Iosua 14:1-15
14 Acestea sunt teritoriile pe care israeliții le-au luat ca moștenire în țara Canaanului, pe care preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și capii caselor părintești ale triburilor Israelului li le-au dat ca moștenire.+
2 Moștenirea pentru cele nouă triburi și jumătate+ a fost împărțită prin tragere la sorți,+ așa cum poruncise Iehova prin Moise.
3 Celorlalte două triburi și jumătate, Moise le dăduse moștenirea de cealaltă parte* a Iordanului,+ iar leviților nu le-a dat nicio moștenire printre ei.+
4 Urmașii lui Iosif erau considerați două triburi,+ Manase și Efraim,+ iar leviților nu li s-a dat nicio parte în țară, decât orașe+ în care să locuiască și pășunile acestora pentru turmele și cirezile lor.+
5 Astfel, israeliții au împărțit țara, așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
6 Atunci bărbații lui Iuda s-au dus la Iosua, la Ghilgal,+ iar Caleb,+ fiul lui Iefune, chenizitul, i-a zis: „Tu știi bine ce i-a spus Iehova+ lui Moise, omul adevăratului Dumnezeu,+ despre mine și despre tine la Cades-Barnea.+
7 Aveam 40 de ani când Moise, slujitorul lui Iehova, m-a trimis din Cades-Barnea să spionez țara+ și i-am spus tot ce am văzut, așa cum m-a îndemnat inima.+
8 Chiar dacă frații mei care au urcat cu mine au descurajat poporul*, eu l-am urmat cu toată inima* pe Iehova, Dumnezeul meu.+
9 Moise a jurat în ziua aceea: «Teritoriul pe care ai pășit va fi al tău și al fiilor tăi ca moștenire permanentă, pentru că l-ai urmat cu toată inima pe Iehova, Dumnezeul meu».+
10 Iar Iehova, așa cum a promis,+ m-a păstrat în viață+ în acești 45 de ani de când Iehova i-a făcut această promisiune lui Moise când Israelul umbla în pustiu;+ și iată, acum am 85 de ani.
11 Și astăzi sunt la fel de tare ca în ziua în care m-a trimis Moise. Am tot atâta putere ca atunci, pentru război și pentru alte activități.
12 Prin urmare, dă-mi această regiune muntoasă pe care a promis-o Iehova în ziua aceea. Chiar dacă ai auzit în ziua aceea că acolo erau anachimi+ cu orașe mari și fortificate,+ cu siguranță, Iehova va fi cu mine+ și îi voi alunga*, așa cum a promis Iehova”.+
13 Atunci Iosua l-a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat Hebronul ca moștenire.+
14 De aceea, Hebronul este moștenirea lui Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, și în ziua de azi, pentru că l-a urmat cu toată inima pe Iehova, Dumnezeul Israelului.+
15 Numele Hebronului fusese înainte Chiriat-Arba+ (Arba a fost un om important printre anachimi). Și în țară n-a mai fost război.+