Leviticul 20:1-27

  • Închinarea la Moloh; spiritismul (1-6)

  • Obligația de a fi sfinți și de a-i respecta pe părinți (7-9)

  • Condamnare la moarte pentru cei ce comit păcate sexuale (10-21)

  • Obligația de a fi sfinți pentru a rămâne în țară (22-26)

  • Cei care practică spiritismul trebuie omorâți (27)

20  Iehova i-a zis în continuare lui Moise:  „Așa să le spui israeliților: «Dacă un om din Israel sau un străin care locuiește în Israel îl dă pe unul dintre urmașii săi lui Moloh, să fie omorât negreșit.+ Poporul din țară să-l omoare cu pietre.  Eu însumi îmi voi îndrepta fața împotriva acelui om și îl voi nimici din poporul său, pentru că l-a dat pe unul dintre urmașii săi lui Moloh, pângărind locul meu sfânt+ și profanând numele meu sfânt.  Dacă, atunci când omul acela îl dă pe unul dintre urmașii săi lui Moloh, poporul din țară închide intenționat ochii la fapta lui și nu-l omoară,+  eu însumi îmi voi îndrepta fața împotriva acelui om și a familiei lui+ și îl voi nimici din poporul său împreună cu toți cei care i se alătură prostituându-se cu Moloh.  Dacă cineva* se îndreaptă spre mediumuri+ și spre prezicători+ ca să comită prostituție spirituală cu ei, mă voi întoarce în mod sigur împotriva lui* și îl voi nimici din poporul său.+  Voi să vă sfințiți și să deveniți sfinți,+ fiindcă eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru.  Să respectați legile mele și să le împliniți.+ Eu sunt Iehova, care vă sfințește.+  Dacă un om își blestemă tatăl sau mama, să fie omorât negreșit.+ Întrucât și-a blestemat tatăl sau mama, sângele lui este asupra lui. 10  Bărbatul care comite adulter cu soția altui bărbat, da, cel care comite adulter cu soția semenului său, să fie omorât negreșit, atât bărbatul adulter, cât și femeia adulteră.+ 11  Bărbatul care are relații sexuale cu soția tatălui său își dezonorează tatăl*.+ Amândoi să fie omorâți negreșit. Sângele lor este asupra lor. 12  Dacă un bărbat are relații sexuale cu nora lui, amândoi să fie omorâți negreșit. Au comis o perversiune. Sângele lor este asupra lor.+ 13  Dacă un bărbat se culcă cu un bărbat așa cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru dezgustător.+ Să fie omorâți negreșit. Sângele lor este asupra lor. 14  Dacă un bărbat ia de soție o femeie și are relații sexuale și cu mama ei, aceasta este o faptă obscenă*.+ Să fie omorâți și arși în foc, și el, și ele,+ pentru ca în mijlocul vostru să nu mai existe comportament obscen. 15  Dacă un bărbat are relații sexuale cu un animal, să fie omorât negreșit și să omorâți și animalul.+ 16  Dacă o femeie se apropie de un animal ca să aibă relații sexuale cu el,+ să omori și femeia, și animalul. Să fie omorâți negreșit. Sângele lor este asupra lor. 17  Dacă un bărbat are relații sexuale cu sora lui, fiica tatălui său ori fiica mamei sale, și își văd goliciunea unul celuilalt, este o rușine.+ Ei trebuie nimiciți sub ochii fiilor poporului lor. El și-a dezonorat sora*. Să răspundă pentru nelegiuirea lui. 18  Dacă un bărbat are relații sexuale cu o femeie care este la menstruație, și el, și ea au dezgolit scurgerea ei de sânge.+ Amândoi trebuie nimiciți din poporul lor. 19  Să nu ai relații sexuale cu sora mamei tale sau cu sora tatălui tău, fiindcă aceasta ar însemna să dezonorezi o rudă de sânge.+ Veți răspunde amândoi pentru nelegiuirea voastră. 20  Bărbatul care are relații sexuale cu soția unchiului său își dezonorează unchiul*.+ Ei să răspundă pentru păcatul lor. Trebuie să moară fără să aibă copii. 21  Dacă un bărbat are relații sexuale cu soția fratelui său, este un lucru dezgustător.+ Își dezonorează fratele.* Ei trebuie să moară fără să aibă copii. 22  Să respectați toate legile și toate hotărârile mele judecătorești+ și să le împliniți,+ pentru ca țara în care vă duc ca să locuiți în ea să nu vă vomite.+ 23  Să nu umblați potrivit legilor națiunilor pe care le alung dinaintea voastră,+ deoarece ele au făcut toate aceste lucruri, iar eu sunt dezgustat de ele.+ 24  De aceea, v-am spus: „Voi le veți lua în stăpânire țara, iar eu vă voi da țara ca proprietate – o țară în care curge lapte și miere.+ Eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru, care v-a separat de celelalte popoare”.+ 25  Să faceți deosebire între animalul curat și cel necurat, între pasărea necurată și cea curată;+ să nu vă pângăriți* din cauza unui animal, a unei păsări sau a unui animal care se mișcă pe pământ*, pe care le-am separat ca să le considerați necurate.+ 26  Să fiți sfinți pentru mine, căci eu, Iehova, sunt sfânt+ și vă separ de celelalte popoare ca să fiți ai mei.+ 27  Dacă un bărbat sau o femeie este medium sau prezicător*, să fie omorâți negreșit.+ Poporul să-i omoare cu pietre. Sângele lor este asupra lor»”.

Note de subsol

Sau „un suflet”.
Sau „acelui suflet”.
Lit. „descoperă goliciunea tatălui său”.
Sau „conduită rușinoasă”, „indecență”.
Lit. „a descoperit goliciunea surorii lui”.
Lit. „descoperă goliciunea unchiului său”.
Lit. „Descoperă goliciunea fratelui său”.
Sau „să nu vă pângăriți sufletele”.
Adică animale precum șobolanii, șopârlele și insectele.
Sau „are un spirit de prezicere”.