Neemia 2:1-20
2 În luna nisan*, în al 20-lea an+ al regelui Artaxerxes,+ pe când vinul era înaintea regelui, am luat ca de obicei vinul și i l-am dat.+ Dar niciodată nu fusesem trist în prezența lui.
2 De aceea, regele mi-a zis: „De ce ești atât de trist, deși nu ești bolnav? Aceasta nu poate fi decât o întristare a inimii”. Atunci m-a cuprins o mare frică.
3 Și i-am spus regelui: „Trăiască regele! Cum să nu fiu trist când orașul, locul unde sunt mormintele strămoșilor mei, este în ruine și porțile lui au fost mistuite de foc?”.+
4 Atunci regele mi-a zis: „Ce ai vrea să ceri?”. Imediat m-am rugat Dumnezeului cerurilor.+
5 Apoi i-am zis regelui: „Dacă regele găsește de cuviință și dacă slujitorul tău a găsit bunăvoință înaintea ta, trimite-mă în Iuda, în orașul în care sunt mormintele strămoșilor mei, ca să-l reconstruiesc”.+
6 Atunci regele, lângă care stătea regina, mi-a spus: „Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce?”. Astfel, regele a găsit de cuviință să mă trimită,+ iar eu am fixat o dată.+
7 Și i-am zis regelui: „Dacă regele găsește de cuviință, să mi se dea scrisori pentru guvernatorii regiunii de dincolo de Fluviu*+ ca să mă lase să trec și să ajung în siguranță în Iuda,
8 precum și o scrisoare către Asaf, paznicul pădurii regelui*, ca să-mi dea lemn să fac grinzi pentru porțile Fortăreței+ Casei*, pentru zidurile orașului+ și pentru casa în care voi locui”. Astfel, regele mi le-a dat,+ căci mâna bună a Dumnezeului meu era peste mine.+
9 În cele din urmă, am ajuns la guvernatorii regiunii de dincolo de Fluviu și le-am dat scrisorile de la rege. Regele trimisese cu mine și comandanți de armată și călăreți.
10 Când Sanbalat,+ horonitul, și funcționarul* Tobia,+ amonitul,+ au auzit aceasta, nu le-a plăcut deloc că cineva venise să facă un lucru bun pentru poporul lui Israel.
11 În final, am ajuns la Ierusalim și am stat acolo trei zile.
12 M-am sculat noaptea, eu și câțiva oameni împreună cu mine, și n-am spus nimănui ceea ce Dumnezeul meu îmi pusese în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu aveam cu mine niciun animal, în afară de cel pe care călăream.
13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii,+ am trecut prin fața Izvorului Marelui Șarpe, m-am îndreptat spre Poarta Grămezilor de Cenușă+ și am inspectat zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui care fuseseră mistuite de foc.+
14 Am trecut apoi pe la Poarta Izvorului+ și pe la Bazinul Regelui, însă nu era loc pe unde să treacă animalul pe care călăream.
15 De aceea, am mers mai departe urcând prin vale*.+ Cât era încă noapte, am continuat să inspectez zidul, apoi m-am întors, am intrat pe Poarta Văii și astfel am ajuns înapoi.
16 Demnitarii+ nu știau unde plecasem și ce făceam, căci nu le spusesem încă nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici demnitarilor și nici celorlalți lucrători.
17 În cele din urmă, le-am zis: „Vedeți în ce mare necaz suntem: Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt arse! Veniți să reconstruim zidurile Ierusalimului, ca să nu mai fim batjocoriți!”.
18 Apoi le-am istorisit cum mâna bună a Dumnezeului meu fusese peste mine,+ precum și cuvintele pe care mi le spusese regele.+ Atunci ei au zis: „Să ne ridicăm și să construim!”. Și s-au încurajat unii pe alții* pentru a face această lucrare bună.+
19 Însă, când au auzit aceasta, Sanbalat, horonitul, funcționarul* Tobia,+ amonitul,+ și Gheșem, arabul,+ au început să-și bată joc de noi+ și să ne disprețuiască. Ei ne-au zis: „Ce faceți? Vă răzvrătiți împotriva regelui?”.+
20 Dar eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor va face să avem succes,+ iar noi, slujitorii lui, ne vom ridica și vom construi. Dar voi nu aveți nici parte, nici dreptul de a pretinde ceva și nimic care să amintească de voi în Ierusalim”.+
