Iosua 18:1-28
18 Atunci toată adunarea israeliților s-a strâns la Șilo+ și ei au așezat acolo cortul întâlnirii,+ căci țara era acum sub stăpânirea lor.+
2 Însă printre israeliți mai erau șapte triburi care nu își primiseră partea de moștenire.
3 De aceea, Iosua le-a zis israeliților: „Până când veți amâna să intrați și să luați în stăpânire țara pe care v-a dat-o Iehova, Dumnezeul strămoșilor voștri?+
4 Luați trei oameni din fiecare trib și eu îi voi trimite să meargă, să străbată țara și să facă o hartă a ei potrivit moștenirii lor. Apoi să se întoarcă la mine.
5 Și să împartă țara între ei în șapte părți.+ Iuda să rămână în teritoriul lui de la sud,+ iar casa lui Iosif să rămână în teritoriul ei de la nord.+
6 Iar voi să faceți harta țării, împărțind-o în șapte părți; apoi să mi-o aduceți aici și eu voi arunca sorții+ pentru voi înaintea lui Iehova, Dumnezeul nostru.
7 Dar leviții n-au nicio parte în mijlocul vostru,+ pentru că moștenirea lor este preoția lui Iehova;+ iar Gad, Ruben și jumătate din tribul lui Manase+ și-au luat deja moștenirea, pe care le-a dat-o Moise, slujitorul lui Iehova, la est de Iordan”.
8 Oamenii aceia s-au pregătit să plece. Și Iosua le-a poruncit celor ce trebuiau să facă harta țării: „Duceți-vă, străbateți țara, faceți o hartă a ei și întoarceți-vă la mine, iar eu voi arunca sorții pentru voi aici, înaintea lui Iehova, la Șilo”.+
9 Oamenii aceia au plecat, au străbătut țara și au făcut o hartă cu orașele ei, împărțind-o în șapte părți și consemnând totul într-o carte. Apoi s-au întors la Iosua, în tabăra de la Șilo.
10 Iosua a aruncat sorții pentru ei la Șilo, înaintea lui Iehova.+ Și Iosua a împărțit acolo țara pentru israeliți, potrivit părților care le reveneau.+
11 A ieșit la sorți partea pentru tribul lui Beniamin, după familiile lui, iar teritoriul care i-a căzut la sorți era între urmașii lui Iuda+ și urmașii lui Iosif.+
12 Pe latura nordică, hotarul lui începea de la Iordan, apoi urca spre versantul nordic al Ierihonului,+ urca pe munte, spre vest, și se întindea până la pustiul Bet-Avenului.+
13 De acolo, hotarul continua spre Luz, pe versantul sudic al Luzului, adică al Betelului;+ hotarul cobora spre Atarot-Adar,+ pe muntele care este la sud de Bet-Horonul de Jos.+
14 Și, pe latura vestică, hotarul se întorcea spre sud, de la muntele din fața Bet-Horonului, și se termina la Chiriat-Baal, adică la Chiriat-Iearim,+ un oraș al lui Iuda. Aceasta era latura vestică.
15 Latura sudică începea de la marginea Chiriat-Iearimului și hotarul se întindea spre vest, apoi o lua spre izvorul apelor Neftoah.+
16 Hotarul cobora până la poalele muntelui din fața Văii Fiului lui Hinom,+ din nordul Văii Refaimiților,+ cobora în Valea lui Hinom, spre versantul sudic al orașului iebusiților,+ și ajungea mai jos, la En-Roghel.+
17 Apoi se întindea spre nord și ajungea la En-Șemeș și apoi la Ghelilot, care este în fața urcușului Adumim,+ și cobora până la piatra+ lui Bohan,+ fiul lui Ruben.
18 Continua pe versantul nordic din fața Arabei și cobora până la Araba.
19 Hotarul continua pe versantul nordic al Bet-Hoglei+ și se termina la golful nordic al Mării Sărate*,+ la gura de vărsare a* Iordanului, la sud. Acesta era hotarul sudic.
20 Iordanul era hotarul său în partea estică. Aceasta a fost moștenirea urmașilor lui Beniamin, după familiile lor, potrivit hotarelor sale de jur împrejur.
21 Orașele tribului lui Beniamin, după familiile lui, erau: Ierihon, Bet-Hogla, Emec-Chețiț,
22 Bet-Araba,+ Țemaraim, Betel,+
23 Avim, Para, Ofra,
24 Chefar-Ammoni, Ofni și Gheba+ – 12 orașe și așezările din apropierea lor.
25 Gabaon,+ Rama, Beerot,
26 Mițpa, Chefira, Moța,
27 Rechem, Irpeel, Tarala,
28 Țela,+ Ha-Elef, orașul iebusiților, adică Ierusalimul,+ Ghibea+ și Chiriat – 14 orașe și așezările din apropierea lor.
Aceasta a fost moștenirea urmașilor lui Beniamin, după familiile lor.