Faptele apostolilor 6:1-15

  • Șapte bărbați sunt aleși să slujească (1-7)

  • Ștefan este acuzat de blasfemie (8-15)

6  În zilele acelea, când numărul discipolilor creștea, iudeii de limbă greacă au început să murmure împotriva iudeilor de limbă ebraică pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea zilnică a hranei.+  Atunci Cei doisprezece i-au chemat la ei pe toți discipolii și au zis: „Nu este potrivit* să neglijăm cuvântul lui Dumnezeu ca să împărțim hrană la mese.+  De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați cu o bună reputație*,+ plini de spirit și de înțelepciune,+ ca să-i numim pentru această activitate necesară;+  iar noi vom acorda atenție rugăciunii și predării* cuvântului lui Dumnezeu”.  Această decizie a fost pe placul tuturor discipolilor și ei i-au ales pe Ștefan, un bărbat plin de credință și de spirit sfânt, precum și pe Filip,+ pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.  I-au adus la apostoli, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.+  Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea,+ iar numărul discipolilor creștea foarte mult+ în Ierusalim. Și o mare mulțime de preoți veneau la credință.+  Ștefan, care avea favoare și putere de la Dumnezeu, făcea mari minuni și semne în popor.  Dar unii oameni din așa-numita Sinagogă a Liberților, împreună cu unii cirenieni și alexandrini și cu unii din Cilicia și din Asia, au venit să-l contrazică pe Ștefan. 10  Însă n-au putut să stea împotriva înțelepciunii și a spiritului cu care vorbea el.+ 11  Atunci i-au convins în secret pe niște oameni să spună: „L-am auzit rostind lucruri blasfematoare împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu”. 12  Și au instigat poporul, pe bătrâni și pe scribi și au venit peste el pe neașteptate, l-au luat cu forța și l-au dus la Sanhedrin. 13  Și au adus martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să vorbească împotriva acestui loc sfânt și împotriva Legii. 14  De exemplu, noi l-am auzit spunând că acest Isus Nazarineanul va dărâma locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise”. 15  Toți cei ce stăteau în Sanhedrin s-au uitat țintă la el și au văzut că fața lui era ca fața unui înger.

Note de subsol

Lit. „plăcut”.
Sau „care sunt vorbiți de bine”.
Lit. „serviciului”.