Către Romani 9:1-33

  • Pavel este mâhnit din cauza Israelului carnal (1-5)

  • Adevărata descendență a lui Avraam (6-13)

  • Alegerea lui Dumnezeu nu poate fi contestată (14-26)

    • Vase ale mâniei și vase ale îndurării (22, 23)

  • Doar o rămășiță va fi salvată (27-29)

  • Israelul s-a poticnit (30-33)

9  Spun adevărul în Cristos, nu mint, deoarece conștiința mea depune mărturie în armonie cu spiritul sfânt  că am o mare mâhnire și o durere neîncetată în inimă.  Căci aș dori să fiu eu însumi separat de Cristos ca blestemat pentru frații mei, rudele mele după carne,  adică israeliții. Ei au adopția ca fii,+ gloria, legămintele,+ Legea,+ serviciul sacru+ și promisiunile.+  Ei îi au pe strămoși+ și din ei a provenit după carne Cristosul.+ Lăudat să fie pentru totdeauna Dumnezeu, care este deasupra tuturor! Amin!  Dar aceasta nu înseamnă că a dat greș cuvântul lui Dumnezeu. Fiindcă nu toți cei care provin din Israel sunt cu adevărat „Israel”.+  Nici nu sunt toți copii doar fiindcă sunt descendenții* lui Avraam,+ ci: „Ceea ce se va numi «descendența* ta» va veni prin Isaac”.+  Adică nu copiii cărnii sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu,+ ci copiii promisiunii+ sunt considerați descendența*.  Căci iată care a fost cuvântul promisiunii: „La anul, pe vremea aceasta, voi veni, iar Sara va avea un fiu”.+ 10  Și nu numai atunci a fost așa, ci și când Rebeca a conceput gemeni de la Isaac, strămoșul nostru.+ 11  Căci pe când aceștia nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău (ca să se vadă că scopul lui Dumnezeu privind alegerea nu depinde de lucrări, ci de Cel care cheamă), 12  ei i s-a zis: „Cel mai mare va fi sclavul celui mai mic”.+ 13  După cum este scris: „Pe Iacob l-am iubit, dar pe Esau l-am urât”.+ 14  Ce vom spune deci? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum!+ 15  Căci el îi spune lui Moise: „Îi voi arăta îndurare cui vreau să-i arăt îndurare și îi voi arăta milă cui vreau să-i arăt milă”.+ 16  Deci nu depinde de dorința sau de eforturile cuiva*, ci de Dumnezeu, care arată îndurare.+ 17  Căci în Scripturi i se spune faraonului: „Iată de ce te-am lăsat în viață: ca să-mi arăt puterea în cazul tău, iar numele meu să fie proclamat pe tot pământul”.+ 18  Astfel, el se îndură de cine vrea, dar lasă să se încăpățâneze pe cine vrea.+ 19  De aceea, îmi vei zice: „De ce mai găsește el vină? Fiindcă cine se poate împotrivi voinței lui?”. 20  Dar cine ești tu, omule, să-i întorci vorba lui Dumnezeu?+ Îi va spune lucrul modelat celui ce l-a modelat: „De ce m-ai făcut așa”?+ 21  Cum? Nu are olarul autoritate asupra lutului+ ca să facă din aceeași bucată de lut un vas pentru o întrebuințare onorabilă și altul pentru o întrebuințare neonorabilă? 22  Și ce dacă, voind să-și arate mânia și să-și facă cunoscută puterea, Dumnezeu a tolerat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere? 23  Și, dacă a acționat astfel ca să-și facă cunoscută bogăția gloriei sale unor vase ale îndurării,+ pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie, 24  adică nouă, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre națiuni,+ ce-i cu asta? 25  Este așa cum zice el și în Osea: „Voi numi «poporul meu» pe cei ce nu erau poporul meu+ și «iubită» pe cea care nu era iubită;+ 26  iar în locul în care li se spunea: «Voi nu sunteți poporul meu», acolo vor fi numiți «fiii Dumnezeului celui viu»”.+ 27  Mai mult decât atât, Isaia spune despre Israel: „Chiar dacă israeliții* ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi salvată.+ 28  Căci Iehova* va încheia socotelile cu locuitorii pământului în mod complet și fără întârziere”.+ 29  De asemenea, Isaia a prezis: „Dacă Iehova* al armatelor nu ne-ar fi lăsat o descendență*, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora”.+ 30  Ce vom spune deci? Că oamenii națiunilor, deși nu urmăreau dreptatea, au ajuns la dreptate,+ dreptatea care vine prin credință;+ 31  dar Israelul, deși urmărea dreptatea care vine prin respectarea legii*, n-a ajuns la ea. 32  De ce? Pentru că nu a urmărit-o prin credință, ci prin lucrări. Ei s-au poticnit în „piatra de poticnire”,+ 33  după cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră+ de poticnire și o stâncă de cădere, iar cine își întemeiază credința pe ea nu va fi dezamăgit”.+

Note de subsol

Lit. „sămânța”.
Lit. „sămânța”.
Lit. „sămânța”.
Lit. „nici de cine vrea, nici de cine aleargă”.
Lit. „fiii lui Israel”.
Sau „câțiva supraviețuitori”. Lit. „o sămânță”.
Sau „urmărea o lege a dreptății”.