Psalmii 10:1-18

  • Iehova, ajutorul celor neajutorați

    • Cei răi se laudă: „Nu există Dumnezeu” (4)

    • Cei neajutorați se îndreaptă spre Iehova (14)

    • „Iehova este Rege pentru totdeauna” (16)

ל [Lamed] 10  De ce stai departe, o, Iehova? De ce te ascunzi în timpuri de necaz?+   Cel rău îl urmărește plin de aroganță pe cel neajutorat,+dar va fi prins în planurile pe care le urzește.+   Căci cel rău se laudă cu dorințele lui egoiste*+și îl binecuvântează pe cel lacom*.נ [Nun]El îl disprețuiește pe Iehova.   În trufia lui, omul rău nu face nicio cercetare;toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu”.+   Căile lui continuă să prospere,+dar hotărârile tale judecătorești sunt mai presus de înțelegerea lui;+el își bate joc de* toți împotrivitorii săi.   El spune în inima lui: „Nu mă voi clătina niciodată;generație după generație,nu voi vedea niciodată nenorocirea”.+ פ [Pe]   Gura îi este plină de blesteme, de minciuni și de amenințări,+pe limba lui este necaz și nenorocire.+   El stă la pândă în preajma așezărilor;din ascunzătoarea lui îl omoară pe cel nevinovat.+ ע [Ain] Ochii lui așteaptă o victimă.+   El pândește în ascunzătoare ca un leu în vizuină*.+ Pândește ca să-l prindă pe cel neajutorat. Își strânge plasa și îl prinde.+ 10  Victima este zdrobită, doborâtă la pământ.Nefericitele victime cad în ghearele lui. 11  El zice în inima lui: „Dumnezeu uită.+ Își întoarce fața. El nu vede niciodată”.+ ק [Kof] 12  Ridică-te, o, Iehova!+ O, Dumnezeule, înalță-ți mâna!+ Nu-i uita pe cei neajutorați!+ 13  De ce îl disprețuiește cel rău pe Dumnezeu? El zice în inima lui: „Nu mă vei trage la răspundere”. ר [Reș] 14  Dar tu vezi necazul și nenorocirea. Te uiți și iei lucrurile în mâna ta.+ Spre tine se îndreaptă nefericitele victime;+tu ești ajutorul orfanului de tată.+ ש [Șin] 15  Zdrobește brațul celui nelegiuit și rău,+pentru ca, atunci când vei căuta răutatea lui,să n-o mai găsești. 16  Iehova este Rege pentru totdeauna, da, veșnic.+ Națiunile au pierit de pe pământ.+ ת [Tav] 17  Dar tu vei auzi cererea celor smeriți, o, Iehova!+ Le vei întări inima+ și le vei acorda multă atenție.+ 18  Le vei face dreptate orfanilor de tată și celor zdrobiți,+pentru ca omul muritor, de pe pământ, să nu-i mai înspăimânte.+

Note de subsol

Sau „dorința sufletului său”.
Sau, posibil, „cel lacom se binecuvântează”.
Sau „pufnește împotriva”.
Sau „desiș”.