Leviticul 1:1-17

  • Ofranda arsă (1-17)

1  Și Iehova l-a chemat pe Moise și i-a vorbit din cortul întâlnirii,+ zicând:  „Spune-le israeliților*: «Dacă cineva vrea să-i prezinte lui Iehova o ofrandă dintre animalele domestice, animalul să fie din cireadă sau din turmă.+  Dacă aduce o ofrandă arsă din cireadă, să prezinte un mascul sănătos.+ Să-l prezinte de bunăvoie+ înaintea lui Iehova, la intrarea în cortul întâlnirii.  Să-și pună mâna pe capul animalului prezentat ca ofrandă arsă, iar ofranda va fi primită în folosul lui, ca să facă ispășire pentru el.  Apoi taurul tânăr să fie înjunghiat înaintea lui Iehova. Fiii lui Aaron, preoții,+ să prezinte sângele și să stropească cu sânge toate părțile laterale ale altarului+ de la intrarea în cortul întâlnirii.  Taurul pentru ofranda arsă să fie jupuit și tăiat în bucăți.+  Fiii lui Aaron, preoții, să pună foc pe altar+ și să așeze lemnele pe foc.  Fiii lui Aaron, preoții, să aranjeze bucățile ofrandei,+ împreună cu capul și seul*, pe lemnele puse pe focul de pe altar.  Intestinele și picioarele să fie spălate cu apă. Preotul să le pună pe toate să fumege pe altar ca ofrandă arsă. Este o ofrandă prin foc cu o mireasmă plăcută* pentru Iehova.+ 10  Dacă aduce o ofrandă arsă din turmă,+ dintre berbecii tineri sau dintre capre, să prezinte un mascul sănătos.+ 11  Animalul să fie înjunghiat lângă partea dinspre nord a altarului, înaintea lui Iehova, iar fiii lui Aaron, preoții, să stropească cu sângele acestuia altarul de jur împrejur, pe părțile laterale.+ 12  Să fie tăiat în bucăți, iar preotul să aranjeze bucățile, împreună cu capul și seul*, pe lemnele puse pe focul de pe altar. 13  Să spele cu apă intestinele și picioarele. Preotul să le prezinte pe toate și să le pună să fumege pe altar. Este o ofrandă arsă, o ofrandă prin foc cu o mireasmă plăcută* pentru Iehova. 14  Însă, dacă aduce păsări ca ofrandă arsă pentru Iehova, să-și prezinte ofranda dintre turturele sau dintre puii de porumbel domestic.+ 15  Preotul să o prezinte la altar; să frângă gâtul păsării și să o pună să fumege pe altar, dar sângele să fie scurs pe partea laterală a altarului. 16  Să-i scoată gușa și penele și să le arunce lângă altar, la est, în locul pentru cenușă*.+ 17  Să o desfacă între aripi, dar să n-o despice în două. Apoi preotul să o pună să fumege pe altar, pe lemnele care sunt pe foc. Este o ofrandă arsă, o ofrandă prin foc cu o mireasmă plăcută* pentru Iehova.

Note de subsol

Lit. „fiilor lui Israel”.
Sau „grăsimea din jurul rinichilor”.
Sau „liniștitoare”. Lit. „odihnitoare”.
Sau „grăsimea din jurul rinichilor”.
Sau „liniștitoare”. Lit. „odihnitoare”.
Sau „cenușa grasă”, adică cenușa îmbibată cu grăsimea de la jertfe.
Sau „liniștitoare”. Lit. „odihnitoare”.