După Matei 6:1-34

  • PREDICA DE PE MUNTE (1-34)

    • „Să nu vă arătați dreptatea în fața oamenilor” (1-4)

    • Cum să ne rugăm (5-15)

      • Rugăciunea-model (9-13)

    • Postul (16-18)

    • Comori pe pământ și comori în cer (19-24)

    • „Nu vă mai îngrijorați” (25-34)

      • „Continuați să căutați mai întâi Regatul” (33)

6  Aveți grijă să nu vă arătați dreptatea în fața oamenilor ca să fiți văzuți de ei.+ Altfel, nu veți avea nicio răsplată de la Tatăl vostru, care este în ceruri.  De aceea, când faci daruri de îndurare*, nu suna din trâmbiță, cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie glorificați de oameni. Adevărat vă spun că și-au primit deja toată răsplata.  Ci, când faci daruri de îndurare, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta,  pentru ca darurile tale de îndurare să fie făcute în ascuns. Atunci Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.+  De asemenea, când vă rugați, să nu faceți ca ipocriții,+ căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile drumurilor principale ca să fie văzuți de oameni.+ Adevărat vă spun că și-au primit deja toată răsplata.  Dar tu, când te rogi, intră în camera ta și, după ce închizi ușa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns.+ Atunci Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.  Când vă rugați, să nu spuneți aceleași lucruri la nesfârșit, cum fac oamenii națiunilor, căci ei cred că vor fi ascultați pentru că folosesc multe cuvinte.  Așadar, să nu fiți ca ei, fiindcă Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie+ chiar înainte de a-i cere.  Voi așa să vă rugați:+ «Tatăl nostru, care ești în ceruri, să fie sfințit* numele+ tău.+ 10  Să vină Regatul+ tău. Să se facă voința ta,+ precum în cer, așa și pe pământ.+ 11  Dă-ne astăzi pâinea noastră pentru această zi+ 12  și iartă-ne datoriile, așa cum și noi i-am iertat pe datornicii noștri.+ 13  Și nu ne duce în ispită,+ ci eliberează-ne* de cel rău».+ 14  Căci, dacă le iertați oamenilor greșelile, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta,+ 15  dar, dacă nu le iertați oamenilor greșelile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile.+ 16  Când postiți,+ nu vă mai luați o înfățișare tristă ca ipocriții, căci ei își schimonosesc fața* ca să le arate oamenilor că postesc.+ Adevărat vă spun că și-au primit deja toată răsplata. 17  Ci, când postești, pune-ți ulei pe cap și spală-ți fața 18  ca să le arăți că postești nu oamenilor, ci numai Tatălui tău, care este în ascuns. Atunci Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti. 19  Nu vă mai strângeți comori pe pământ,+ unde molia și rugina rod și unde hoții sparg și fură. 20  Mai degrabă, strângeți-vă comori în cer,+ unde nici molia, nici rugina nu rod+ și unde hoții nu sparg și nu fură. 21  Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. 22  Lampa corpului este ochiul.+ Dacă ochiul tău este concentrat asupra unui singur lucru*, tot corpul tău va fi luminos*. 23  Dar, dacă ochiul tău este invidios*,+ tot corpul tău va fi întunecos. Dacă lumina din tine este, de fapt, întuneric, cât de adânc este întunericul acesta! 24  Nimeni nu poate fi sclav la doi stăpâni, căci fie îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt,+ fie se va alipi de unul și îl va disprețui pe celălalt. Nu puteți fi sclavi ai lui Dumnezeu și ai Bogăției.+ 25  De aceea, vă spun: Nu vă mai îngrijorați+ pentru viața* voastră, ce veți mânca sau ce veți bea, sau pentru corpul vostru, cu ce vă veți îmbrăca.+ Nu prețuiește viața* mai mult decât hrana și corpul mai mult decât îmbrăcămintea?+ 26  Uitați-vă cu atenție la păsările cerului:+ ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng în hambare, totuși, Tatăl vostru ceresc le hrănește. Nu sunteți voi mai valoroși decât ele? 27  Cine dintre voi, dacă se îngrijorează, poate adăuga un cot* la durata vieții lui?+ 28  Și de ce vă îngrijorați cu privire la îmbrăcăminte? Învățați de la crinii de pe câmp, priviți cum cresc: ei nici nu trudesc, nici nu torc, 29  dar vă spun că nici chiar Solomon,+ în toată gloria lui, nu a fost îmbrăcat ca unul dintre ei. 30  Dacă așa îmbracă Dumnezeu plantele câmpului, care astăzi sunt și mâine sunt aruncate în cuptor, nu vă va îmbrăca el cu atât mai mult pe voi, oameni cu puțină credință? 31  Nu vă îngrijorați+ deci niciodată, zicând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?».+ 32  Fiindcă toate acestea sunt lucruri după care oamenii națiunilor umblă stăruitor. Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. 33  Așadar, continuați să căutați mai întâi Regatul și dreptatea Sa și toate aceste lucruri vă vor fi adăugate.+ 34  De aceea, nu vă îngrijorați niciodată pentru ziua de mâine,+ căci ziua de mâine va avea îngrijorările ei. Ajunge fiecărei zile necazul ei.

Note de subsol

Sau „daruri săracilor”. Vezi Glosarul.
Sau „să fie considerat sacru”.
Sau „scapă-ne”.
Sau „își neglijează înfățișarea”.
Sau „este focalizat”, „vede clar”. Lit. „este simplu”.
Sau „plin de lumină”.
Adică se uită după multe lucruri. Lit. „rău”.
Sau „sufletul”.
Sau „sufletul”.