Iov 38:1-41
38 Atunci Iehova i-a răspuns lui Iov din mijlocul vijeliei:+
2 „Cine este acesta care îmi întunecă sfatulvorbind fără să aibă cunoștință?+
3 Încinge-te, te rog, ca un bărbat;eu te voi întreba, iar tu mă vei învăța.
4 Unde erai tu când am întemeiat pământul?+
Spune-mi, dacă ai pricepere.
5 Cine i-a stabilit măsurile, dacă știi,sau cine a întins peste el sfoara de măsurat?
6 În ce au fost înfipte postamentele luisau cine i-a pus piatra unghiulară,+
7 când stelele dimineții+ strigau împreună de bucurieși toți fiii lui Dumnezeu*+ scoteau strigăte de laudă?
8 Cine a stăvilit cu porți marea+când a ieșit țâșnind din pântecele mamei,
9 când i-am pus norul ca veșmântși am înfășurat-o* în beznă adâncă,
10 când i-am stabilit hotareleși i-am pus zăvoare și porți+
11 și am zis: «Până aici poți să vii, nu trece mai departe;aici este hotarul mândrelor tale valuri»?+
12 Ai dat tu vreodată* porunci diminețiisau ai făcut tu zorile să-și cunoască locul,+
13 ca să apuce marginile pământuluiși să-i scuture pe cei răi de pe el?+
14 Pământul se transformă ca lutul sub sigiliu*și toate de pe el ies în evidență precum modelele de pe o haină.
15 Dar lumina celor răi este luată de la ei,iar brațul lor ridicat este rupt.
16 Ai ajuns tu la izvoarele măriisau ai cercetat tu adâncurile ei?+
17 Ți-au fost descoperite ție porțile morții+sau ai văzut tu porțile întunericului adânc*?+
18 Ai cuprins tu cu mintea întinderea pământului?+
Spune, dacă știi toate acestea.
19 Unde este calea spre locuința luminii?+
Unde este locul întunericului,
20 ca să le conduci acoloși să cunoști cărările spre casa lor?
21 Știi tu aceasta pentru că erai deja născutși pentru că zilele tale sunt multe la număr?
22 Ai intrat tu în cămările zăpezii+sau ai văzut tu cămările grindinei,+
23 pe care le-am păstrat pentru timpul de necaz,pentru ziua de luptă și de război?+
24 Unde este calea pe care se răspândește lumina*și din ce loc bate vântul de est peste pământ?+
25 Cine a deschis un canal pentru puhoaiele ceruluiși a croit un drum pentru norul de furtună și pentru tunet,+
26 ca să aducă ploaia peste ținutul unde nu trăiește nimeni,peste pustiul în care nu este niciun om,+
27 ca să sature locurile devastate și sterpeși să facă să răsară iarba?+
28 Are ploaia tată?+Sau cine a dat naștere picăturilor de rouă?+
29 Din al cui pântece a ieșit gheațași cine a adus pe lume bruma cerului?+
30 Cine ascunde apele ca sub o piatrăși îngheață suprafața adâncului de ape?+
31 Poți tu să înnozi frânghiile constelației Chima*sau să desfaci funiile constelației Chesil*?+
32 Poți tu să faci să iasă o constelație* la timpul eisau să călăuzești constelația Aș* cu fiii ei?
33 Știi tu legile care guvernează cerurile+sau poți tu să impui autoritatea lor* pe pământ?
34 Poți tu să-ți ridici glasul până la noriși să faci să se reverse peste tine un șuvoi de ape?+
35 Poți tu să trimiți fulgere?
Vor veni ele și îți vor spune: «Iată-ne!»?
36 Cine a pus înțelepciune în nori*+sau cine a dat pricepere fenomenelor cerești*?+
37 Cine este atât de înțelept, încât să numere noriisau cine poate vărsa urcioarele de apă ale cerului+
38 când țărâna se preface în noroiși bulgării de pământ se lipesc unii de alții?
39 Poți tu să vânezi prada pentru leusau să potolești foamea leilor tineri+
40 când se ghemuiesc în culcușurisau când stau la pândă în vizuini?
41 Cine pregătește hrana pentru corb+când puii lui strigă către Dumnezeu după ajutorși rătăcesc fiindcă nu este nimic de mâncare?
Note de subsol
^ Expresie idiomatică ebraică, folosită cu referire la fiii îngerești ai lui Dumnezeu.
^ Sau „am înfășat-o”.
^ Lit. „în zilele tale”.
^ Din câte se pare, se referă la momentul în care lumina dimineții face vizibile formele și culorile de pe pământ.
^ Sau „umbrei morții”.
^ Sau, posibil, „fulgerul”.
^ Posibil, grupul de stele Pleiadele, din constelația Taurul.
^ Posibil, constelația Orion.
^ Lit. „Mazarotul”. În 2Re 23:5, termenul înrudit, aflat la plural, se referă la constelațiile zodiacului.
^ Posibil, constelația Ursa-Mare (Carul-Mare).
^ Sau, posibil, „Lui”.
^ Sau, posibil, „în om”.
^ Sau, posibil, „minții”.