VIAȚA DE CREȘTIN

Folosește-te de evenimentele actuale în lucrarea de predicare

Folosește-te de evenimentele actuale în lucrarea de predicare

Isus s-a folosit în lucrarea de predicare de evenimente din viața de zi cu zi pentru a preda lecții valoroase. (Lu 13:1-5) Și tu poți menționa astfel de evenimente pentru a stârni interesul persoanelor față de mesajul Regatului. După ce amintești unele dificultăți economice, dezastre naturale, conflicte civile, problema drogurilor sau ceva asemănător, ai putea pune o întrebare care îndeamnă la meditare. De exemplu: „Credeți că se va sfârși vreodată . . . ?” sau „Care credeți că este soluția la . . . ?”. Apoi, ai putea citi un verset care are legătură cu subiectul discutat. Dacă persoana manifestă interes, îndreaptă-i atenția spre un material video sau spre o publicație de la secțiunea „Instrumente de predare”. Să facem „toate lucrurile de dragul veștii bune”, străduindu-ne să atingem inima oamenilor din teritoriul nostru. (1Co 9:22, 23)

Ce subiecte îi interesează pe oamenii din teritoriul tău?