruită.+  Pe cele patru părți ale lor, sub aripi, creaturile vii aveau mâini de om și toate patru aveau fețe și aripi.  Aripile lor se atingeau una de alta. Creaturile vii nu se întorceau când mergeau; fiecare mergea drept înainte.+ 10  Cât despre fețele lor, toate patru+ aveau o față de om, cu o față de leu+ la dreapta și cu o față de taur+ la stânga, și toate patru aveau și o față de acvilă.+ 11  Așa erau fețele lor. Aripile lor erau întinse în sus. Fiecare avea două aripi care se atingeau una de alta și două care îi acopereau corpul.+ 12  Fiecare mergea drept înainte. Unde le făcea spiritul să meargă, acolo mergeau.+ Nu se întorceau în timp ce mergeau. 13  La înfățișare, creaturile vii erau asemenea unor cărbuni de foc aprinși. Între creaturile vii se mișca încoace și încolo ceva ce semăna cu niște torțe, al căror foc era strălucitor, iar din foc ieșeau fulgere.+ 14  Și, când plecau și veneau înapoi, creaturile vii se mișcau ca niște fulgere. 15  În timp ce mă uitam la creaturile vii, am văzut că pe pământ, lângă fiecare creatură vie cu patru fețe, era o roată.+ 16  Roțile și lucrătura lor aveau o strălucire asemenea crisolitului; toate patru erau la fel. În ce privește aspectul și lucrătura, părea că o roată avea în mijlocul ei altă roată*. 17  Când se mișcau, puteau să meargă în oricare dintre cele patru direcții, fără să se întoarcă în timp ce mergeau. 18  Obezile lor aveau o înălțime impresionantă; toate patru aveau obezile pline de ochi de jur împrejur.+ 19  Când creaturile vii mergeau, mergeau și roțile cu ele, iar când creaturile vii se înălțau de la pământ, se înălțau și roțile.+ 20  Mergeau unde le făcea spiritul să meargă, oriunde mergea spiritul. Roțile se înălțau împreună cu ele, căci spiritul care acționa asupra creaturilor vii* era și în roți. 21  Când creaturile vii mergeau, mergeau și roțile; când ele se opreau, se opreau și roțile; și când ele se înălțau de la pământ, roțile se înălțau împreună cu ele, căci spiritul care acționa asupra creaturilor vii era și în roți. 22  Deasupra capetelor creaturilor vii era ceva asemănător unei întinderi impresionante, care scânteia ca gheața și se întindea deasupra capetelor lor.+ 23  Sub întindere, aripile lor erau îndreptate în sus*, una spre cealaltă. Fiecare avea două aripi care îi acopereau o parte a corpului și două care îi acopereau cealaltă parte. 24  Și am auzit zgomotul aripilor lor: era ca un zgomot de ape învolburate, ca glasul Celui Atotputernic.+ Când creaturile vii se mișcau, se auzea un zgomot ca zgomotul unei armate. Când se opreau, își lăsau aripile în jos. 25  Și s-a auzit un glas deasupra întinderii care era peste capetele lor. (Când ele se opreau, își lăsau aripile în jos.) 26  Deasupra întinderii care era peste capetele lor se vedea ceva ca o piatră de safir,+ ceva asemănător unui tron.+ Pe tron era cineva care semăna la înfățișare cu un om.+ 27  Și, de la ceea ce păreau a fi șoldurile lui în sus, am văzut ceva ca sclipirea aliajului de aur și argint,+ ceva ce semăna cu un foc. Și, de la șoldurile lui în jos, am văzut ceva ce semăna cu un foc.+ De jur împrejurul lui era o strălucire 28  ca aceea a unui curcubeu+ care apare în nor într-o zi ploioasă. Așa arăta lumina care strălucea de jur împrejur. Arăta ca gloria lui Iehova.+ Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul cuiva care vorbea.

Note de subsol

Însemnând „Dumnezeu întărește”.
Sau „un fulger”.
Este posibil ca acestea să fi fost poziționate în unghi drept una față de cealaltă, pe același ax.
Lit. „spiritul creaturii vii”.
Sau, posibil, „erau întinse în lateral”.