Faptele apostolilor 4:1-37
4 Pe când cei doi vorbeau poporului, preoții, comandantul gărzilor de la templu și saducheii+ au venit la ei.
2 Aceștia erau supărați pentru că apostolii învățau poporul și anunțau deschis învierea din morți a lui Isus*.+
3 Astfel, i-au prins* și i-au ținut sub pază+ până a doua zi, fiindcă deja se înserase.
4 Totuși, mulți dintre cei care ascultaseră discursul au crezut, iar numărul bărbaților s-a ridicat la aproximativ 5 000.+
5 A doua zi, conducătorii, bătrânii și scribii s-au adunat la Ierusalim,
6 împreună cu Ana,+ preotul principal, Caiafa,+ Ioan, Alexandru și toți cei care erau rude cu preotul principal.
7 Ei i-au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut lucrul acesta?”.
8 Atunci Petru, plin de spirit sfânt,+ le-a zis:
„Conducători ai poporului și bătrâni,
9 dacă astăzi suntem cercetați pentru binele făcut unui olog,+ ca să aflați cum a fost vindecat omul acesta,
10 să știți voi toți și tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Cristos Nazarineanul,+ pe care voi l-ați țintuit pe stâlp,+ dar pe care Dumnezeu l-a sculat din morți,+ da, prin el stă omul acesta sănătos aici, în fața voastră.
11 Acest Isus este «piatra pe care voi, zidarii, ați considerat-o un nimic și care a devenit piatra unghiulară principală*».+
12 Și în nimeni altul nu este salvare, căci nu este sub cer niciun alt nume+ dat printre oameni prin care să putem fi salvați”.+
13 Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și înțelegând că erau oameni fără instruire* și de rând,+ au fost uimiți. Și și-au dat seama că fuseseră cu Isus.+
14 Privindu-l pe omul care fusese vindecat și care stătea în picioare lângă ei,+ n-au mai avut ce să zică.+
15 Atunci le-au poruncit să iasă din sala Sanhedrinului și s-au sfătuit
16 zicând: „Ce să facem cu oamenii aceștia?+ Pentru că, într-adevăr, prin ei s-a făcut un miracol* extraordinar, cunoscut de toți locuitorii Ierusalimului,+ și nu-l putem contesta.
17 Dar, pentru ca lucrul acesta să nu se mai răspândească în popor, să-i amenințăm și să le spunem să nu mai vorbească nimănui în numele acestui om”.+
18 Atunci i-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai predea în numele lui Isus.
19 Dar Petru și Ioan le-au răspuns: „Judecați voi înșivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu.
20 Fiindcă noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit”.+
21 După ce i-au amenințat din nou, i-au eliberat, pentru că nu găsiseră niciun motiv să-i pedepsească și pentru că se temeau de popor,+ fiindcă toți îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22 Căci omul care fusese vindecat prin acest miracol* avea peste 40 de ani.
23 După ce au fost eliberați, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit ce le spuseseră preoții principali și bătrânii.
24 Auzind aceasta, și-au înălțat cu toții glasul către Dumnezeu și au zis:
„Domn Suveran, tu ești Cel care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele+
25 și care, prin spiritul sfânt, a spus prin gura strămoșului nostru David,+ slujitorul tău: «De ce s-au agitat națiunile și de ce s-au gândit popoarele la lucruri deșarte?
26 Regii pământului și-au ocupat pozițiile și conducătorii s-au adunat ca un singur om împotriva lui Iehova* și împotriva unsului* său».+
27 Căci, într-adevăr, atât Irod, cât și Ponțiu Pilat,+ împreună cu oamenii națiunilor și cu popoarele lui Israel, s-au adunat în acest oraș împotriva sfântului tău slujitor Isus, pe care l-ai uns,+
28 ca să facă ceea ce mâna și voința* ta hotărâseră dinainte să se întâmple.+
29 Și acum, Iehova*, îndreaptă-ți atenția spre amenințările lor și fă ca sclavii tăi să continue să spună cuvântul tău cu toată îndrăzneala,
30 în timp ce îți întinzi mâna ca să vindeci și în timp ce se fac semne și minuni+ prin numele sfântului tău slujitor Isus”.+
31 După ce au făcut această implorare*, locul în care erau adunați s-a zguduit și toți s-au umplut de spirit sfânt+ și spuneau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.+
32 Mulțimea celor care au crezut avea o singură inimă și un singur suflet* și niciunul dintre ei nu spunea că vreun lucru pe care îl avea era al lui, ci aveau toate în comun.+
33 Și, cu multă putere, apostolii continuau să depună mărturie despre învierea Domnului Isus;+ și peste toți era din belșug bunătate nemeritată.
34 Niciunul dintre ei nu era în nevoie,+ fiindcă toți cei care aveau terenuri sau case le vindeau și aduceau valoarea lucrurilor vândute
35 și o puneau la picioarele apostolilor.+ Apoi se împărțea fiecăruia, după cum avea nevoie.+
36 Iosif, numit de apostoli și Barnaba+ (care, tradus, înseamnă „Fiul mângâierii”), un levit originar din Cipru,
37 avea și el o bucată de pământ. El a vândut-o, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.+
